Drumul spre tiranie

Să nu vă închipuiți cumva că nu înțeleg aspirațiile și modul în care se manifestă tânăra generație. Greta Thunberg este un personaj a cărui importanță și utilitate nu o contest nici în ruptul capului. Înțeleg resorturile puternice, dar obscure, care însuflețesc pe tineri în acțiunile lor contestatare sau iconoclaste. Ceea ce mă neliniștește este că ei înșiși nu înțeleg toate acestea.

Secolul 20 a fost marcat de emanciparea a două importante categorii sociale: femeile și tinerii. În urmă cu doar un secol, femeile luptau din greu pentru drepturi care azi ni se par floare la ureche: dreptul la identitate civilă, dreptul la educație, dreptul la muncă, dreptul la vot, egalitatea de șanse. Femeile, în ansamblul lor, au fost negrii începutului de secol 20 (emanciparea negrilor s-a produs doar o jumătate de secol mai târziu).

După emanciparea negrilor (mă refer la cei care erau considerați cetățeni de rang inferior în națiunile albe „civilizate”), petrecută „de facto” la un secol după anunțarea ei, cu mare pompă și cumplită ipocrizie, în 1863, ar fi urmat la rând tinerii. Dar ceea ce ar fi trebuit să fie o recunoaștere a participării tinerilor la dinamica societății omenești, ca o contrapartidă a implicării lor în găsirea de răspunsuri potrivite tendinței de accelerare fulminantă a evoluției acestei societăți, a întârziat și continuă să întârzie. Mesajul pătrunzător pe care Pink Floyd l-a lansat prin „The Wall” („Zidul”, 1979) a răsunat intens doar în urechile tinerilor. Tineri care, deveniți adulți „responsabili”, au pus umărul la ridicarea insipidei și dezlânatei democrații cu care acum se laudă cei bogați și puternici.

Societatea democratică a făcut mari progrese în eliminarea discriminărilor de tot felul, fie ele de gen, de număr (minorități de tot felul), etnice sau confesionale. Dar ea persistă într-o îngrozitoare și dăunătoare discriminare, care subminează însăși rădăcinile societății: discriminarea tinerilor. Așa cum albii s-au agățat cu ghearele de drepturile lor sacrosancte de împilare sângeroasă a negrilor, așa cum bărbații s-au umflat în pene pe tema inferiorității femeilor, la fel se petrece acum cu tinerii, care sunt tratați în continuare ca cetățeni de mâna a doua, incomozi și nesupuși.

Să fie adevărat sau aceasta să fie doar percepția subiectivă a tinerilor, nemulțumiți de nenumăratele discriminări la adresa lor? Putem să le dăm și dreptate: Congresul S.U.A., care ar trebui să fie organul reprezentativ al „celei mai mărețe națiuni a planetei” (o zic chiar ei…), și care ar trebui să aibă printre sarcinile de temelie educarea și ajutorarea tinerilor, este confiscat de bărbați albi, bătrâni și putrezi de bogați. Acești elefanți între politicieni sunt interesați de tineret doar atunci când pot să-și lipească numele pe vreo universitate sau sală de sport.

Nemulțumirea tinerilor față de locul care le este rezervat în societate atinge în aceste momente cote fără precedent în istorie. Universitatea Cambridge a elaborat un studiu cuprinzător, în care a chestionat toate generațiile disponibile pentru investigare (4,8 milioane de subiecți!): interbelică (1918 -1943), „baby boomers” (1944 – 1964), „X” (1965 – 1981), „mileniali” (1982 -1996). Concluzia este extrem de îngrijorătoare și poate fi sintetizată după cum urmează: a) se constată o scădere progresivă și continuă, de-a lungul generațiilor, a satisfacției legate de performanțele democrației b) în sânul fiecărei generații nemulțumirea se instalează tot mai devreme. Ca o trăsătură care lasă un gust amar, acest lucru se produce cu precădere taman în zonele cu democrație „puternică” (o glumă, desigur, ce fel de democrație este aceea în care cetățenii sunt nemulțumiți?): Europa, America de Nord, Australia. Ca o ironie, gradul cel mai înalt de satisfacție îl găsim în economiile emergente, inclusiv Europa de est.

În consecință, să nu ne mirăm că generația „milenială” se radicalizează, cu precădere în S.U.A. și Europa vestică. Are și argumente: la vremea lor, „baby boomers” dețineau 21% din avuția S.U.A. Azi, „milenialii” –care reprezintă circa un sfert din populația S.U.A.-  dețin doar 3% din avuția americană. Fără nici un fel de „lucrătură”, fără conspirații și comploturi de nici un fel, constat că aici avem o sămânță extrem de puternică a unei revoluții: nemulțumirea generală a națiunilor,  în primul rând a tinerilor, care se simt tot mai marginalizați și mai neînsemnați, ridică presiunea în cazanul istoriei, care se apropie tot mai mult de limita exploziei.

O situație de natură a ne nedumiri: la doar o sută de ani de la începuturile democrației (pe care trebuie să le plasăm în perioada emancipării femeilor), democrația este tot mai intens pusă sub semnul îndoielii. Și nu de către dușmani ideologici, nu de către clevetitori și conspiratori, ci de către „dușmanii interni”: masa imensă de tineri care nu se mai simt acceptați, reprezentați și ajutați de către „establishment”-ul bătrânilor albi putrezi de bogați. Evenimentele din ultimii ani par să confirme pe deplin o astfel de realitate.

În fapt, ne aflăm la o cotitură extrem de dureroasă a istoriei noastre: generația tânără este mai furioasă ca niciodată (din cauza nedreptăților care nu mai pot fi mascate), mai activă și mai informată ca niciodată (datorită mediilor sociale care îi transportă într-o lume paralelă, în care Greta este noua Jeanne d’Arc) și mai vehementă și iconoclastă ca niciodată (grație „cuceririlor” democratice, care garantează drepturi fără a cere respectarea unor îndatoriri).

Nici nu avem ce spune mai mult decât spunea Platon în urmă cu 2500 de ani: „Atunci când părinții se obișnuiesc să-și lase copiii să facă ce vor, când fiii nu-și mai respectă cuvântul, când profesorii tremură în fața elevilor și preferă să-i laude, când tinerii disprețuiesc legile fiindcă nu recunosc autoritatea asupra lor a nimănui și a nimic, atunci în toată măreția sa este începutul tiraniei!” (Platon, Republica).

Credeam, nu demult, că vremea tiranilor a apus și că tiranii se împuținează pe măsură ce democrația prinde rădăcini tot mai puternice. După cum putem constata cu tristețe, pe planetă este acum mai degrabă momentul tiranilor, cu sau fără mănușă de catifea, decât vremea democraților luminați și înțelepți. Întrebarea de final este: vor reuși tinerii să promoveze o democrație pe placul lor, dar adevărată, în care așteptările lor să se regăsească, sau singurul rezultat va fi acela că vor netezi calea noilor tirani, lupi neîndurători îmbrăcați în piei democratice?