Moartea democrației

Autor  Mihai E. Serban   în  ,      2 luni în urmã     1148 Vizualizări.  

În timpul unei plimbări relaxate prin frumoasa urbe de pe Cibin am remarcat un graffiti mâzgălit în grabă pe un perete: „Moarte dușmanilor păcii!” Fără îndoială, autorul era vreun tânăr șugubăț, pus pe șotii, care sesiza ipocrizia criminală a celor care sunt capabili de cele mai ticăloase fapte în apărarea „înaltelor” lor idealuri. Dar țara noastră tocmai ce se năpustise pe calea democrației dâmbovițene, așa că m-am amuzat copios, dar și cu speranța nerostită că asemenea abuzuri sângeroase nu se vor mai produce niciodată pe tărâmurile noastre.

Democrația modernă a început cu revoluția franceză, care a lansat frumosul, dar utopicul slogan „Libertate, Egalitate, Fraternitate”. În fapt, de la mitica democrație ateniană a fost preluat doar numele – acea formă de organizare politică era, de fapt, o cale de dominație a bărbaților bogați asupra destinului și treburilor cetății. De atunci încoace, lucrurile s-au complicat iremediabil, iar democrația din zilele noastre a devenit o uriașă structură socială, politică și statală, eminamente birocratică – din păcate, căzută în mâna unei clase abjecte de politicieni de mucava, al căror singur interes recurent este afirmarea și păstrarea cu gelozie a propriei puteri.

Care este dovada incriminatorie? Faptul că sunt capabili de orice scamatorie intelectuală, de orice panglică oratorică, de orice siluire a realității și a adevărului pentru atingerea unicului scop al vieții lor: înfigerea la putere și apărarea respectivei poziții cu orice preț. Ei nu sunt mai mincinoși și mai corupți decât noi. Ei nu sunt mai proști decât noi, chiar dacă sunt covrigari, șoferi, soldați scăpătați sau jurnaliști de mâna a doua. Iar minciunile lor afectează viața unor întregi comunități, chiar destinele unor națiuni. Și noi tăcem, și-i aprobăm, și le găsim nenumărate și penibile scuze pentru neputințele lor.

Să vă dau un exemplu, primul care-mi vine în minte: Sorin Oprescu. Împins din umbră de PSD în poziția de primar al Bucureștiului (de, puterea trebuie găbjită și păstrată cu orice preț!), om citit, cu studii, medic cu reputație, șef de spital de frunte, proaspăt ieșit de pe băncile Parlamentului României. (Cine ar putea născoci un „cantidat” mai bun?). Dă bine în CV, dă și mai bine în lupta fariseică și nemiloasă din politică. Și omul nostru, doctor cu ștaif, om serios și bun vorbitor, a luptat fără milă. Cum? Mințind de a înghețat Dâmbovița de la mal la mal. Ba chiar și Colentina, un pic și Argeșul. Minciuna cea mai gogonată a fost: „Voi face o șosea suspendată care va traversa Bucureștiul. Luați de-aici și vă minunați! Așa-i că ați rămas cu gura căscată?”

Și chiar că ne-a intrat musca. Cu aceleași minciuni meșteșugite a obținut al doilea mandat, care s-a încheiat tragicomic, cu doctorul nostru inculpat pentru fapte de corupție. Și nu mi-a păsat prea mult că a furat – doar toți se reped la borcanul cu miere sperând să-și înfigă lingura de cât mai multe ori, fără a fi prinși. Aceasta este procedura standard atunci când poți abuza fără teamă de banul public. DAR M-A DURUT FOARTE TARE CĂ A MINȚIT.

Atât de tare, încât am propus public instituirea pedepsei cu moartea pentru minciună. Nu pentru toată lumea, fiți liniștiți, ci doar pentru politicieni. Iar evaluarea ar trebui realizată foarte simplu, în baza promisiunilor făcute în campania electorală. „Buuun, ai avut 17 promisiuni sforăitoare… Ia să vedem câte ai realizat dintre ele… Ai făcut șosea suspendată? Nuuu? La ștreang cu tine!” Desigur, acesta este un pamflet; dar, cu sau fără acest pamflet, situația în politică rămâne la fel de infectă, putrezind în grija unor personaje inepte, inculte, dezorientate, corupte, fripturiste și habarnamiste.

Există o „linie roșie” în democrația de azi și aceasta se numește VOTUL POPULAR. Atunci când toate opțiunile oferite sărmanului alegător sunt personaje de felul mai sus descris, care luptă cu orice alte resurse decât valoarea personală, alegătorul își pune votul unde crede el de cuviință sau chiar la întâmplare. Și, indiferent ce cred cei aflați pe moment la putere, putere care este mai pieritoare decât promisiunile lor scrise pe apă, excesele politice sunt absorbite rapid în marele șuvoi al istoriei, lăsând amintiri în cărțile de istorie și în sufletul unor nostalgici…

Să vă fie clar: nu am și nici nu am avut nicio afiliere politică. Nu am nicio simpatie politică. Dintre cei care se luptă acum precum câinii turbați, niciunul nu-mi stârnește interesul, cu atât mai puțin admirația (cu precădere candidatul care debitează senin prostii și enormități mai mari decât CV-ul său – impresionant, de altfel). Saltimbancii care se înghesuie să obțină favorurile alegătorilor nu mă impresionează decât prin insistența lor tâmpă de a prosti și a ademeni masa alegătorilor (dintre care, după toate aceste eforturi, de-abia se prezintă la vot un pic peste jumătate).

Am ajuns la un punct foarte delicat al istoriei noastre. Pentru prima dată, după destui ani de eforturi în favoarea democrației, dăm de pământ cu principiile democratice cele mai elementare, numai pentru că trebuie să facem jocul aliaților și mai-marilor noștri. Și chiar nu pot să accept argumente de genul: „Trebuie s-o facem pentru a opri ascensiunea legionarismului”, „Interesele țării o cer”, „Ne încălcăm principiile în numele unui interes superior”. Dacă facem astfel de abuzuri (lista începe să se lungească, citiți fluxurile de știri…), cu ce suntem mai buni decât cei pe care îi demonizăm și ne străduim să-i oprim cu orice preț? Care este acel „interes superior” pe care trebuie să-l protejăm înroșind telefoanele cu Bruxelles și cu Washington DC? Cât de „superior” poate fi acel interes, în așa fel încât să călcăm în picioare cel mai sacrosanct principiu al democrației moderne?

Situația aceasta, extrem de tulburătoare, începe să semene cu inscripția de pe un perete în Sibiu: „Moarte dușmanilor democrației!”

Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.

About