Tișe vs Cuibus vs Lăpușan vs Sălăgean: nume grele la Consiliul Județean Cluj. Pe cine puneți ștampila? SONDAJ

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã  

Se apropie alegerile locale, mai puțin de două luni ne despart de ele. Sigur, cu pandemia, ar fi trebuit să avem vot online. Așa ar fi fost, probabil, mai sigur faptul că rezultatul scrutinului este reprezentativ. Este posibil ca, în 27 septembrie, să avem o participare redusă, așadar și aleși locali cu reprezentativitate mică. Media9 vă propune astăzi un vot online, pe platforma strawpoll.com. Nu este însă nici votul care contează cu adevărat (pentru asta vă încurajăm să mergeți, cu grijă și cu mască, la scrutinul din septembrie), nici vreo cercetare sociologică științifică. Practic, ce vă propunem este un pur demers jurnalistic, cu rol orientativ.

Am realizat astfel de chestionare la Cluj-Napoca (AICI), Florești (AICI), Turda (AICI), Gherla (AICI), Apahida (AICI), Gilău (AICI), Baciu (AICI), iar acum ne mutăm la Consiliul Județean. Anul acesta, președinții de CJ vor fi aleși direct (în urmă cu patru ani, s-au votat liste, iar președintele a fost ales de către consilierii județeni).

Va fi o bătălie de zile mari pentru fotoliul de la primul etaj al clădirii de pe strada Dorobanților. Alin Tișe, de la PNL, luptă pentru al treilea său mandat. A mai administrat județul între 2008-2012 și 2016-2020, cu o pauză de patru ani în Parlament. Trei politicieni foarte bine familiarizați cu problemele Consiliului Județean îi vânează postul. Actualul vicepreședinte Vakar Istvan, de la UDMR (care a și fost președinte interimar al instituției, după arestarea lui Horia Uioreanu), respectiv Remus Lăpușan și Valentin Cuibus, aleși consilieri județeni în 2016, pe lista PSD. Amândoi au “kilometraj” în politică. Se cunoaște că Lăpușan (două mandate de consilier județean) a condus PSD Cluj, dar a trecut la Pro România; Cuibus (trei mandate de consilier județean) a fost, până anul acesta, un performant inspector școlar general. Mențiunea este că Valentin Cuibus nu a fost lansat încă oficial în cursa electorală (detalii AICI).

Candidează și Florin Vasile Șomlea, din partea partidului Alternativa Dreaptă, soțul solistei de muzică populară Maria Golban Șomlea. În perioada 1996-2000, acesta a fost vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Noutatea ar fi Cătălin Sălăgean, președintele USR Cluj, care va reprezenta alianța USR-PLUS. Nu are experiență administrativă, dar nici parlamentarii USR nu aveau experiență politică atunci când au ajuns la Casa Poporului. 

Am făcut prezentări scurte și calculate, ca să nu mă acuzați de partizanat. 

Și acum, poftiți la vot. Pe cine ați alege președinte de Consiliu Județean, la Cluj? Dacă nu puteți vota, click aici.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.