Fiecare județ are câte un „clan Dragnea”

Autor  Mihai E. Serban   în  ,      1 saptãmânã în urmã     604 Vizualizări  

Un banc din perioada ceaușistă. Bulă rotește prin aer un sac. Este întrebat: „Bulă, ce ai în sacul acela?” „Păi, am niște șoareci.” „Dar pentru ce îi rotești așa?” „Dacă nu îi rotesc, au timp să roadă sacul și să scape afară!”

De 53 de ani, șoarecii nu au mai fost rotiți în politica și în administrația românească. În consecință, ei au avut timp berechet să roadă sacul corectitudinii și dreptății, să iasă și să intre după bunul plac, ba chiar să-și facă cuiburi călduroase din peticele produse cu râvnă șoricească. Aici, ei și neamurile lor, familia lor lărgită, iubitele de pripas, beizadelele ascunse sau nu, șoferii cei harnici și mătușile cele discrete (prima dintre ele fiind Tamara…) și-au strâns rândurile și au strâns averile. Averi din care mai nimic nu era pe numele lor… că de, dacă gura nu-ți miroase a usturoi, înseamnă negreșit că nu ai mâncat!

Formula administrativă a furtului instituționalizat nu a fost inventată de România post-decembristă. De când e lumea lume și banul ban, cei care au condus comunitățile omenești au constatat că nu există o mai rodnică carieră pământească decât vămuirea torentelor de bani care pornesc de la cei mulți pentru a-i hrăni pe cei puțini. Fie ei satrapi, guvernatori, pașe, atamani, juzi, lorzi, marchizi, duci, iar mai nou primari, consilieri, președinți de consilii județene, toți aceștia au umblat, mai pe față, mai pe ascuns, la borcanul cu miere și și-au lins degetele până la coate.

E posibil ca toate aceste afirmații să fie judecate pentru gradul lor de generalitate. Adică, cum…? Chiar toți, domnule? Este adevărat: hoțul neprins e om cinstit. Dar numai și numai în fața justiției. În fața judecății noastre, oameni de rând și comentatori de toate felurile, verdictele sunt mai degrabă exprimate prin regula fumului: „Dacă iese fum, atunci ceva arde, undeva.” Și fum iese în multe, multe județe ale României.

Să luăm doar cazul cel mai cunoscut și mai mediatizat: clanul Dragnea. Liviu Dragnea este cazul tipic de sforar arivist combinator (câți ca el, câți ca el!). A terminat, târâș-grăpiș, în 1987,  cea mai discreditată dintre facultăți ale Institutului Politehnic București (Transporturi), după care trec câțiva ani în care… nu face nimic. CV-ul său este curat precum al unei călugărițe (probabil a fost perioada de lipire a afișelor…). În 1996 apare în politică, cu mari proptele, servind ca prefect al județului Teleorman, după care dă fuguța la PSD, din 2000 fiind președinte pe viață al Consiliului Județean Teleorman.

El a dovedit că până și în cel mai sărac județ se pot face averi colosale: reședințe luxoase, terenuri, hoteluri, crescătorii de porci, până și echipe de fotbal (fără a ignora achizițiile pârdalnice de prin Brazilia!). El, un om care nu a lucrat pe cont propriu nimic și care s-a îmbogățit peste măsură doar jefuind fără scrupule banul public, deci munca celorlalți,  folosind banul delapidat pentru a cumpăra mai multă și mai multă susținere politică (mai țineți minte ambițiile sale aiuritoare de a deveni prim-ministru sau chiar – abominație! – președinte al României?).

Se știe foarte bine că în politică există fie atașamente foarte profunde, fie interese foarte intense. Ultimul lucru pe care politicienii cei mari îl fac cu cei tineri sau începători este să-i promoveze pe bază de valoare umană și competențe dovedite. În contextul luptei intestine pentru putere în PNL, ies acum la iveală dedesubturile debutului în politică al lui Florin Cîțu, ajuns recent prim-ministru al României: lansarea sa în politică s-a făcut prin intervenția directă și presiunile exercitate de către… Ludovic Orban. Care, acum, probabil regretă amarnic că le-a oferit oponenților săi din partid ciomagul cu care să-i tăbăcească spinarea…

Pe bună dreptate putem spune că politica este o sforărie fără de sfârșit. În aproape fiecare județ, în aproape fiecare unitate administrativ-teritorială, există câte un clan Dragnea, care lucrează cu râvnă la veșnica propășire  a găștii sale. Există județe întregi care au căzut în ghearele unor astfel de grupări, care se deosebesc de gruparea Dragnea numai prin prudența lor și prin abilitatea de a-și ascunde urmele însângerate. În schimb, acolo unde există edili pricepuți, implicați și onești, se pot produce adevărate miracole: aruncați doar o privire la povestea de succes a comunei Ciugud (Alba).

În rest, majoritatea politicienilor este interesată doar de menținerea statu-quo-ului, ceea ce înseamnă aranjamente netulburate și privilegii asigurate. În acest fel trebuie să înțelegeți opoziția vădită și cerbice a politicienilor la o măsură atât de necesară pentru integrarea europeană și obținerea de beneficii financiare europene: desființarea județelor și înființarea de regiuni. Păi, cum să accepți așa ceva? Să pierdem noi o mulțime de locuri călduțe, degrabă aducătoare de bani nemunciți? Să pierdem noi toate privilegiile, vizibile sau invizibile, cuantificabile sau nu în arginți strălucitori și sunători, pe care actualul sistem ni le aduce? Dimpotrivă… să facem o sută de județe mititele, cu o sută de găști de șefi, plătiți regește pentru gloria eternă a frumoasei și jefuitei Românii!

Câteodată ai sentimentul că această țară merge „înainte” doar fiindcă politicienii ei cu ochi alunecoși și mâini lipicioase doresc să mențină o stare de lucruri folositoare pentru ei. Țara… ce-i cu țara?… nu fiți proști… s-o lăsăm în grija filosofilor, poeților, idealiștilor și fraierilor.

Șoarecii s-au făcut stăpâni peste sac.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.

About