Arhive ale autorului: admin

Privații forțează banda dedicată. „Normal ar fi…”

  6 years în urmã  

Avem bandă dedicată pentru mijloacele de transport. Ce facem cu ea? Media9 a surprins din nou, duminică, un microbuz care efectuează curse speciale pe banda dedicată. Șoferul se afla într-o zonă gri. E adevărat, banda e pentru mijloace de transport în comun, dar nu, Primăria nu a prevăzut ca alte vehicule decât cele ale Companiei de Transport Public (CTP) Cluj să le poată utiliza. Griul acesta înseamnă că, de fapt, era pasibil de amendă. În afara CTP, doar bicicliștii mai au acces. Se pregătesc taximetriștii și autoturismele electrice. Microbuzul din fotografie aparține societății Cento Trans SRL, din Zalău, care transportă…

Detalii

Au venit autobuzele pentru școlari

  6 years în urmã  

Școlari, sunteți pregătiți? Au sosit autobuzele pentru voi, susțin sursele Media9. Sigur, în acest an școlar nu vor face multe curse, întrucât este nevoie de timp pentru a fi înmatriculate. Dar din septembrie puteți conta pe ele. Mesajul se adresează mai ales elevilor de la Colegiul Național „George Coșbuc”, Liceul Teoretic „Gheorghe Șincai”, Colegiul Național „Emil Racoviță”, Liceul Teoretic „Bathory Istvan” şi Seminarul Teologic Ortodox, școlile care intră din 2019 în programul de transport. 10,9 milioane de lei au costat cele zece autobuze noi. Cele zece vehicule sunt Setra, o marcă a concernului Daimler AG, care deține și mult mai…

Detalii

Extinderea Tetarom I împinge termenele de finalizare spre vară

  6 years în urmã  

Consiliul Județean anunță investiții majore, cum este cazul spitalului de copii monobloc, a centrului de transplant sau chiar preluarea gestionării proiectului spitalului regional de urgență. Este însă corigent în ceea ce privește precedentele mari investiții. Centrul de management integrat al deșeurilor, care trebuia să fie gata de cinci ani, tot mai așteaptă momentul inaugurării, iar extinderea parcului Tetarom I a ratat la rândul său termenul de finalizare. La acest din urmă obiectiv vom zăbovi puțin astăzi. După Paști sau la vară Extinderea Tetarom I, de pe versantul nordic al dealului Hoia, este un proiect pornit în 2014, care a bătut…

Detalii

Primăria bate toba. Galeria de șefi a Simonei Halep, gata de acțiune :)

  6 years în urmã  

Timp de două zile, Primăria clujeană se poate închide. Majoritatea oamenilor de decizie vor lipsi de la serviciu. Ei vor pleca la Rouen, acolo unde Simona Halep și națională de FedCup a României joacă împotriva Franței. Vineri e plecarea, iar în noaptea de luni spre marți, revenirea. Cu avion low-cost, pe relația Cluj - Beauvais. Tobele la care va bate Emil Boc au plecat deja, cu un autocar. În spatele lui Emil Boc s-au încolonat toți împătimiții de tenis din Primărie: secretarul municipiului, Aurora Roșca, directorul Direcției Juridice, Alina Rus, directorul Direcției Patrimoniu, Iulia Ardeuș, directorul Direcției Tehnice, Virgil Poruțiu,…

Detalii

Raport degeaba. Legea care a albit banii negri câștigați de bugetari

  6 years în urmã  

Curtea de Conturi a stabilit că Primăria Cluj-Napoca a plătit în 2017 angajaților din mai multe direcții și servicii drepturi salariale nelegale, în valoare de 13,5 milioane de lei. Este însă o furtună într-un pahar cu apă. Da, angajații au primit drepturile nelegale, dar le pot păstra bine-mersi. Asta pentru că, exact în urmă cu un an, a intrat în vigoare legea 78, care albește banii. Iată ce spune legea: (1) Se aproba exonerarea de la plata pentru sumele reprezentand venituri de natura salariala incasate in temeiul unor acte administrative sau clauze ale contractelor/acordurilor colective de munca in vigoare la…

Detalii

Galeria Simonei Halep s-a întors. O galerie de șefi :) FOTO

  6 years în urmã  

Angajații din Primăria Cluj, care au susținut echipa de FedCup a României, s-au întors azi, după 12, de la Ostrava. Erau încă vopsiți pe față cu tricolorul românesc când au coborât în Piața Lucian Blaga. Autocarul i-a lăsat pe mănăștureni, apoi i-a dus pe primarul Emil Boc și pe soția sa acasă, în Zorilor. Este interesant că pasiunea pentru tenis a atins multe nume importante din Primărie. Șefii de la Patrimoniu, Iulia Ardeuș, de la Juridic, Alina Rus, de la Direcția tehnică, Virgil Poruțiu, de la Poliția Locală, Marcel Bonțidean, de la Strategii de marketing, Diana Apan, secretarul municipiului, Aurora…

Detalii

Boc bate toba. La Ostrava – FOTO

  6 years în urmã  

Primarul Clujului, Emil Boc, face galerie României, la Ostrava. Simona Halep și compania joacă împotriva Cehiei, în Fed Cup. Așa cum Media9 a scris, Boc a deplasat o întreagă galerie în Cehia. Soția sa, angajați din Primărie, unii veniți și ei însoțiți, sunt în tribune. Li s-au confecționat tricouri galbene și steaguri. Există și o tobă, la care bate uneori însuși fanul numărul 1 al Simonei Halep, Emil Boc.

Detalii

Netrebnicii care ne conduc

  6 years în urmã  

Ce cautã aceste elemente nesănătoase în viața publică a statului? Ce caută acești oameni care pe calea statului voiesc să câștige avere și onori, pe când statul nu este nicăieri altceva decât organizarea cea mai simplă posibilă a nevoilor omenești? Ce sunt aceste păpuși care doresc a trăi fără muncă, fără știință, fără avere moștenită, cumulând câte trei, patru însărcinãri publice dintre care n-ar putea să împlineascã nici pe una în deplină conștință? Ce căuta d. X profesor de universitate, care nu știe a scrie un sir de limbă românească, care n-are atâtea cunoștințe pozitive pe câte are un învățător…

Detalii

Alianța vestului, întâlnire de lucru la Timișoara

  6 years în urmã  

Primăriile din Alianța Vestului s-au întâlnit în weekend la Timișoara. Tema discuțiilor a fost legată de proiectele culturale dintre cele patru orașe, Timișoara, Arad, Oradea și Cluj. Clujul a fost reprezentat de Ovidiu Cîmpean, director în cadrul Primăriei, și de Ștefan Teișanu, directorul Centrului Cultural Clujean. Iată temele, preluate de pe infooradea.ro: ­posibilitatea ca primăriile orașelor Arad, Oradea și Cluj-Napoca să devină membre în Asociația TM2021 și apoi membre în cadrul Forumului Reprezentanților Regionali – un grup de consiliere, compus din reprezentanți ai orașelor partenere din regiune, care lucrează în colaborare cu Consiliul Director; pagini dedicate evenimentelor culturale din celelalte…

Detalii

Se schimbă Piața Lucian Blaga și strada Napoca. Costă 27 de milioane de lei

  6 years în urmã  

Primul punct pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de săptămâna viitoare este proiect de modernizare a Pieței Lucian Blaga, a străzii Napoca și a arterelor din zona lor. "Privind aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate de proiectul „Creșterea și îmbunătățirea spațiului pietonal în zona urbană: reabilitare și extindere zonă pietonală Piața Lucian Blaga, strada Republicii (primul tronson), strada Napoca, strada Petru Maior, strada Emil Isac și amenajare piste de biciclete", este punctul de pe ordinea de zi. Primăria solicită fonduri europene pentru această investiție. 27 de milioane de lei este valoarea proiectului, cu TVA inclus. Două milioane…

Detalii