Moartea capitalismului

Autor  Mihai E. Serban   în  ,      3 luni în urmã     1440 Vizualizări  

Eram copil, adevărată termită intelectuală, cu curiozitatea turată la maximum. Toată cunoașterea venea din cărți și numai din cărți. La un Crăciun ca toate celelalte, am găsit sub brad două volume legate în pânză verde, pe care era inscripționat cu litere aurii: „Jules Verne – Istoria marilor descoperiri geografice”. O lectură încântătoare, oferită de pana măiastră a mult prea repede uitatului scriitor francez.

Și o surpriză uriașă pentru acel moment al vieții mele: am aflat că, în urmă cu ceva secole, mânați de o curiozitate pe care nimic nu o putea astâmpăra, europeni din toate națiile maritime au pornit pe mare, dorind să cunoască noi tărâmuri și să desfășoare comerț cu popoare aflate la celălalt capăt al lumii. Extrem de repede, eroii mei au devenit Cristofor Columb, Magelan, Vasco da Gama, James Cook, La Perouse… și mulți, mulți alții, oameni neînfricați și întreprinzători, care au pornit la drum fără ca măcar să știe dinainte unde îi vor duce valurile.

Imediat după ei au venit marii profitori: casele regale, feudalii putrezi de bogați și capitaliștii ahtiați după îmbogățire. Toți și-au atribuit, și împărțit, și redistribuit teritorii imense, bogății incomensurabile și populații fără număr (vedeți adevăratul Prim Război Mondial, dintre 1766 și 1773). Crezul fundamental al capitalismului s-a dovedit a nu fi în nimic diferit de crezul marilor cotropitori și jefuitori: „Acaparează și exploatează!” Până de curând, capitalismul și-a rotunjit conturile exploatând indivizi umani și popoare, peste tot pe suprafața planetei. Acum, capitalismul exploatează direct întreaga planetă, aducând gravă atingere mediului natural, practic storcând fiecare particulă a lumii vii care ființează pe Terra.

Într-o zvârcolire de cinică îngâmfare, colonialiștii și-au atribuit și o „misiune civilizatoare”. Care a început cu o creștinare silnică, urmată de transferul unor modele culturale (de la toalete până la legi) care nu mereu erau potrivite sau legitime. Iar răul cel mai mare a fost generalizarea la scara planetei a modului de viață capitalist, al capitalismului triumfător și risipitor, nepăsător față de implicațiile morale, sociale și umane ale neîncetatei sale goane după performanță și rentabilitate. Capitalismul nu a fost numai un stăpân însetat de îmbogățire și posesie; a fost și o epidemie a spiritelor, convingând miliarde de supuși naivi că jaful economic sistematic și ambalajul de democrație care-l ascunde  sunt singura cale pe care umanitatea poate progresa pentru a-și atinge  visele de prosperitate.

Iar acum, când întreaga planetă defilează docilă sub steagul colorat al capitalismului (priviți doar ce se întâmplă în Brazilia, Africa ecuatorială sau Indonezia), trebuie să acceptăm că el, așa cum îl cunoaștem noi acum – cinic, îngâmfat, acaparator și risipitor, hrăpăreț și manipulator – este sortit pieirii. Nu se poate altfel, fiindcă umanitatea nu poate să-și continue drumul consumând atât de mult din resursele planetare, pentru rezultate atât de îndoielnice.

O scăpare? O cale ipotetică și utopică. Vă rog urmăriți raționamentul: națiunile occidentale și-au clădit prosperitatea pe jaful extensiv al întregii planete, nu numai al „patriei” lor (o palidă excepție: SUA – dar ele au avut la dispoziție un continent cât un imperiu colonial, având o populație de 4 milioane în urmă cu 230 de ani, deci 0,5% din populația lumii…). Când jaful a început, toate erau națiuni medievale, conduse de case domnitoare. Jaful a contribuit la modernizarea rapidă și la transformarea lor în națiuni „moderne” – dar nu suficient de moderne pentru a renunța la umilința colonialismului, care s-a sfârșit numai după ce popoarele subjugate și-au vărsat sângele în căutarea libertății.

Resursele obținute prin jaf au dus la evoluții fulgerătoare ale națiunilor occidentale. Avansul lor științific și tehnologic era atât de mare încât au putut ține sub dominație țări mult mai întinse și mai populate. Prosperitatea căzută din cer a dus la dezvoltarea acelor state și societăți, până la limita la care 25% din populația omenirii ținea sub obroc restul de 75%. Dar nimic nu este încă pierdut, cu o condiție: ca marile națiuni capitaliste să înțeleagă răul pe care l-au făcut planetei și omenirii și să oprească acest carusel nebun al prosperității care trebuie să crească cu orice preț.

Națiunile „dezvoltate” trebuie să accepte că au destul,  că prioritatea omenirii este nu îmbogățirea compulsivă, ci salvarea viitorului. A viitorului comun al umanității. Care are drept prioritate absolută rezolvarea problemelor acelor națiuni care ard la greu cărbune, aruncă în oceane milioane de tone de plastic și ard pădurile pentru a produce  vegetale „de fițe” pentru bogătanii planetei. Dacă vor să aibă un viitor, acei bogătani trebuie să înțeleagă că trebuie să renunțe la visele de creștere a prosperității bolnave și să se implice trup și suflet (adică, material și moral) în ridicarea națiunilor africane, asiatice și sud-americane la un nivel de stabilitate ecologică și socială care să asigure armonia și stabilitatea întregii umanități.

V-am zis eu că această cale este nu numai ipotetică, ci și utopică? În această omenire încă dominată de instinctele ancestrale de posesie geloasă, de exploatare nemiloasă, vedeți pe cineva capabil să renunțe la ceva, oricât de neînsemnat, pentru propășirea… altora? Fiecare cetățean bogat dă votul său „democratic” doar celui care promite și mai multă prosperitate, fără să-și dea seama că aceasta nu este decât o minciună poleită…

Ne închipuim cu toții că vom avea scăpare cu banii noștri, cu tehnologia noastră, cu granițele bine păzite, cu pertractări nesfârșite în parlamente naționale și internaționale. Peste doar 50 de ani, Europa cea măreață va mai reprezenta sub 4% din populația planetei. Dar va fi prea târziu pentru ca ea să mai conteze, transformându-se într-o periferie a umanității, o rezervație culturală cu mare atractivitate turistică.

Pentru a supraviețui în istorie, Europa trebuie să omoare capitalismul pe care ea l-a creat și să contribuie la ridicarea unei noi orânduiri, mai echitabilă și mai folositoare pentru toții fii planetei.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.

 

About