Iarna europeană

Vorbim cu înfrigurare (metaforică) despre iarna care vine. Ne temem de facturile uriașe pe care urmează să le primim pentru (puțina) energie pe care o vom consuma. Ne temem de explozia generalizată a prețurilor, urmare a scumpirii și împuținării unor resurse esențiale, nu neapărat energetice. Ne temem că Rusia își va trimite ostașii (neinstruiți, needucați și prost echipați) peste alte țări și popoare. Ne temem că Rusia va folosi arme nucleare, ceea ce ar duce imediat la declanșarea unei noi conflagrații mondiale.

Toate acestea sunt griji imediate, care ne aburesc ochelarii și ne ocupă spiritul. Și le acordăm nestrămutată atenție, răstimp în care nu mai avem disponibilitate de a privi cu ochi cercetători înspre viitorul nostru. Al nostru, ca și continent. Al nostru, ca și cea mai importantă, mai masivă și diversă comunitate de state pe care a cunoscut-o istoria umanității. Al nostru, drept tărâm al civilizației, educației și puterii care a condus –  cu bune, cu rele –  timp de patru secole destinele umanității. Și care a oferit umanității globale modele de dezvoltare și organizare care sunt învățate și urmate în toate cotloanele mapamondului.

În acest moment Europa pare că s-a retras între granițe și face eforturi să păstreze intact nivelul de trai al cetățenilor săi. Este un demers logic din partea guvernanților europeni, care doresc să fie realeși cu brio la următoarele alegeri. Dar ce este mai demn de laudă, și de amintire, din partea generațiilor viitoare: să încerci să atenuezi șocurile prezentului sau să folosești respectivele resurse pentru a pregăti un viitor mai sigur și mai stabil? Pentru mine, doar cea de-a doua soluție merită să primească medalia responsabilității depline, chiar dacă este calea cea mai spinoasă și mai aducătoare de neîmpliniri. Și trebuie urmată într-un context de îngrijorare, panică și neîncredere care poate să erodeze capitalul oricărui politician (proaspăt numita prim-ministră britanică Liz Truss  pornește la drum cu 50% din alegători considerând că  nu este aptă să conducă și ar trebui să-și dea demisia).

În căutarea salvării, Europa se confruntă cu un panel de probleme masive și debilitante, care-și vor pune pecetea pe dezvoltarea sau chiar pe existența sa. Între ele cele mai importante par a fi:

1. Europa nu are soluții consistente și fiabile pentru surse de aprovizionare cu energie și materii prime esențiale. Este foarte frumos, și lăudabil, să retezăm legăturile cu Rusia pentru a o „pedepsi” pentru samavolnica invadare a Ucrainei. O astfel de situație, precum și retorsiunile firești din partea comunității europene, ar fi trebuit anticipate de către politicienii europeni și de „serviciile” europene. Lucru care nu s-a întâmplat, fiind în atribuțiile de serviciu ale unor persoane europene care nu știu nici ce vor mânca la prânz, darmite să anticipeze corect acțiunile unui adversar crud și perfid și să pregătească măsuri pentru ieșirea onorabilă dintr-o astfel de situație.
2. Europa depinde mult prea mult de protecția militară și de influența politică a S.U.A. Acestea și-au închipuit în 1990 că Rusia este definitiv învinsă, cu fața în țărână, și s-au bucurat, fiindcă – precum romanul Cato – una dintre lozincile lor de căpătâi a fost mereu „Russia esse delendam” (Rusia trebuie distrusă). Acum, însă, Rusia s-a ambiționat și vrea să arate că poate face față uneltirilor americane. Cum? Pornind un război împotriva unui proaspăt recrut american; desigur, fără a putea recunoaște pe față acest lucru. Pretențiile de „naționalism agresiv”, „fascism”, „abuz naționalist” sunt puerile și penibile, fiindcă adevăratul război este împotriva influenței americane în estul Europei.

O altă lozincă americană este: „Amerika űber alles” (America deasupra tuturor). În mod tragic pentru S.U.A. tocmai anii de derută și de slăbiciune ai Rusiei au fost anii ridicării fulminante a Chinei. În doar 30 de ani lumea a devenit multipolară, cu rapoarte de echilibru în plină schimbare, în care hegemonia S.U.A. nu este privită cu ochi buni sau este chiar  contestată. Iar războiul din Ucraina este doar un prim simptom al reconfigurării eșichierului geopolitic mondial. Iar Europa este naivă să-și închipuie că verii săi musculoși vor fi pe veci alături de ea – chiar acum am sentimentul pregnant că ea a devenit o sofisticată masă de manevră pentru imuabilele interese americane.

Pe eșichierul geopolitic mondial prezența și influența Europei sunt în scădere îngrijorătoare. Și nu numai demografic (în doar două secole ponderea Europei în populația mondială va scădea de la 25% -în 1900- la doar 4% – în 2100 -!), dar și politic, economic și militar. Iar jocurile mondiale de putere nu o vor avantaja în niciun fel, Europa rămânând o „bătrână doamnă” stilată, cu populație puțină și îmbătrânită, continent care nu se învecinează cu nimeni, destinație prioritară pentru migrația celor sărăciți și hăituiți de războaie, sărăcie și schimbări climatice. Iar dacă conducătorii ei, care acum promovează politici sinucigașe și sunt interesați mai degrabă de jocurile politicianiste din palatele de la Bruxelles și Strasbourg, nu se trezesc din dulcea visare a puterii și importanței, Europa va trebui să se pregătească pentru o altfel de iarnă.

Nu de iarna care vine trebuie Europa să se teamă, ci de iarna existenței sale.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.