Poveste tristă de Crăciun

Au și ecologiștii glumele lor. Doi pești stau la taclale: „Și specia asta invazivă este nemiloasă, strică definitiv echilibrul din ecosisteme, duce la extincții în masă a speciilor rezidente…” Celălalt pește: „De cine e vorba, de crapul asiatic?” Primul i-o trântește: „Tontule, este vorba despre om!”

Acesta este unul dintre aspectele mai puțin cunoscute ale impactului activităților umane asupra ecosistemelor rezidente. Dacă în paradigma naturală se produc schimbări în ecosisteme doar odată cu schimbarea condițiilor geo-climatice, omul poate genera bulversări stihinice, conduse de interesele lui strict economice (că de asigurarea nevoilor elementare nu mai vorbim de multă vreme). Introducerea de specii invazive, transportate (cu știre sau fără) peste mări și țări, unde provoacă adevărate apocalipse ecologice, nu este decât un neînsemnat vârf al aisbergului uman care influențează, schimbă sau distruge totul în calea sa.

Impactul omului asupra naturii virgine a început odată cu inventarea agriculturii. Agricultura a transformat zone imense ale planetei din ecosisteme echilibrate, puternice, reziliente, perene, în ecosisteme axate pe monocultură, fragile, vulnerabile și cu greu ținute în funcțiune. Dacă ecosistemele naturale funcționează, la parametri diferiți în cursul unui ciclu anual, dar mereu echilibrat, ecosistemele agricole, mai ale cele cu plante anuale, sunt supuse unui chinuitor ciclu al reînceperii anuale, cu mari eforturi, a producției. Calcule (desigur, aproximative și intuitive) duc la concluzia că biomasa totală a plantelor terestre – agricultură și natură reunite – a coborât sub jumătate față de situația de acum 10.000 de ani, când omenirea era o prezență discretă pe suprafața planetei.

Ca să înțelegem amploarea prezenței umane, este suficient să arătăm că evaluări științifice arată că biomasa ființelor umane și a mamiferelor pe care ele le cresc în condiții degradante, doar pentru a le jefui de carne, lapte, piele, blană, depășește de 23 de ori biomasa tuturor mamiferelor care trăiesc în libertate. Și când vine vorba de păsăret tot umanitatea este „campioana”, fiindcă biomasa păsărilor „de curte” (incluzând, desigur, imensele crescătorii sistematice) depășește de 2,5 ori biomasa păsărilor care zboară libere prin văzduh.

Dacă nocivitatea agriculturii practicate de om la scară globală este întrucâtva ascunsă de verdeața înșelătoare a câmpurilor cultivate, răul făcut de om prin „activități specific umane”  (transport, depozitare, producție industrială, amenajare urbană, zone rezidențiale, zone de agrement…) este ca un cancer pentru ecosistemele naturale. Oricât de „frumoase” ni se par nouă, conform criteriilor strict umane de evaluare, ele tot ca un cancer acționează asupra ecosistemelor naturale. Ele antropizează suprafețe tot mai mari de teren, sărăcesc și fragmentează mediul natural, pe care îl aduc la limita dezastrului… nu aceasta este ceea ce un cancer face în organismul nostru îmbuibat, dar și fragilizat, de atâta bunăstare?

În acest an de neașteptată încetinire a activităților umane, se pare că omenirea a atins totuși o bornă „aniversară”. Pentru întâia oară în scurta sa istorie, omul a reușit să ajungă la egalitate cu mediul natural (periculoasă, letală egalitate!): masa tuturor „creațiilor” umane întinse pe suprafața planetei a ajuns să egaleze masa întregii materii vii existente în mediul natural! Această cercetare, întreprinsă de către Weizmann Institute of Science din Israel, include și o predicție înfiorătoare: în doar 20 de ani (în 2040) masa „creațiilor” omenești va fi dublă față de întreaga biomasă terestră existentă în mediul natural!

Desigur, înzestrați cu vederea noastră boantă și cu memorie de gulie, ni se pare că „totul e ok”. În afara faptului că iarna am ajuns să căutăm zăpada ca pe Sfântul Graal, nu simțim prea intens urmările faptelor noastre distrugătoare. Astfel că nouă, care ne-am afirmat drept specie conducătoare a acestei planete, nu ne-a păsat nici cât negru sub unghie că noi suntem și cea mai masivă, și periculoasă, și necugetată, specie invazivă. Dacă acum se manifestă din plin urmările goanei noastre demențiale de exploatare a mediului natural pentru satisfacerea poftelor noastre veroase, noi nu ne simțim în nici un fel responsabili. Și fără rușine, dorim în secret să treacă odată afurisita asta de pandemie, ca să ne întoarcem degrabă la modul de viață îmbuibat și risipitor care a ajuns să fie „standardul” existenței noastre.

În ăst timp, braconierii continuă să fojgăiască prin Africa, măcelărind elefanți falnici doar pentru a le lua fildeșii. După care, la celălalt capăt al planetei, mâini indiene sau chinezești, pricepute și îndemânatice, vor folosi acest fildeș scăldat în sânge, pentru a face minunate sculpturi reprezentând… elefanți! Traulerele uriașe vor scurma fundul oceanelor în căutarea ultimelor fărâme de pește. În fiecare secundă vor fi rase câte 10 hectare de pădure tropicală. „Cercetătorii britanici” vor constata cu tristețe că efectivele speciilor sălbatice din Marea Britanie s–au diminuat cu 41% în 50 de ani, și că la scară globală peste 1 milion de specii de vertebrate sunt periclitate sau pe cale de dispariție. Locuitorii țărilor insulare au valurile oceanelor pe pragurile caselor.

Crăciun fericit, umanitate! Bucură-te de Crăciun, până mai ai unde îl sărbători!

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.