Colorata, mâine-i gata! Autobuzele școlare, aliniate la poză :)

Compania de Transport Public (CTP) Cluj a cumpărat zece autobuze diesel pentru școli. Așa cum știți, după experimentul Bălcescu – Avram Iancu, alte cinci unități de învățământ din centrul orașului vor intra pe final de an școlar în programul de transport al elevilor.
Toate autobuzele au sosit, așa cum Media9 v-a informat (AICI). Patru dintre acestea au fost înmatriculate și au fost scoase la teste prin oraș, șase își așteaptă rândul. Astăzi, cele mai recent sosite au fost aliniate pentru a fi fotografiate și postate pe pagina de Facebook a primarului. Media9 a fost prezentă. 🙂
11
milioane de lei au costat cele zece autobuze.
Mașinile Setra, marcă a Daimler AG, au doar câte două uși. Au 12 metri lungime și sunt mai înalte decât autobuzele normale, fiind mai aproape de autocare din acest punct de vedere. „Tot sunt prea mari, nu vor încăpea așa cum trebuie pe străduțe, la școli”, a spus unul dintre angajați.
Setra este „verișoara” Mercedesului. Sunt în acest moment 75 de autobuze Mercedes mov pe traseele CTP. Modelul Setra este 515 NF.
Cinci unități de învățământ vor beneficia de transport al elevilor în ultimele două săptămâni ale acestui an școlar:
- Colegiul Național ”George Coșbuc”
- Liceul Teoretic ”Gheorghe Șincai”
- Colegiul Național ”Emil Racoviță”
- Liceul Teoretic ”Bathory Istvan”
- Seminarul Teologic Ortodox
DECLARAȚIE