Tag Archive: Mihai Șerban

Creierul cu opt brațe

Recunosc că am fost mereu fascinat de caracatițe. Și nu sunt singurul: când H.G.Wells și-a imaginat  în 1897 invadatori sosiți din Marte, i-a înfățișat într-o formă apropiată de caracatițe. În 1957, Ivan Efremov punea exploratorii stelari ai Terrei în fața unor ființe cu înfățișare și abilități de caracatiță. Cu toate acestea, de-abia acum putem înțelege cât de ieșite din orice tipare sunt aceste ființe, pentru care cu greu poți accepta termenul științific de „cefalopode” („capul una cu picioarele”). Dar ele sunt departe de placiditatea unui melc sau a unei sepii. Caracatița are 3 inimi care o „motorizează” și nu mai…

Detalii

---

Împreună

Unul dintre mult admiratele adagii culese de prin înțelepciunea orientală glăsuiește după cum urmează: „După ce ai ajuns bogat, nu construi un gard mai înalt, ci construiește o masă mai lungă.” Multă lume suspină și poate lăcrimează față cu omenia cuprinsă în aceste cuvinte, dar se pare că este vorba mai degrabă despre sărăcani, care se emoționează închipuindu-și actele caritabile pe care ei le vor revărsa peste lume atunci când vor deveni și ei bogați. Tocmai s-a încheiat, sub auspiciile ONU, a 5-a Conferință internațională la nivel guvernamental a celor mai sărace 46 de țări ale planetei. Eveniment important, cu…

Detalii

---

Tragedia lui Mic-Mic

De câteva zile încoace, Mic-Mic se fâțâie disperată de colo până colo, mieunând strident, căutând în fiecare cotlon, dând raite prin vegetația bogată din curte și de dincolo de gard. În glasul ei tremurat se împletesc disperarea și speranța; din când în când se apropie de noi, iar mieunatul ei capătă un iz de chemare în ajutor. După cum deja ați înțeles, Mic-Mic este pisica noastră. Neagră precum cea mai standardizată panteră. Ca orice animal domestic în Filipine, ea duce de fapt o viață semi-sălbatică, devotamentul față de casa ei fiind dovedit doar atunci când cere de mâncare și când…

Detalii

---

Cutiuța

Mânat de evoluțiile neașteptate (dar dorite, o, cât de dorite!) ale vieții a trebuit să dau față cu una dintre cele mai ingrate misiuni: recuperarea selectivă a patrimoniului meu personal, ca urmare a hotărârii de a mă stabili la celălalt capăt al lumii, în însoritele și înverzitele Filipine. Selectiv însemnând, nici mai mult nici mai puțin, decât a alege între ceea ce trebuie neapărat să iau cu mine și ceea ce pot să „donez” sau, pur și simplu, să arunc. Și, uite-așa, am ajuns să pun mâna pe un obiect bine cunoscut, care de mai bine de 13 ani m-a…

Detalii

---

Iarna europeană

Vorbim cu înfrigurare (metaforică) despre iarna care vine. Ne temem de facturile uriașe pe care urmează să le primim pentru (puțina) energie pe care o vom consuma. Ne temem de explozia generalizată a prețurilor, urmare a scumpirii și împuținării unor resurse esențiale, nu neapărat energetice. Ne temem că Rusia își va trimite ostașii (neinstruiți, needucați și prost echipați) peste alte țări și popoare. Ne temem că Rusia va folosi arme nucleare, ceea ce ar duce imediat la declanșarea unei noi conflagrații mondiale. Toate acestea sunt griji imediate, care ne aburesc ochelarii și ne ocupă spiritul. Și le acordăm nestrămutată atenție,…

Detalii

---

Dacă învingi, ești un erou…

„...dacă nu, ești un  nimic.”  Așa a glăsuit antrenorul argentinian Alfio Basile după ce, în mod surprinzător, în timpul Campionatului mondial de fotbal din 1994, echipa României a administrat o neașteptată înfrângere echipei Argentinei, mult mai bine cotată la acea vreme. Desigur, aici luăm contact cu un sindrom pe care îl cunoaștem foarte bine: învingătorul este pe veci pomenit, învinsul este pe veci uitat... Cea mai tragică expresie a acestui nedrept principiu ne-a fost servită în urmă cu 111 ani, cu  ocazia competiției dintre Amundsen (norvegian) și Scott (englez) pentru cucerirea Polului Sud al planetei. Amundsen a fost primul. În…

Detalii

---

Strigătul de îndurare

(Noi ar trebui să cerem îndurare) Când mă ridicasem și eu, copilaș la casa părinților mei, am descoperit în locul secret de sub masiva pendulă de cupru o comoară neașteptată: o scoică masivă, un Murex de toată frumusețea! Plină de răbdare, bunica mea mi-a explicat că acea scoică a fost păstrată în familie nu pentru frumusețea ei, ci pentru felul veridic în care, odată pusă la ureche, te face să auzi vuietul îndepărtat al mării. Desigur, era doar un eres în rând cu multe altele. Studiile mele, precum și opțiunile științifice ulterioare, au demitizat complet această frumoasă legendă. Ceea ce…

Detalii

---

Himera cu 1.000 de fețe

Mi-a picat sub ochi un foarte interesant studiu, extrem de grăitor, care se întreabă așa: „care mai e starea democrației în lume, măi frate?” Și rezultatele sunt complet derutante, dacă nu chiar neliniștitoare (pentru americani, desigur...): pe planetă, doar 6% din populație trăiește în ceea ce (tot noi, ăștia cu studiul...) catalogăm drept „democrație completă”... Adică, pentru a nu lungi suspansul: se consideră că în 21 de state  (1) libertățile civile sunt respectate (2) există control asupra guvernului (3) mecanismul democratic funcționează (4) media este diversificată și independentă. Se consideră că restul de 94% din umanitate trăiește în „democrații defecte” (39%),…

Detalii

---

Frumusețea. Ideal și minciună

O pățanie de tot râsul. Fiind rezident în Filipine, m-am transferat într-un club Rotary local. Colegi simpatici, calzi și primitori. Curioși foc să afle cât mai multe despre mine și despre România (ca să vezi, toți știau de Dracula!). Și despre Europa, și despre războiul din Ucraina. Ne-au primit – pe consoarta mea și pe mine – cum nu se poate mai prietenos. Deci, nimic de zis, până aici toate bune și frumoase... Pentru a mă contopi cu comunitatea am făcut un lucru foarte simplu: întrucât eram deja „prieten” cu doi colegi, am pornit din aproape în aproape, parcurgând lista…

Detalii

---

Topirea iluziilor

Îmi aduc aminte ca azi: în 2004, o călătorie m-a purtat prin Elveția, prin Furka Pass spre Ghețarul Ronului, locul din care își începea drumul triumfător prin lume fluviul care avea degrabă întâlnire cu Marea Mediterană. Atracția cea mare era Peștera de gheață (sau Peștera Albastră), cocoțată pe buza muntelui, din care apele rezultate din topirea ghețarului țâșneau triumfătoare pentru a prăbuși pe versantul pietros abrupt. Întâmplarea a făcut că peste exact trei ani am trecut prin același loc. Am făcut un popas pentru a mai savura acea minunată priveliște și – surpriză! – peisajul era radical schimbat! Ghețarul nu…

Detalii

---