Lecția de economie

Nicușor Dan și-a început mandatul de președinte cu o bâlbă: a invitat pentru consultări la Cotroceni reprezentanții partidelor politice și ai mediului de afaceri. Nu și reprezentanții sindicatelor, care se consideră purtătorii legitimi de cuvânt ai „clasei muncitoare”. În consecință, „imperiul muncitoresc” a contraatacat și a emis un comunicat tranșant: „Dacă discuțiile se poartă exclusiv cu mediul de afaceri, este evident că propunerile vor fi croite în interesul capitalului (…)”. Și cu aceasta, lupta de clasă cunoaște o neașteptată recrudescență…

Singurul element care este nebulos în povestea de mai sus este „capitalul”. Știm doar atât: sunt oameni cu bani care îi exploatează pe cei fără bani. Cei bogați devenind și mai bogați, cei săraci frământându-se fără liman în greutăți și privațiuni. Într-o astfel de viziune, capitalul își pierde aproape complet semnificația economică, devenind un fel de simbol al exploatării și abuzului. Este necesar, strict necesar chiar, să explicăm pe înțelesul tuturor acest concept.

Capitalul este o sumă de bani cu tendința de autovalorificare. Mai pe larg, este o sumă de bani pe care deținătorul nu o folosește pentru nevoile de toate zilele, ci o folosește pentru a o „înmulți”. Există diverse căi de împlinire a acestei funcții. Calea prudentă este încredințarea sumelor de bani pe care le deții unei instituții specializate, care se angajează să o valorifice, de obicei dând împrumuturi celor care au optat pentru o cale agresivă de valorificare a capitalului, adică producție sau comerț, și care au nevoie de fonduri suplimentare în goana lor după împlinirea viselor de prosperitate.

Desigur, în evoluția istorică a capitalului nu a existat o cale prudentă. Timp de secole, marile dețineri de capital s-au cristalizat prin exploatare, jaf, vărsări de sânge și abuzuri de tot felul. Lăudăm acum „țările civilizate” și uităm că actuala lor civilizație și prosperitate se întemeiază pe modul în care au jefuit fără scrupule restul planetei (britanicii au excelat la acest capitol, imperiul lor colonial fiind cel mai întins din istorie și cel mai „productiv” ca randament al jafului).

Sunt unii care-i laudă pe austrieci, care ne-au lăsat hărți funciare foarte detaliate, care mai sunt folosite și azi de către notarii transilvăneni. Să ne fie limpede: acele hărți nu au fost un cadou făcut de administrația imperială localnicilor; era un recensământ al proprietăților, în baza căruia se colectau dări care hrăneau visteria imperială și pe mai vechii sau mai noii îmbogățiți. Capitalismul nu este o poveste a muncii și a sacrificiului, ci o poveste a poftelor și a exploatării fără scrupule. Lordul Cecil Rhodes, politician de frunte al Imperiului Britanic, a spus-o cum nu se poate mai limpede: „Trebuie să găsim noi teritorii din care să obținem cu ușurință materiile prime necesare și, în același timp, să exploatăm forța de muncă ieftină a sclavilor din colonii.”

Imperiile coloniale ale europenilor s-au destrămat doar atunci când ei au constatat că randamentul s-a inversat, adică este mai costisitor să menții coloniile decât să te retragi pe propriul teritoriu (pentru cei cu slabă ținere de minte: acest proces s-a petrecut în urmă cu doar 60–70 de ani, cât un oftat la scara istoriei). Un caz aparte au fost S.U.A., unde britanicii au avut un continent întreg la dispoziție pentru jaf și exploatare și unde nu au reușit pentru simplul motiv că localnicii (nu cei nativi, ci cei veniți de peste mări) au vrut să păstreze totul pentru ei.

Capitalurile mondiale sunt acum „mature”. Dar nu vă faceți iluzii: sunt la fel de hămesite ca pe vremea lui Cecil Rhodes. Precum un Dracula veșnic însetat de sânge, ele caută mereu să se autovalorifice… fapt ce explică, de exemplu, prezența atâtor societăți internaționale în peisajul economic românesc (din top 100 exportatori români, 98 au capital străin, care asigură aproape 70% din exporturile României). Obiectivul? Nu mai vorbim despre găbjirea resurselor naturale (oricât de mult se zvârcolesc suveraniștii pe această temă…), ci despre a profita de costul inferior al forței de muncă din țările care nu au putut participa la marele jaf planetar și nu au putut acumula… ce oare?… capitaluri!

De la o vreme încoace, de când posibilitățile tehnologice de comunicare au explodat, capitalurile au înnebunit. Se estimează (fiindcă suma exactă noi nu o vom ști poate niciodată…) că există capitaluri speculative în sumă de 4.000 de trilioane de USD care se învârt în jurul planetei mai abitir decât sateliții artificiali, sărind din bursă de valori în bursă de valori, urmând scrupulos ciclul zi–noapte pentru a câștiga un firfiric. Pe unele capitaluri nu le mai încape planeta, de mari și ambițioase ce sunt… Priviți la Elon Musk, care se străduiește să-și valorifice capitalurile în spațiul cosmic, luptând să cucerească Luna și planeta Marte.

Poate, în felul acesta, vă schimbați viziunea despre natura și funcționarea capitalurilor. Când îl admirați pe Musk afișând medalii de măreție umană, nu uitați că, pe revers, avem 400 de miliarde de USD care doresc să se autovalorifice (devenind, într-un mod paradoxal, păpușarii care îl controlează pe Musk…). Când criticați „excesele” capitalului, nu uitați că acesta nu este decât un instrument. Precum un cuțit pe care nu-l criticăm și nu-l interzicem dacă o persoană dezaxată se folosește de el pentru a înjunghia victime nevinovate.

Ca pentru orice alt instrument, utilizarea capitalurilor ține exclusiv de natura, intențiile și limitele morale ale deținătorului. Nu vorbiți despre capitaluri – vorbiți despre oameni.

Mihai E. ȘERBAN