G. Nu ăla cu sexul… celălalt

Autor  Mihai E. Serban   în  ,      1 lunã în urmã     860 Vizualizări  

Agățați 10 persoane pe stradă. Întrebați-i ce înseamnă pentru ei „G”. Unii se vor agita, fiindcă se tem de influențele nefaste pe care tehnologiile 5G le vor avea asupra fiziologiei umane. Alții se vor fâstâci, amintindu-și de celebrul „punct G” aducător de delicii sexuale. Iar alții, cei mai puțini, vor merge cu gândul la reuniunile de grup ale bogătanilor care au pretenția de a conduce treburile umanității (G6, G7, G8, G12… și așa mai departe…).

Când scriu aceste rânduri face mari valuri mediatice reuniunea G7 din Marea Britanie, prima de acest fel după mai bine de un an de recluziune voluntară datorită pandemiei de coronavirus. Prima observație: G7 seamănă tot mai mult cu un club închis, foarte asemănător cu vestitele cluburi aristocratice britanice. În 1997 a fost un semn de deschidere, prin invitarea Rusiei reinventată ca națiune democratică (în 2014 ea a fost îndepărtată, după pătărania cu Crimeea). Ocazional, au fost invitați și lideri de națiuni emergente cum ar fi Brazilia, India, China, Mexic și Africa de Sud.

După care G7 a revenit la matcă. În definitiv, în acest club de lux se aflau acum 40 de ani 7 din primele zece economii ale planetei. Lucru care nu mai este valabil, fiindcă (în termeni de paritate de cumpărare) Italia și Canada se află deja înafara acestui top. Situație care se va modifica puternic în anii care vin; estimările arată că în 2050 doar S.U.A (locul 3, după China și India), Japonia (locul 7, după Indonezia, Brazilia și Mexic) și Germania (locul 10, după Rusia și Nigeria) vor mai fi prezente. Celelalte economii „dezvoltate” se vor bălăci pe la jumătatea clasamentului, făcând loc tigrilor asiatici sau leilor africani.

G7 este un reflex al acelor vremuri în care bogăția indivizilor se măsura în mărimea locuințelor, a mașinilor, în mărimea consumului (oricât de prostesc ar fi fost el), în mărimea serviciilor comunitare la care aveau acces, precum și în mărimea creditelor bancare. Desigur, acest model al opulenței și al dezmățului a depășit demult granițele „lumii civilizate”, și a devenit un fel de normă obligatorie în țările în curs de dezvoltare.

Dar sper că tocmai aceste țări nu vor uita câte ceva din trecutul lor de sărăcie, și vor urma mai degrabă exemplul Hong Kong-ului decât exemplul Europei. În condițiile unei densități halucinante a populației (peste 6.000 de locuitori pe km²) Hong Kong a reușit să devină o mare putere comercială și financiară, excelând în educație de înalt nivel și performanță în electronică, IT și inteligență artificială.

Și toate acestea cu resortisanți care trăiesc în camere ceva mai mari decât patul în care dorm, adunate în blocuri imense, care se ridică până la cer (cel mai scump loc de parcare din lume a costat 1,3 milioane de … și, desigur, este în Hong Kong). Iar acest model poate fi reprodus întocmai în Manila, Djakarta sau Hanoi. Cu un telefon mobil, un laptop și internet, orice tinerel din Asia cea supra-populată, sau chiar din Africa (altfel Nigeria cum ar putea fi, peste 30 de ani, deasupra Germaniei?) poate „face treabă” ca orice tinerel dezabuzat și demotivat din Europa sau America de Nord.

Și asta în condițiile în care, până atunci, populația mondială va crește cu 60% (cu Africa campioană, cu o triplare a populației), în timp ce În America de Nord va bate pasul pe loc, iar în Europa… va scădea! Se prevede că în anul 2100 primele trei aglomerări urbane ale planetei vor fi Lagos, Kinshasa și Dar es Salaam. Și tot așa, până la locul 20, doar orașe din Africa și Asia de sud și sud-est.

Odată cu scăderea populației în țările bogate, cu diseminarea noilor tehnologii până în cele mai îndepărtate colțuri ale planetei, cu creșterea continuă a conștienței civice și morale a populației din țările aflate în emergență rapidă, precum și a prosperității lor generale, importanța și influența vestului se vor topi ca untul în tigaie, lăsând locul unor noi actori, cu noi principii și abordări, pe scena geopolitică mondială.

Acesta ar fi aspectul cel mai arzător pe care importanții lideri care s-au reunit în Marea Britanie ar fi trebuit să-l abordeze în discuțiile lor pline de importanță: cum se va trece gloria lumii în cazul lor, și ce ar trebui guvernele lor să facă? Nu, cu disperarea neputinței, ei discută despre cum pot fi oprite și supuse China și Rusia. Este limpede că, în ciuda cheltuielilor militare aiuritoare, ei nu mai pot învinge nici măcar o turmă neinstruită de talibani sau jihadiști. Cu atât mai puțin două mari națiuni, culturi și armate. Și nici măcar Iranul, Yemenul, Afganistanul, Hamas, jihadiștii  sau amărâta de Coree de Nord.

Ei nu discută despre cum trebuie să-și îmblânzească marile corporații, care au o atitudine ecologistă nu din convingere, ci fiindcă sunt nevoite mai ales ca urmare a presiunii publice. Ei nu discută despre cum trebuie să-și educe cetățenii cum să fie mai responsabili, mai puțin cheltuitori și risipitori. Ei nu discută despre cum putem clădi o lume mai echitabilă, al cărei progres a fost întemeiat pe jefuirea celor săraci, cărora cei astfel îmbogățiți ar trebui acum să le plătească oareșce dobânzi, morale măcar.

Nu. Toate discuțiile lor sunt despre un „statu quo” pe care ei îl consideră de neclintit, și care va lucra în beneficiul lor câtă vreme vreun alb va face umbră pământului. Inițiativa lansată de G7, numită „Build Back Better World”, menită să combată influența în creștere a Chinei, este întemeiată tot pe capitalul de maximă anvergură, care ar urma să-și taie partea leului din toate proiectele. Modelul este cel bine cunoscut în domeniul militar, impus fiind de S.U.A. aliaților din NATO: „2% din PIB minim pentru apărare, pentru a putea cumpăra echipamente scumpe, cu care să fiți apărați împotriva dușmanului pe care tot noi vi l-am creat”. Și uite-așa, cu surâsuri false și vorbe nerostite, „G”-urile se leagănă în iluzia că ele conduc lumea.

Omenirea trebuie să depășească, fără regrete, punctul „G”.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.

About