Tren ușor, cu traseu urban subteran. Propunerea proiectanților pentru metroul clujean

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã     2354 Vizualizări.  

Consiliul Local urmează să aprobe marți studiul de prefezabilitate pentru metrou. Lucrarea a fost întocmită de asocierea SWS Engineering, Systra, Metrans Engineering, împreună cu subcontractori care s-au ocupat de studiile topografice, urbanistice, geotehnice și arheologice. Documentul urmează să fie aprobat, săptămâna viitoare, și de Consiliul Local Florești, pentru ca apoi să intre pe ordinea de zi a guvernului.

„Opțiunea strategică recomandată de studiul de prefezabilitate este metrou ușor MTR-L (cu traseu urban subteran), pentru care se vor studia ambele soluții tehnologice (pe șine RAIL, respectiv pe pneuri VAL) și mai multe variante de traseu”, se arată în document.

986

de milioane de euro este prima estimare de costuri, adică aproape un miliard de euro.

Proiectul metroului este complementar cu cel al trenului metropolitan; la IRA, trenul ușor ar urma să folosească șinele existente pentru a se deplasa până la Bonțida. Practic, metroul este prima etapă a proiectului acestuia mai vast.

Lungimea propusă a traseului este de 14,4 kilometri, din care 10,33 kilometri în interiorul municipiului, iar 4,07 km pe teritoriul comunei Florești.

128

de luni (10 ani și 8 luni) ar urma să dureze implementarea proiectului: 26 de luni proiectarea preliminară, 18 luni procedura de licitație și 84 de luni (adică 7 ani) execuția.

14

stații ar urma să aibă metroul, fiecare cu o lungime a peronului de circa 80 de metri.

Conform studiului, capacitatea de transport, cu o circulație a trenurilor la 3 minute, este de 11.400 de călători/oră/sens.

About