Strigătul de îndurare

(Noi ar trebui să cerem îndurare)

Când mă ridicasem și eu, copilaș la casa părinților mei, am descoperit în locul secret de sub masiva pendulă de cupru o comoară neașteptată: o scoică masivă, un Murex de toată frumusețea! Plină de răbdare, bunica mea mi-a explicat că acea scoică a fost păstrată în familie nu pentru frumusețea ei, ci pentru felul veridic în care, odată pusă la ureche, te face să auzi vuietul îndepărtat al mării.

Desigur, era doar un eres în rând cu multe altele. Studiile mele, precum și opțiunile științifice ulterioare, au demitizat complet această frumoasă legendă. Ceea ce numeam „vuietul mării” nu era decât colecția de sunete ambiente, îndelung reverberate în interiorul cochiliei sofisticate și restituite într-o variantă difuză, oarecum ezoterică, care te putea îndemna la visare.

Și uite-așa, totuși, am visat timp de mai bine de 60 de ani, până când o caricatură publicată de Teresa Burns Parkhurst, în „The New Yorker”, ne-a înfățișat o mamă care, pe malul mării, îi explică fiicei sale ce ține în mâini o cochilie: „Dacă o pui la ureche, vei auzi Pământul cerând îndurare”. Și așa, ca un abur, visul s-a risipit și nu am putut în niciun fel râde în fața unei atât de dramatice răsturnări de situație.

Și, da, acesta este adevărul trist: pare că Pământul cere îndurare. Își leapădă ghețarii și banchizele așa cum un gecko își leapădă coada pentru a scăpa de prădători. Se încăpățânează să-și trimită, în fiecare dimineață, minunații emisari înaripați care cântă frenetic la fereastra mea, deși cântul lor este imediat acoperit de bârâitul sinistru al motocicletelor care poartă oamenii în misiunile lor distrugătoare și de uruitul drujbelor cu lamă lungă care dărăburesc de zor copaci.

Dar, în gălăgia infernală pe care o facem în goana noastră după și mai multă bogăție și mai multă posesie, nu avem cum să auzim geamătul de îndurare al planetei. Seara, când ne punem capetele ostenite și pline de „griji” pe pernă, nu ne gândim nici măcar o clipă ce ar trebui să facem dimineață pentru a îndrepta măcar o părticică infimă, una care să ne salveze sufletul, din răul pe care l-am făcut azi. S-au retras ghețarii milenari care acopereau Groenlanda? Dăm buzna cu frenezie devastatoare să căutăm zăcăminte minerale esențiale pentru „dezvoltarea” și „viitorul”  nostru, dând apă la moară sinistrei făcături numite ”automobilul electric”. S-au topit ghețurile în Oceanul Arctic? Dăm buzna cu aceeași frenezie să deschidem rute comerciale maritime, să explorăm și exploatăm resurse și să facem ceea ce știm face mai bine: să distrugem mediul planetar pentru nevoile noastre și pentru poftele noastre.

Că tot veni vorba despre Arctica, unde gheața nesfârșită va deveni în curând un vis vag în somnul urșilor polari și al morselor, studii recente au arătat că ritmul de încălzire pe creștetul planetei este mult mai rapid decât estimat chiar de curând. În 2019 studiile estimaseră că respectivul ritm de încălzire era de două ori mai rapid decât la scara întregii planete. Studiile recent publicate (și au trecut doar 3 ani!) arată că ritmul real este de fapt de 4 ori mai ridicat, ceea ce este un semn absolut îngrijorător într-o emisferă nordică bântuită de uscăciune și fenomene meteorologice extreme.

Atunci când suntem captivați de probleme noastre omenești (o, cât de omenești!) „presante” și „importante”  preferăm să ignorăm pericolele, până și simpla realitate. Circulă acum tot felul de „studii”, „teorii”, explicații savante și perfide menite să ne convingă că perioadele de „călduri extreme” sunt ceva normal în dinamica climatică a Pământului. Și, uite-așa, egoista și antropocentrista dezbatere despre „temperaturi” ajunge să arunce undeva în culise discuțiile despre prezența planetară a microplasticelor, care au ajuns să invadeze cu succes până și organismele vii. Sau, mult mai grav, după cum ne arată un studiu al Universității din Stockholm, apa de ploaie de pe suprafața planetei nu mai este  compatibilă cu consumul uman! Până și „neatinsele” și „virginele” Antarctica sau Tibet prezintă în apa de ploaie  o concentrație de substanțe chimice toxice care depășește de 14 ori nivelul drastic stabilit de Agenția pentru Protecția mediului din S.U.A. Despre restul planetei nu îndrăznesc nici măcar să vă vorbesc, că mă apucă așa o amețeală… Oricum, cercetătorii precizează că ne confruntăm cu o contaminare ireversibilă, care otrăvește pe veci atmosfera noastră! A noastră, a ta, a mea, a fiecăruia care își petrece viața glorificându-se prostește pe ecrane mincinoase!

Și, în această situație atât de inconfortabilă pentru umanitate, Pământul nici măcar nu trebuie să ceară îndurare! Planetei nu-i pasă de noi nici cât negru sub unghie, fiindcă planeta (oricât s-au străduit entuziaștii teoriei „Gaia”) nu are niciun fel de conștiință, care să-i permită să înțeleagă ceea ce se petrece, și să-și definească o opinie și o atitudine față de ceea ce se petrece. Din unghiul nostru de vedere, planeta este perfect nepăsătoare; dacă am putea vorbi despre o „mentalitate”, ea ar fi aceea a tuturor ființelor, chiar și a omului înainte de-a se încoțopeni în nemeritata poziție de stăpân: „Fie ce-o fi!”

Deci, să fie clar: Pământul nu trebuie să ceară îndurare! Îndurare ar trebui să cerem noi. În fața tuturor legilor imuabile ale materiei. Pentru toată distrugerea tembelă și mizerabilă pe care o aducem acestei nestemate, unică și solitară pentru moment între toate nestematele Universului. Pentru modul criminal în care continuăm să aducem atingere acestei umanități, acestor trupuri în care natura a rafinat tot ceea ce a putut produce mai bun timp de peste 4 miliarde de ani. Pentru perfecta inconștiență a hahalerelor consumiste, care declară cu nonșalanță: „Dispar Maldivele sub ape? Nici o problemă…mergem la plajă în Spitsbergen!”

Mai mult ca sigur, când vom ajunge noi să cerem îndurare va fi târziu. O, cât de târziu!

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.