Un ofițer și două doamne. Cu cine votăm la Apahida? SONDAJ

Autor  Ionel Lespuc   în       2 luni în urmã     21705 Vizualizări  

Ne îndreptăm încet către alegerile locale, iar partidele sunt febrile. În stilul tipic românesc, multe dintre decizii au fost lăsate pe ultima sută de metri. Încă nu s-au stabilit toți candidații, deși unui politician îi trebuie, evident, mai mult de două-trei luni să își prezinte ideile și caracterul. Problema asta nu o au primarii în funcție; este însă amuzant să vezi, mai ales în localități mici, cum se străduiesc unii să mai asfalteze câte ceva pe final de mandat.

Media9 a lansat un șir de chestionare privind opțiunile electorale din diverse localități. Am subliniat de fiecare dată că rezultatele sunt pur orientative: este un demers jurnalistic, nicidecum o cercetare sociologică după reguli științifice. După ce am trecut pe la Cluj-Napoca (AICI), Florești (AICI), Turda (AICI) și Gherla (AICI), discutăm astăzi despre Apahida. 

Sunt patru candidați pe care îi includem în analiză. Grigore Fati este primarul în funcție și, având în vedere că alegerile sunt într-un singur tur, cu șanse deloc neglijabile să își păstreze funcția. Fati, ofițer în rezervă, se află la finalul primului său mandat și are toată susținerea partidului pentru a mai candida o dată. A asfaltat și a introdus canalizare, dar dacă este suficient rămâne să hotărască apahidenii.

Îi vor locul politicieni de la PNL și USR. Liberalii au decis să o trimită să candideze pe Ligia Vasilica Pop, consilier județean și administrator de firmă. “De-a lungul anilor de experiență agenția Media Event Tour a organizat o multitudine de evenimente de mare succes, de la petreceri private până la evenimente corporate pentru companii de renume”, se laudă firma candidatei PNL. Soțul ei este angajat la Romatsa.

Decizia PNL de a o susține pe Ligia Pop a nemulțumit filiala din Apahida a partidului. Biroul Politic Local a desemnat un alt candidat, Călin Păcurar. Se vorbește tot mai mult despre trecerea acestuia la PMP, pentru a își vedea numele pe buletinele de vot. Ca notorietate, se pare că Păcurar stă mai bine decât Ligia Pop. L-am inclus pe Păcurar în sondaj, dar vom ține cont în analiza de final de faptul că el și doamna Pop scindează liberalii care vor vota aici.

USR – Plus vine tot cu o doamnă la scrutin. Maria Rodilă a intrat în politică abia anul trecut. Ea este director regional la o societate națională care oferă servicii de consultanță în managementul proiectelor. „Am considerat că expertiza și experiența mea în coordonarea proiectelor cu finanțare europeană nerambursabilă poate fi pusă și în slujba comunității locale din care fac parte”, spunea zilele trecute candidata USR-PLUS.

Pe cine ați alege primar la Apahida? Vă invităm să decideți, iar noi vom reveni cu analiza opțiunilor. Dacă nu puteți vota, accesați acest link. Chestionarul este realizat pe platforma on-line strawpoll.com. Mai important decât acest vot virtual este însă cel real, așa că nu ratați scrutinul local.

About