Universul din noi

Este de-a drept ciudat, dar nu inexplicabil, decalajul care există între viziunea și cunoștințele noastre despre mediul extern și cele pe care le știm sau ni le închipuim despre mediul nostru intern. În urmă cu doar 80 de ani, celebrul (în acele vremuri…) Alexis Carrel își titra cartea de căpătâi în felul următor: „Omul, acest necunoscut”.

Chirurg de excepție, el a primit un Premiu Nobel, în 1912, pentru perfecționarea tehnicilor de suturare vasculară, și a fost pionier al transplantului de organe. Totodată, el a fost una dintre vocile cele mai insistente în a explica oamenilor că ființa umană este o realitate a acestui univers, dar una dintre cele mai puțin cunoscute (spre sfârșitul vieții sale a întemeiat și condus Fundația Carrel pentru Studierea Problematicii Umane).

Alexis Carrel avea dreptate: viziunea anatomiei și fiziologiei asupra omului nu era mult diferită de cea clasică, care considera că creierul nu este altceva decât un organ menit să răcească sângele. La fel, se credea că sediul sentimentelor este inima (lucru pe care îl cred în continuare zdrobitoarea majoritate a persoanelor neinstruite…). Au fost secole și secole în care știința de-abia a îndrăznit să râcâie structura mecanică a corpului uman. Primele studii adevărate de anatomie au fost întreprinse de către Leonardo da Vinci (1452-1519), dar ele au rămas necunoscute contemporanilor săi, fiindcă disecarea corpului uman era încă considerată o blasfemie. Meritul i-a fost atribuit lui Andreas Vesalius (1514-1564), care a beneficiat de întâmplarea să trăiască într-o cultură protestantă liberală, și nu într-una catolică rigidă.

Toate acestea se petreceau într-un moment istoric în care Giordano Bruno a plătit cu viața, iar Galileo Galilei era cât pe-aci să pățească aceeași tărășenie, pentru susținerea unei viziuni despre lume care contrazicea dogma bisericii (nu este de mirare, aveți idee câți oameni mai cred în continuare că Soarele se învârte în jurul Pământului și care, la o adică, pot „dovedi” că acesta este plat…?!). După cum poate ați aflat, dezbaterile asupra naturii și funcționării corpului uman au trebuit să aștepte mai bine de trei secole pentru a deveni o preocupare constantă și consistentă a comunității științifice.

În ultimul secol, pare că am deschis o adevărată Cutie a Pandorei în ceea ce privește cunoașterea ființei umane. Și cel mai relevant exemplu este cel al imensei populații de bacterii care populează corpul nostru, participând la dinamica complexă și infinit variată a organismului nostru. Avem miliarde de bacterii în organism, trăind pe pielea noastră, în cavitatea bucală, în plămâni și, cu osebire, în intestinele noastre. Ne naștem sterili, fiindcă ne dezvoltăm ca embrioni în sacul steril numit placentă, dar din prima clipă de viață extrauterină suntem în contact, deci „infectați”, cu bacteriile mamei noastre. Iar fără această „infecție” însăși viața noastră ar fi imposibilă, fiindcă alte bacterii, nocive, ne-ar ucide în doar câteva zile.

Deci, imediat după naștere, suntem înzestrați nu numai cu genele părinților noștri, care se vor exprima de-a lungul întregii noastre vieți, ci și cu profilul bacterian al mamei noastre, care ne asigură în acest fel o moștenire la fel de importantă cum este moștenirea genetică. Un adult sănătos, al cărui organism funcționează ireproșabil, găzduiește în organismul său până la 2 kg de bacterii care, din punct de vedere anatomic, sunt organisme independente. Ca să înțelegeți raportul just de mărime, imaginați-vă că numărul de bacterii pe care le adăpostește organismul uman – ele alcătuind împreună ceea ce numim microbiom – depășește cu mult numărul de celule din corpul nostru!

După descoperirea acestei realități, a luat avânt o isterie a igienei cutanate, orale și intestinale care prezenta bacteriile ca pe dușmanii noștri de moarte, care trebuie combătuți și eliminați. Avânt luase și moda detoxifierii colonului, care ne arăta triumfătoare poze grețoase cu „mizeriile scoase din colon”. Și de-abia acum specialiștii ies la rampă pentru a ne avertiza: microbiomul este o parte importantă a ecosistemului nostru individual, cu o contribuție esențială la echilibrul și buna sa funcționare.

Bacteriile „bune” care alcătuiesc microbiomul produc vitamine (mai ales K și complexul B), ne protejează de bacteriile „rele” și contribuie la echilibrul general al organismului prin semnalele pe care le trimite encefalului (creierului). Puțini au înțeles că în abdomen avem un „al doilea encefal”, alcătuit din peste 100 milioane de neuroni, și care are cu encefalul superior o interacțiune care încă rămâne de descoperit în întreaga ei complexitate. Și nu-l disprețuiți pentru că are „doar” 100 milioane de neuroni, fiindcă tot atâția are un creier de pisică!

Recent, cercetătorii au descoperit că găzduim în intestine trei tipuri diferite de microbiom, cu alcătuiri diferite, care au fiecare compoziții specifice și determină diferențe în funcționarea organismului, precum și avantaje sau deficiențe specifice. Dacă genomul uman este diferit, de la individ la individ, doar în proporție de 0,01%, enterotipul (compoziția microbiomului) poate să difere în proporție de 50%, generând o diferență colosală între regimurile de viață, stări emoționale și caracter, boli și afecțiuni ale ființelor umane.

Din păcate, ființa umană interferează, mai nou, într-un mod nefericit cu microbiomul. Abuzul de grăsimi, de carbohidrați, de produse procesate, de chimicale „alimentare”, de medicamente „sănătoase”, de antibiotice criminale au dus la grave perturbări ale microbiomului. Rezultatul este că în „lumea civilizată” (ghilimelele sunt puse pentru rușine…) microbiomul este mult mai sărac și dezechilibrat decât în zonele de pe Terra cu alimentație naturală. De unde   creșterea îngrijorătoare a afecțiunilor intestinale, metabolice, alergice – înțelegeți acum de unde vine o bună parte din creșterea tragică a cazurilor de diabet, astm, colon iritabil, boala lui Crohn etc., etc. Putem să vorbim până la disperare despre „bolile atitudinii”, generate de starea noastră de spirit reflectată asupra sistemului digestiv, dacă nu înțelegem că raportul ar putea fi chiar invers: microbiomul nostru ciopârțit și torturat de excesele noastre ne schimbă dispoziția și atitudinea, prin substanțele produse și prin neuronii enterici, pentru a ne da un semnal că lucrurile nu sunt în ordine

Omul trebuie să reînvețe să conviețuiască cu universul de viață pe care corpul său îl adăpostește. Deci, nu uitați: atunci când mâncați, mâncați pentru doi. O dată pentru ceea vă închipuiți că sunteți. Pe urmă, pentru universul viu din voi, cel fără de care nici voi nu ați fi.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.