Războiul pornit de noi… împotriva noastră

Poate n-o să vină să credeți, dar la facultate am „studiat” timp de doi ani limba rusă. Era anul 1974, iar în acea vreme limba rusă era un fel de a doua limbă maternă. În plus, student fiind la Facultatea de Comerț Exterior, studierea a două limbi străine era obligatorie, iar rusa venea mereu la pachet cu engleza, limba pe care doream de fapt s-o aprofundez. Și n-a fost complet degeaba, fiindcă atunci am intrat în contact cu o sintagmă care mă bântuie și în ziua de azi : „borba celavecu na prirode”.

LUPTA OMULUI CU NATURA. Nu e aici nicio minciună, nicio exagerare. De când a constatat că poate să influențeze mersul naturii și echilibrul ei în propriul său folos, omul a devenit un exploatator, mai întâi oportunist, pe urmă sistematic. Și nepăsător, nemilos, chiar crud în multe situații (gândiți-vă doar la uriașa hecatombă a sutelor de milioane de bizoni americani…). Și așa s-a întâmplat că, în doar 10.000 de ani, omul a trecut de la armonia și fuziunea cu natura la opoziția manifestă cu natura, la distrugerea sistematică și tembelă a acesteia.

Desigur, o explicație este ușor de oferit („Există o explicație, Costele !”). Totuși, respectiva explicație trebuie să se ridice peste nivelul intelectual al lui Leana; omul, fiind prima ființă terestră dotată cu un creier capabil de învățare nelimitată a constatat foarte repede că „e bine să-i fie bine”.

La începuturile existenței sale ca civilizație materială, ființa umană rămânea în continuare mult prea mult la dispoziția naturii. Ciclurile naturale, variațiile de climă și manifestările extreme, bogăția de prădători și de paraziți exercitau o presiune psihologică constantă asupra indivizilor umani și a comunităților umane.

Desigur, acea situație era valabilă pentru toate speciile animale. Dar omul s-a diferențiat de toate aceste specii în momentul în care a înțeles două lucruri: care este adevărata sa poziționare față de fenomenele naturale și care sunt posibilitățile de ameliorare a propriei sale situații. Așa a început cel mai complex proces pe care l-a văzut această planetă: îndepărtarea de natură a omului pornit cu hotărâre pe calea asigurării independenței.

Mândri de succesele noastre răsunătoare, am numit acel proces „civilizație”, adăugându-i rapid conotații supreme atât asupra naturii necuvântătoare și neputincioase, cât și asupra semenilor noștri întru umanitate, pe care i-am găsit, cucerit și exploatat în toate cotloanele mapamondului.

Și ne-am considerat „eliberați  de natură”, imaginându-ne că am câștigat acest război fratricid, cel mai tragic dintre toate războaiele purtate de om. Fals! Cu cât mai mult ne opunem naturii, cu atât mai mult ne facem singuri rău. Fiindcă tot răul pe care îl producem naturii se întoarce către noi, sub forma unor suferințe infinit variate și complexe (un exemplu de ultimă oră: savanții au analizat 40 de mostre de spermă umană și în TOATE au găsit microplastic, particule microscopice de plastic care se strecoară insidios în toate țesuturile ființelor vii).

Pentru a se simți „eliberat de natură” omul s-a refugiat în grote moderne de ciment, oțel și sticlă, înlocuind căldura soarelui cu energie fosilă, și înlocuind briza înserării cu aer condiționat răcit cu aceeași energie fosilă.

Deplasarea și-o asigură cu autovehicule supra-dimensionate (anul trecut s-au vândut înlume 47 de milioane de SUV-uri, care sunt folosite numai pentru grozăveală și nu pentru sport sau utilitate), care consumă cantități excesive de resurse diverse și de energie. Și tot acest trai îndestulat, opulent chiar, face ca umanitatea să fie, pe plan material, mult mai dependentă de resursele mediului decât la începuturile istoriei sale.

Atunci, nevoile de subzistență ale ființei umane erau de 2000 de kCalorii, pe care le obținea cu relativă ușurință, direct din natură. Azi, traiul luxos și risipitor al unui occidental necesită 300.000 de kCalorii (din care doar 2000 kCalorii pentru hrană…dacă nu cumva e la dietă…), care sunt jefuite fără milă sau recunoștință din mediul natural.

Pentru a se simți „eliberat de natură”, omul și-a luat toate libertățile imaginabile și a inventat tot ce se putea inventa. Ceea ce numim cu pompă „creativitatea umană” sau „spiritul demiurgic al omului” a dus la o furtună a reconfigurărilor și distrugerilor pe scară largă a ecosistemului planetar.

Și rezultatul acestui stihinic proces este de natură să ne pună pe gânduri, cu atât mai mult cu cât umanitatea nu pare nicidecum a fi conștientă de distrugerile care sunt legate de numele său, și nici nu este dornică de a face ajustările necesare pentru atenuarea problemelor stresante ale prezentului și ale viitorului apropiat.

În situația (aproape) irelevantă că țările occidentale au obiective ambițioase de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, restul umanității, pornită și ea pe drumul prosperității criminale, arde cu frenezie combustibili fosili. În 2023, consumul Indiei a crescut cu 8,1%, iar cel al Chinei cu 6,5%, fiind primul an în care umanitatea, privită în ansamblul său, a „ars” peste 100 de milioane de barili de țiței zilnic.

Cred, cu tărie, în modul cel mai sincer, că întreaga sarcină de viitor a umanității poate fi rezumată în doar două puncte succinte:

Și poate atunci vom înțelege că acest război fără limite și fără îndurare este de fapt un război  împotriva nouă înșine și că cel mai potrivit ar fi să nu-l câștigăm niciodată.

Mihai E. ȘERBAN