BTarena are parchet nou. De azi

Autor  Ionel Lespuc   în       1 saptãmânã în urmã     76 Vizualizări  

BTarena are, începând de azi, parchet modular și dotări pentru baschet identice cu cele folosite la Jocurile Olimpice, la Campionatele Mondiale sau în unele arene din NBA. Parchetul instalat în cursul nopții de duminică spre luni este marca americană Connor. Designul a fost conceput special pentru BTarena: pe una dintre laturi scrie, pe culoarea galbenă a tricolorului, Cluj-Napoca.

„Parchetul modular produs de către compania americană Connor a fost folosit la recentele Campionate Mondiale de baschet din China și va fi folosit de asemenea și la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Connor este furnizor de parchet pentru 14 echipe din NBA, fiecare suprafață fiind personalizată în funcție de cerințele echipelor”, a scris primarul Emil Boc pe pagina sa de Facebook.. 

Primul eveniment care se va desfășura pe noul parchet va fi meciul de baschet internațional U-BT Cluj – KB Rahoveci, din Kosovo. Acesta este programat miercuri, la ora 19. Până atunci, baschetbaliștii clujeni și-au invitat fanii în seara aceasta, la antrenamentul de acomodare cu noul parchet.

Nu doar parchetul modular este la cel mai înalt standard. BTarena are sisteme de baschet Schelde (panouri de baschet), producătorul olandez care este partener oficial al FIBA pentru Campionatele Mondiale și Jocurile Olimpice.

About