Arhive ale autorului: Mihai E. Serban

Sentiment și rațiune

  5 years în urmã  

La un ceas târziu de noapte, obosit de izvodit cuvinte, mi-am lipit fruntea înfierbântată de ușa de sticlă care dă spre grădină și am aprins reflectorul cu lumină orbitoare pentru a admira dansul fulgilor de zăpadă care, pentru întâia oară în acea iarnă, coborau spornic spre pământ. Pe când privirea mi s-a odihnit pe patul alb şi dens pe care se aşterneau fulgii, am tresărit cu neaşteptată emoţie: prin zăpada reavănă înainta cu îndârjire o liniuţă neagră, care se contorsiona în toate direcţiile ca pentru a evita pericole de-abia ghicite... O omidă. În plin ianuarie, după luni şi luni de…

Detalii

Europa și gogoașa

  5 years în urmã  

În ciuda faptului că ținutele ei pompoase s-au cam deșirat pe la anumite cusături, că mobilele ei sunt prea greoaie și prea înzorzonate, Bătrâna Doamnă are încă bogății destule prin cuferele ei închise cu lacătele grele de fier. Nici nu este de mirare, cu doar 80 de ani în urmă Europa era marele tartor planetar și, cu vărul Sam de peste ocean, făcea și desfăcea ițele politicii mondiale. Și aceasta se întâmpla la finele unei perioade de aur pentru capitalismul european care, timp de trei secole, a exploatat și a stors în voie bogățiile întregii planete. În mod paradoxal, prima…

Detalii

Bătrâna doamnă și maurii

  5 years în urmã  

Citat din presa „centrală”: „Compania de transport public BVG din Berlin a anunțat vineri că va redenumi o stație de metrou din centrul orașului, cunoscută pentru că poartă un nume bazat pe un cuvânt jignitor pentru negri, informează Reuters.”  Până aici, toate bune și frumoase, s-au aliniat și ei tendinței la modă pe plan mondial, de răfuire necruțătoare cu trecutul colonial și rasist al umanității. Totuși, cu maurii ce-au avut? Pare-se că inteligența europeană suferă de aceeași boală care afectează verișoara de peste ocean: moartea clinică. În acest domeniu, hârtie de turnesol a registrului moral al lumii „civilizate”, activitatea este…

Detalii

Moartea capitalismului

  5 years în urmã  

Eram copil, adevărată termită intelectuală, cu curiozitatea turată la maximum. Toată cunoașterea venea din cărți și numai din cărți. La un Crăciun ca toate celelalte, am găsit sub brad două volume legate în pânză verde, pe care era inscripționat cu litere aurii: „Jules Verne - Istoria marilor descoperiri geografice”. O lectură încântătoare, oferită de pana măiastră a mult prea repede uitatului scriitor francez. Și o surpriză uriașă pentru acel moment al vieții mele: am aflat că, în urmă cu ceva secole, mânați de o curiozitate pe care nimic nu o putea astâmpăra, europeni din toate națiile maritime au pornit pe…

Detalii

Nici măcar rușine

  5 years în urmã  

Spațiul public se încinge din nou. După ce ne imaginam că s-au făcut progrese în domeniul atât de delicat al definirii identității de gen, talibanii locali - încuiați, neînduplecați și obscurantiști – au ieșit din nou la atac, găsind formula ideală (interdicție legală) pentru a înăbuși în fașă orice apropiere față de acest domeniu care continuă să facă valuri în spiritul națiunii. Mărturisesc că și eu, măcar de dragul predictibilității și al stabilității, aș agrea mai degrabă o lume în care băiețeii se joacă cu mașinuțe și mingiuțe, iar fetițele se joacă cu păpușele și crăticele, fiecare pregătindu-se pentru marile…

Detalii

Despre sex, suferință, moarte. „Un pitic atât de mic…”

  5 years în urmã  

„… făcea baie-ntr-un ibric/ De săpun s-a-mpiedicat / Și piticul s-a-necat.” Toți cei din generația mea trebuie să-și amintească (dacă nu-i trădează memoria, desigur…) această poezioară stupidă, prezență inevitabilă în curicula de grădiniță. La final, trebuia să mimăm durerea prin cuprinderea obrăjorilor în palme și legănarea energică a capului. Și trebuia să accentuăm dramatismul: „Vai, vai, ce păcat / Că piticul s-a-necat!” Nu am verificat, dar sunt aproape sigur că în curicula de ultimă oră a grădinițelor această poezioară măcinată de un dramatism extrem nu mai figurează. Și pe bună dreptate, veți spune, ea este violentă, cu o acțiune foarte scurtă, dar…

Detalii

Hello, My Friend!

  5 years în urmã  

Am cutreierat planeta, mi-am purtat pașii prin locuri care de care mai îndepărtate și mai exotice (nu în sensul călătorilor „de fițe”, desigur), am avut experiențe personale și individuale în tot felul de locuri și împrejurări și de peste tot m-am întors cu un zâmbet pe inimă. Peste tot, sentimentul frăției umane a fost copleșitor și aducător de bucurie. În Kenia, deplasările pedestre mă făceau să trec zilnic de două ori pe lângă un tinerel pipernicit (oare trebuie să precizez culoarea pielii?) care, la marginea prăfoasă a aleii, improvizase o vatră pe care perpelea știuleți de porumb. Pentru câțiva firfirici,…

Detalii

Vă ordon: ocupați Pământul

  5 years în urmã  

Omul se comportă cu leagănul său planetar cu aceeași nonșalanță criminală cu care tratează o vidră peștii cu care se află închisă într-un bazin, al cărui singur prădător ea este. Fără nicio grijă pentru viitor, vidra înfulecă pe săturate până când, răpusă de foame, va da și ea ortul popii, fără ca măcar să priceapă ce se petrece. Dacă resursele sunt limitate, ignoranța se plătește scump. Desigur, omul poate invoca în apărarea sa ignoranța: „Vă rog să mă iertați, domnule polițist, dar habar n-aveam că o astfel de regulă există.” După cum este și normal, necunoașterea nu este un motiv…

Detalii

Conspirația termometriștilor

  5 years în urmã  

Stau câteodată și-mi amintesc ce oameni și ce povești mai erau în părțile noastre când începusem și eu a mă ridica, drăgăliță doamne, băiețaș la casa părinților mei. Locuiam noi într-un frumos orășel transilvan și aveau ai mei oarecare dare de mână, dar nu aveam niciun fel de cutii fermecate cu vorbă, muzică sau chipuri pe sticlă. Oamenii nu se aveau decât… pe ei! Ziua era pentru muncă, potențată de chemările sirenelor de la fabrici, pentru trebăluit prin casă și pe lângă casă. Serile erau pentru socializare, în familiile numeroase, pe la porți și pe la ferestre. Curios ca o…

Detalii

Viața ca un moft

  5 years în urmã  

Fiecare dintre noi a fost, măcar o dată în viață, mofturos. Când ceva ce am primit nu ne-a plăcut. Sau când ceva ce ne-am dorit cu tot dinadinsul nu am căpătat nici în ruptul capului. Dar ne întrebăm cu mirare: cum se face că taman în lumea noastră, cea civilizată, educată și bogată, moftul a devenit o adevărată normă de viață? Putem avansa o primă explicație în aceea că ștafeta generațiilor a fost foarte grav scurtcircuitată. Înainte, pe toate planurile, noua generație refăcea traseul evolutiv al generației precedente, atât din punct de vedere cultural, cât și din punctul de vedere…

Detalii