Tag Archive: Mihai Șerban

Construiește-ți propria glorie (singura de care poți fi mândru)

Credeam că nostalgia copleșitoare după trecut este un apanaj logic al băbuțelor și moșneguților care nu pot ține pasul cu „brava lume nouă”. Vă închipuiți, deci, mirarea și frustrarea mea când, zilele trecute, mi s-a oferit spre vizionare un clip nostalgic în care un bărbat tânăr (cu barbă de trei zile, părul ridicat în moț, brățări de piele și ochelari de soare „trendy”) recita de mama focului o poezea mustind de nostalgia după vremurile „bune de odinioară”. Culmea este că acele vremuri cu patos evocate se potriveau mai degrabă lui Nică a Petrii decât tânărului milenial, care ar fi trebuit mai…

Detalii

---

O lume fracturată

În ciuda mult temutei pandemii, omenirea are totuși cel mai strălucitor moment de glorie din întreaga sa existență. Da, sunt de acord, ritmul marii zvârcoliri economice a mai scăzut, aglomerația nu mai este ce era în „zilele bune”, avioanele nu mai brăzdează văzduhul precum albinele care se întorc grăbite la stup. Ba, după cum spun unii pricepuți într-ale economiei și finanțelor, ne cam aflăm într-o recesiune – mai ales noi, ăștia „dezvoltații”, care trăim de la an la an din „creșteri” economice atât de mici, că de-abia cu microscopul le putem admira. Și ne mai crizăm, și mai protestăm, ba…

Detalii

---

Cârciuma și Feisbucu

Să vă zic o poveste. O femeie de casă, exasperată că soțul ei își petrece toate serile la cârciumă, îl apostrofează: „Ce găsești la cârciuma aia, de-ți petreci acolo fiecare zi?” „Păi, acolo e ceva de care nu am parte acasă…” „Cum așa? Ia uite, avem mâncare și tot felul de băuturi!” Bărbatul protestează: „Da, dar acolo avem și tovărășie…” „Nicio problemă, uite că mă așez cu tine la masă și ai și tovărășie!” Bărbatul intră în joc, mijește ochii, și începe: „Când eram marinar și vaporul a făcut o escală în Singapore…” Femeia sare de doi coți: „Ia stai,…

Detalii

---

O pildă cu păianjen

În bucătăria mea, în colțul de sub calorifer, și-a întins plasa fragilă un păianjen. O fărâmiță de viață, cu opt piciorușe de-abia vizibile, care patinează amarnic atunci când se aventurează, din când în când,  pe gresia lucioasă precum oglinda. De fiecare dată îl culeg pe o foaie de hârtie și-l duc în colțul său, care începe probabil să-i semene cu o închisoare fără ziduri și gratii. Fără îndoială, el pornește de fiecare dată în căutarea hranei atât de necesară vieții. Viață pe care ar putea extrem de ușor să și-o piardă dacă nu-i observăm la timp minuscula făptură. În același…

Detalii

---

Malul stâng al corupției

După o carieră glorioasă ca ospătăriță la o sală de jocuri și băuturi, o jună domniță cu genele întinse și cu părul buclat a fost propusă într-o funcție de răspundere într-o administrație regională a apelor cu multe probleme de gestionat, mai ales legate de inundațiile periodice. Directorul, auto-intitulat „bestie politică”, avea și argumente puternice în favoarea acestei numiri: la câtă apă turnase ospătărița în băutura clienților, musai că era o mare specialistă în ape! Planul lor era cât pe ce să fie dat peste cap de sâcâitorul director tehnic al administrației apelor, care „a hărțuit-o și a umilit-o” (dixit „bestia”)…

Detalii

---

Lista supremei rușini

Anii îndelungați de supremație umană asupra planetei ne-au permis dezvoltarea de legende urbane legate de mediul natural. Una dintre cele mai insistente și răspândite legende avea în centrul său pe „rechinul cel rău și perfid, ucigașul de oameni”. Fabrica de minciuni de la Hollywood a produs  nenumărate filme în care rechinii uriași se furișau aproape de oameni, pentru a-i măcelări apoi cu zecile, hrănindu-se copios. Când stereotipul nu a mai mers, am trecut la faza următoare: l-am sculat din morți pe bunicuțul Megalodon, vietate acvatică preistorică mare cât 100 de rechini; desigur, periculoasă cât 1000 de rechini! Și nu ne…

Detalii

---

Planeta ca o pradă

Poate că veți spune: pentru ce încă un articol despre situația planetei? Ne-am cam săturat de problema asta, care e pe toate buzele (noroc cu pandemia, că a oprit-o pe Greta să cutreiere planeta și să agite apele și așa încinse!). Oricât ați fi de sătui, aceasta este marea problemă a viitorului apropiat, așa că nu avem dreptul s-o ignorăm. Și trebuie să-i acordăm toată atenția de care suntem în stare. Vă propun un exercițiu de imaginație: luați în față un planiglob și identificați România (e pata aceea rotunjoară de lângă marea cea neagră…). Acum, să ne imaginăm o suprafață…

Detalii

---

Actualul sistem de învățământ trebuie abandonat!

Dintotdeauna am avut apucături de termită intelectuală. Când eram copil, cărțile erau cel mai apropiat prieten al meu, și nu-mi lipseau nicicând din preajmă. Din păcate pentru mine, interesat până la obsesie de pătrunderea misterelor existenței materiale, cărțile „de știință” mai că lipseau cu desăvârșire din panelul unei culturi comuniste incipiente, care iubea în schimb știința „practică”, menită să contribuie la formarea specialiștilor în motoare, instalații petroliere, baraje de acumulare… Și atunci, ce făceam? La fiecare început de an ne așteptau cuminți, pe colțul băncii, manualele care trebuia să ne fie tovarăși într-un an întreg de studiu, cunoaștere și descoperire.…

Detalii

---

Poveste tristă de Crăciun

Au și ecologiștii glumele lor. Doi pești stau la taclale: „Și specia asta invazivă este nemiloasă, strică definitiv echilibrul din ecosisteme, duce la extincții în masă a speciilor rezidente…” Celălalt pește: „De cine e vorba, de crapul asiatic?” Primul i-o trântește: „Tontule, este vorba despre om!” Acesta este unul dintre aspectele mai puțin cunoscute ale impactului activităților umane asupra ecosistemelor rezidente. Dacă în paradigma naturală se produc schimbări în ecosisteme doar odată cu schimbarea condițiilor geo-climatice, omul poate genera bulversări stihinice, conduse de interesele lui strict economice (că de asigurarea nevoilor elementare nu mai vorbim de multă vreme). Introducerea de…

Detalii

---

Pe ce v-ați p…

Am să vă împărtășesc una dintre poveștile moralizatoare pe care bunica mea mi le spunea. Un grup de „domnișori” merg pe jos spre un bal dintr-o localitate vecină. Trecând printr-un pâlc de pruni încărcați cu splendide prune brumării, scutură toți pomii, mănâncă câteva, și pe urmă se pișă pe cele rămase pe jos. Dansează toată noaptea la bal, iar dimineață se întorc spre casă prin același loc. O foame cumplită îi macină. Prunele cărnoase zăceau pe jos. Cu toată greața, se apucă să mănânce: „Nici asta nu-i pișată… nici asta nu-i pișată…” Circulă pe mediile sociale o expresie vulgară, dar…

Detalii

---