Marea conspirație

Autor Mihai E. Serban în Opinii, Stiri 5 years în urmã 1950 Vizualizări.

FOTO: Superba pădure boreală din Canada.

Dezbaterile încinse (la propriu și la figurat) asupra semnificației și gravității focurilor pustiitoare care bântuie plămânii planetei noastre au ajuns la faza cea mai penibilă cu putință: faza acuzațiilor denigratoare. După ce organizațiile ecologiste au țipat ca din gură de șarpe pe subiectul incendiilor din Amazonia, incriminând încălzirea globală și presiunea crescândă a omului asupra mediului natural, a sosit contra-atacul negaționiștilor, care-i acuză pe aceștia de isterie organizată și de minciună calificată.

Culmea, toată lumea are dreptate. Sau, mă rog, dreptatea proprie… Negaționiștii au dreptate să afirme că focuri de pădure au fost de când lumea, și e normal să fie cât e lumea lume. Cele mai credibile teorii despre începutul folosirii focului de către om susțin că acesta a învățat să păstreze și să reproducă focul de vegetație. Mai există o categorie, ce a pozitiviștilor biblici, care mai cred în dreptul omului de a stăpâni pământul, de a-l stâlci în toate felurile cerute de poftele lor întinse până la cer. Personaje precum Trump și Bolsonaro se înscriu în această înverșunată și dăunătoare filiație.

Iar mie mi se pare că cele mai grosolane erori intelectuale și cele mai cumplite abuzuri asupra mediului natural vin tocmai din partea acestor două categorii de semeni de-ai noștri (nu că ne-ar face plăcere, dar trebuie să împărțim planeta cu ei…). În aprinsa confruntare de opinii ne scapă cu ușurință „poza cea mare”: asaltul înfuriat și pustiitor al umanității asupra mediului natural. Nu bine a început omenirea să aibă un minim interes față de sănătatea mediului natural, că a început cavalcada pașilor înapoi. Un studiu recent a arătat că, de-a lungul anilor, în 73 de țări guvernele au redus suprafețele parcurilor naționale cu 500.000 km² și au redus gradul de protecție pentru 1,65 milioane km² (pentru cei cu probleme de vizualizare a cifrelor, să precizăm că este vorba despre o suprafață egală cu 9 Românii!).

Rezultatul imediat? Capitaliștii profitori au dat buzna, obținând în mod banditesc profituri grase, pe care nu le merită nici ei, nici cei care-i ridică în slăvi ca „oameni de succes”. Trei pătrimi din abandonurile de protecție de după 1892 s-au produs din anul 2000 încoace, dovadă grăitoare despre creșterea stihinică a presiunii umane asupra mediului. Între 1993 și 2009, mediul natural a pierdut 3,3 milioane km², o suprafață egală cu cea a subcontinentului indian. Pierderile sunt localizate cu precădere în Amazonia și în Africa (înțelegeți acum insurgența gardienilor mediului?), unde pădurile tropicale umede se află sub o constantă presiune antropică.

Între puținele refugii ale sălbăticiei se numără pădurile boreale și tundra, localizate aproape în exclusivitate în Rusia și Canada. Utilizabile doar pentru exploatare forestieră și extracție de resurse minerale, ele sunt explotate (întrucâtva) responsabil. Alte refugii ale sălbăticiei sunt deșerturile (Sahara, Australia, Gobi), dar și acestea sunt măcinate cu încetul pentru a fi incluse în creuzetul activităților productive. Bilanțul la zi arată că 77% din suprafața uscatului și 87% (sic!) din suprafața mărilor și oceanelor sunt modificate – nu cumva să vă închipuiți că o peluză este o modificare benefică! – în rău de către activitățile umane.

Din nefericire pentru această specie oarbă și toantă, dimensiunea dezastrului ecologic scapă vederii și înțelegerii umanității captivate de propria-i prosperitate. Mediterana este cea mai frumoasă mare a planetei și matrice a câtorva dintre cele mai importante civilizații. Tocmai bravii urmași ai acelor civilizații aruncă zilnic în Mediterana 700 tone de gunoaie, din care doar un derizoriu 1% rămâne la suprafață, în timp ce restul se acumulează în adâncuri, la sute și mii de metri adâncime, unde ridică adevărați munți care nu se vor risipi, practic, niciodată.

În fața unei asemenea realități, să ne pregătim să admirăm apusuri splendide de soare pe mări moarte. Să fotografiem vulturi deasupra unor munți pustiiți de pârjol. Să ne facem selfie-uri cu fluturi tropicali în sere climatizate și păzite sau cu gorile și orangutani în muzee zoologice. Să ne îmbătăm de frumusețea leagănului nostru planetar purtând pe cap căști grele de realitate virtuală, cu imagini filmate cândva, demult, de către miticul David Attenborough („Mi-aș dori ca planeta să fie de două ori mai întinsă, și numai jumătate din ea să fie explorată”). Să ne pregătim scafandre climatizate pentru noile deșerturi care se vor întinde mai peste tot la latitudini joase și să pregătim medicamente super-puternice pentru bolile necunoscute aduse de căldură până sub pielea noastră.

Se estimează că planeta a pierdut 60% din viața sălbatică pe care o adăpostea la începuturile industrializării. Cât le pasă celor 1% din populație, adevărații factori de decizie în destinele planetei, care dețin peste jumătate din bogăția omenirii? Nici cât negru prin unghie; ei au ajuns bogați nu prin educație și prin elevație morală, ci tocmai prin opusul acestora. Cât le pasă celor 99% care dețin câte o fărâmă nevolnică din restul bogăției? Așijderea; singurul lor vis este să fie la fel de bogați ca cei 1%, chiar dacă pe planetă trebuie s-o mănânce vârcolacii.

La scara istoriei, toate aceste rele se vor petrece mâine. Dar acest mâine este prea departe de vârful nasului omenirii mioape. Omenirea este complice rânjitor la propria-i crimă. Marea conspirație difuză a negaționiștilor, a pozitiviștilor biblici și a capitaliștilor însetați de profit precum căpușa de sânge joacă tontoroiul pe trupul tot mai slăbit al mamei noastre.

Incendiile, și minele, și monocultura, și betoanele, și asfalturile, și oțelurile, și vapoarele, și avioanele, și chimicalele sunt toate uneltele acestei conspirații.