Tag Archive: Mihai Șerban

Europa și călcâiul lui Ahile

Și trecu și 9 mai, zi festivă cu multiple conotații: europenii celebrează pacea și unitatea europeană, în timp ce Rusia și Belarus comemorează victoria din „Marele Război de eliberare a Patriei”. Dar acesta nu este decât un simptom mărunt, care de-abia acum a căpătat consistența unei Cortine de Fier.  Strâmtorată între apăsarea istoriei și provocările viitorului, Europa își descoperă acum, precum nemuritorul Ahile, vulnerabilitățile de tot felul care îi îngreunează existența. Călcâiul  vulnerabil al lumii „civilizate” îl reprezintă încrederea sa (încă) nezdruncinată că supremația și dominația sa mondială este de neclintit, mai tare decât timpurile și chiar decât istoria. Lucrul…

Detalii

---

Oameni fără „AIASTAN”

Bunica mea maternă era armeancă, dintr-o veche familie care făcea parte dintre fondatorii, acum 400 de ani, ai miraculoasei urbe someșene Armenopolis (Gherla). Simțind cumva în vene un mare mister al începuturilor mitice și al migrațiilor însângerate, am studiat cât am putut despre istoria „strămoșilor” mei. Ba chiar am încercat să învăț limba armeană. Dar nu erau profesori, nici abecedare, nici internet. Un armean bătrân m-a învățat câteva cuvinte, din care nu-mi mai amintesc decât unul singur. AIASTAN. PATRIE. Nostalgia tainică care-mi cutreiera venele adolescentine era, fără îndoială, prezentă și în venele măruntei comunități armenești din Gherla. Erau deja puțini,…

Detalii

---

Azil sau abator?

Două lucruri cu rezultate contradictorii s-au petrecut în ultimele decenii în complicata lume „civilizată”. Mai întâi, știința medicală a făcut asemenea progrese încât am adăugat în permanență ani vieții, prelungind-o cumva peste măsură (cercetările științifice nemiloase au arătat însă că după vârsta de 62 de ani sănătatea de ansamblu a indivizilor scade constant, oricâtă știință medicală „pompăm” în sistemul lor). Pe urmă, în aceeași perioadă, s-a produs destrămarea aproape completă a strămoșescului concept de „familie”. Nu mă refer nicidecum la exaltații care fac gălăgie pentru „familia tradițională”. Acei gângavi stupid exaltați uită, în viermuiala lor emoțională, că o familie așa-numit…

Detalii

---

Obsesia mincinoasă a frumuseții

Îmi aduc aminte de parcă a fost ieri… Pe la 1965, după ce în familia noastră problemele financiare s-au diminuat până aproape de dispariție, mama mea, care tocmai fusese promovată directoare de școală, ne-a dat de înțeles că dorește să-și îmbunătățească „look-ul”, apelând la serviciile uneia  dintre puținele croitorese din modesta noastră urbe someșeană. Bunica mea, cea mai așezată și blândă persoană pe care am cunoscut-o, i-a spus doar atât: „Nuți dragă, toată lumea te cunoaște și te stimează. Crezi că ai nevoie de așa ceva?” Mama mea și-a continuat programul personal de înfrumusețare, finalizat prin două taioare de catifea,…

Detalii

---

Ruptura finală

Le-am numit „revoluții industriale” fiindcă ele au fost etapele limpezi ale interpunerii de instrumente între om și natură. Totul, în scopul de a facilita accesul la bogățiile naturii, care era privită doar ca un izvor nesfârșit, gratuit și supus de resurse de tot felul. Toate necesare satisfacerii poftelor mereu crescânde, și tot mai absurde, ale umanității pornite pe calea „prosperității” și „civilizației”. Mai întâi a  fost unealta. Simplu și logic; doar cimpanzeii, dar și corbii, chiar și câteva specii de pești, foloseau deja ocazional diverse obiecte aflate în natură pentru a-și rezolva nevoile de hrană. Omul a început și el,…

Detalii

---

Creierul cu opt brațe

Recunosc că am fost mereu fascinat de caracatițe. Și nu sunt singurul: când H.G.Wells și-a imaginat  în 1897 invadatori sosiți din Marte, i-a înfățișat într-o formă apropiată de caracatițe. În 1957, Ivan Efremov punea exploratorii stelari ai Terrei în fața unor ființe cu înfățișare și abilități de caracatiță. Cu toate acestea, de-abia acum putem înțelege cât de ieșite din orice tipare sunt aceste ființe, pentru care cu greu poți accepta termenul științific de „cefalopode” („capul una cu picioarele”). Dar ele sunt departe de placiditatea unui melc sau a unei sepii. Caracatița are 3 inimi care o „motorizează” și nu mai…

Detalii

---

Împreună

Unul dintre mult admiratele adagii culese de prin înțelepciunea orientală glăsuiește după cum urmează: „După ce ai ajuns bogat, nu construi un gard mai înalt, ci construiește o masă mai lungă.” Multă lume suspină și poate lăcrimează față cu omenia cuprinsă în aceste cuvinte, dar se pare că este vorba mai degrabă despre sărăcani, care se emoționează închipuindu-și actele caritabile pe care ei le vor revărsa peste lume atunci când vor deveni și ei bogați. Tocmai s-a încheiat, sub auspiciile ONU, a 5-a Conferință internațională la nivel guvernamental a celor mai sărace 46 de țări ale planetei. Eveniment important, cu…

Detalii

---

Tragedia lui Mic-Mic

De câteva zile încoace, Mic-Mic se fâțâie disperată de colo până colo, mieunând strident, căutând în fiecare cotlon, dând raite prin vegetația bogată din curte și de dincolo de gard. În glasul ei tremurat se împletesc disperarea și speranța; din când în când se apropie de noi, iar mieunatul ei capătă un iz de chemare în ajutor. După cum deja ați înțeles, Mic-Mic este pisica noastră. Neagră precum cea mai standardizată panteră. Ca orice animal domestic în Filipine, ea duce de fapt o viață semi-sălbatică, devotamentul față de casa ei fiind dovedit doar atunci când cere de mâncare și când…

Detalii

---

Cutiuța

Mânat de evoluțiile neașteptate (dar dorite, o, cât de dorite!) ale vieții a trebuit să dau față cu una dintre cele mai ingrate misiuni: recuperarea selectivă a patrimoniului meu personal, ca urmare a hotărârii de a mă stabili la celălalt capăt al lumii, în însoritele și înverzitele Filipine. Selectiv însemnând, nici mai mult nici mai puțin, decât a alege între ceea ce trebuie neapărat să iau cu mine și ceea ce pot să „donez” sau, pur și simplu, să arunc. Și, uite-așa, am ajuns să pun mâna pe un obiect bine cunoscut, care de mai bine de 13 ani m-a…

Detalii

---

Iarna europeană

Vorbim cu înfrigurare (metaforică) despre iarna care vine. Ne temem de facturile uriașe pe care urmează să le primim pentru (puțina) energie pe care o vom consuma. Ne temem de explozia generalizată a prețurilor, urmare a scumpirii și împuținării unor resurse esențiale, nu neapărat energetice. Ne temem că Rusia își va trimite ostașii (neinstruiți, needucați și prost echipați) peste alte țări și popoare. Ne temem că Rusia va folosi arme nucleare, ceea ce ar duce imediat la declanșarea unei noi conflagrații mondiale. Toate acestea sunt griji imediate, care ne aburesc ochelarii și ne ocupă spiritul. Și le acordăm nestrămutată atenție,…

Detalii

---