Tag Archive: Mihai Șerban

Rușinea de a fi om

Aceasta a fost una dintre acele experiențe care rămân pe veci neșterse. Eram în cimitir, ca să mă reculeg la mormântul ființei care mi-a fost cea mai dragă dintre toate: fiica mea. Cimitirul era mare, deci liniștea era de necrezut pentru un loc aflat în inima orașului.... Singura sursă consistentă de zgomot erau roiurile de ciori care își făceau veacul prin copacii pe jumătate sălbăticiți, care crescuseră printre morminte. Una dintre ciori mi-a atras atenția prin comportamentul ei: se întorcea periodic la un mormânt aflat la vreo 20 de metri de mine. Părea să lase ceva într-unul dintre vasele de…

Detalii

---

Omenirea, la răspântie

Adunarea „festivă” care a marcat 75 de ani de existență a NATO s-a desfășurat într-o atmosferă pe care unii observatori au catalogat-o drept „întunecată și descurajată”. Este normal să se întâmple așa: după ce NATO a fost timp de decenii brațul înarmat al „lumii civilizate”, cu menirea de a lucra în umbră cu decidenții politici și economici ai respectivei lumi pentru a asigura supremația absolută a „lumii albe” la scară planetară, în acest moment pare că lucrurile s-au deteriorat iremediabil. A fost un plan măreț care, din păcate pentru străluciții strategi, s-a dovedit a fi un proiect geopolitic falimentar. Și…

Detalii

---

Războiul pornit de noi… împotriva noastră

Poate n-o să vină să credeți, dar la facultate am „studiat” timp de doi ani limba rusă. Era anul 1974, iar în acea vreme limba rusă era un fel de a doua limbă maternă. În plus, student fiind la Facultatea de Comerț Exterior, studierea a două limbi străine era obligatorie, iar rusa venea mereu la pachet cu engleza, limba pe care doream de fapt s-o aprofundez. Și n-a fost complet degeaba, fiindcă atunci am intrat în contact cu o sintagmă care mă bântuie și în ziua de azi : „borba celavecu na prirode”. LUPTA OMULUI CU NATURA. Nu e aici nicio minciună, nicio exagerare. De…

Detalii

---

Europa și călcâiul lui Ahile

Și trecu și 9 mai, zi festivă cu multiple conotații: europenii celebrează pacea și unitatea europeană, în timp ce Rusia și Belarus comemorează victoria din „Marele Război de eliberare a Patriei”. Dar acesta nu este decât un simptom mărunt, care de-abia acum a căpătat consistența unei Cortine de Fier.  Strâmtorată între apăsarea istoriei și provocările viitorului, Europa își descoperă acum, precum nemuritorul Ahile, vulnerabilitățile de tot felul care îi îngreunează existența. Călcâiul  vulnerabil al lumii „civilizate” îl reprezintă încrederea sa (încă) nezdruncinată că supremația și dominația sa mondială este de neclintit, mai tare decât timpurile și chiar decât istoria. Lucrul…

Detalii

---

Oameni fără „AIASTAN”

Bunica mea maternă era armeancă, dintr-o veche familie care făcea parte dintre fondatorii, acum 400 de ani, ai miraculoasei urbe someșene Armenopolis (Gherla). Simțind cumva în vene un mare mister al începuturilor mitice și al migrațiilor însângerate, am studiat cât am putut despre istoria „strămoșilor” mei. Ba chiar am încercat să învăț limba armeană. Dar nu erau profesori, nici abecedare, nici internet. Un armean bătrân m-a învățat câteva cuvinte, din care nu-mi mai amintesc decât unul singur. AIASTAN. PATRIE. Nostalgia tainică care-mi cutreiera venele adolescentine era, fără îndoială, prezentă și în venele măruntei comunități armenești din Gherla. Erau deja puțini,…

Detalii

---

Azil sau abator?

Două lucruri cu rezultate contradictorii s-au petrecut în ultimele decenii în complicata lume „civilizată”. Mai întâi, știința medicală a făcut asemenea progrese încât am adăugat în permanență ani vieții, prelungind-o cumva peste măsură (cercetările științifice nemiloase au arătat însă că după vârsta de 62 de ani sănătatea de ansamblu a indivizilor scade constant, oricâtă știință medicală „pompăm” în sistemul lor). Pe urmă, în aceeași perioadă, s-a produs destrămarea aproape completă a strămoșescului concept de „familie”. Nu mă refer nicidecum la exaltații care fac gălăgie pentru „familia tradițională”. Acei gângavi stupid exaltați uită, în viermuiala lor emoțională, că o familie așa-numit…

Detalii

---

Obsesia mincinoasă a frumuseții

Îmi aduc aminte de parcă a fost ieri… Pe la 1965, după ce în familia noastră problemele financiare s-au diminuat până aproape de dispariție, mama mea, care tocmai fusese promovată directoare de școală, ne-a dat de înțeles că dorește să-și îmbunătățească „look-ul”, apelând la serviciile uneia  dintre puținele croitorese din modesta noastră urbe someșeană. Bunica mea, cea mai așezată și blândă persoană pe care am cunoscut-o, i-a spus doar atât: „Nuți dragă, toată lumea te cunoaște și te stimează. Crezi că ai nevoie de așa ceva?” Mama mea și-a continuat programul personal de înfrumusețare, finalizat prin două taioare de catifea,…

Detalii

---

Ruptura finală

Le-am numit „revoluții industriale” fiindcă ele au fost etapele limpezi ale interpunerii de instrumente între om și natură. Totul, în scopul de a facilita accesul la bogățiile naturii, care era privită doar ca un izvor nesfârșit, gratuit și supus de resurse de tot felul. Toate necesare satisfacerii poftelor mereu crescânde, și tot mai absurde, ale umanității pornite pe calea „prosperității” și „civilizației”. Mai întâi a  fost unealta. Simplu și logic; doar cimpanzeii, dar și corbii, chiar și câteva specii de pești, foloseau deja ocazional diverse obiecte aflate în natură pentru a-și rezolva nevoile de hrană. Omul a început și el,…

Detalii

---

Creierul cu opt brațe

Recunosc că am fost mereu fascinat de caracatițe. Și nu sunt singurul: când H.G.Wells și-a imaginat  în 1897 invadatori sosiți din Marte, i-a înfățișat într-o formă apropiată de caracatițe. În 1957, Ivan Efremov punea exploratorii stelari ai Terrei în fața unor ființe cu înfățișare și abilități de caracatiță. Cu toate acestea, de-abia acum putem înțelege cât de ieșite din orice tipare sunt aceste ființe, pentru care cu greu poți accepta termenul științific de „cefalopode” („capul una cu picioarele”). Dar ele sunt departe de placiditatea unui melc sau a unei sepii. Caracatița are 3 inimi care o „motorizează” și nu mai…

Detalii

---

Împreună

Unul dintre mult admiratele adagii culese de prin înțelepciunea orientală glăsuiește după cum urmează: „După ce ai ajuns bogat, nu construi un gard mai înalt, ci construiește o masă mai lungă.” Multă lume suspină și poate lăcrimează față cu omenia cuprinsă în aceste cuvinte, dar se pare că este vorba mai degrabă despre sărăcani, care se emoționează închipuindu-și actele caritabile pe care ei le vor revărsa peste lume atunci când vor deveni și ei bogați. Tocmai s-a încheiat, sub auspiciile ONU, a 5-a Conferință internațională la nivel guvernamental a celor mai sărace 46 de țări ale planetei. Eveniment important, cu…

Detalii

---