Așa-i că n-ați crezut?

Autor Mihai E. Serban în Opinii, Stiri 3 years în urmã

În Canada, focurile care pârjolesc pădurile și locuințele oamenilor sunt mult mai mari decât flăcările indignării aprinse de genocidul cinic, sângeros și sistematic întreprins asupra copiilor națiunilor indigene. În fapt, întreaga Arctică este în flăcări, și lucrul acesta ar trebui să ne îngrijoreze în cel mai înalt grad.

În ultimii 40 de ani, planeta a pierdut anual între 80.000 și 100.000 de km² de criosferă (zone aflate în veșnic îngheț). Pierderile sunt localizate cu precădere în emisfera nordică, unde permafrostul se transformă direct în focare încinse care ard fără a putea fi oprite. Toate acestea sunt rezultatul logic al unor evoluții care se prezintă ca o furtună planetară care prinde putere pe an ce trece. În ultimul secol fiecare an a fost mai cald decât precedentul, cu o intensificare a tendinței după 1981, ceea ce a determinat creșterea temperaturilor medii globale cu peste 1,5⁰C față de perioada preindustrială.

Se pare că se impune luarea unor măsuri. Un sondaj recent la scară europeană arată că 93% din cetățeni consideră schimbările climatice drept prima amenințare la adresa vieții lor. Și că trebuie făcut „ceva”. Dar ia să vă pun o întrebare: câți dintre europenii îngrijorați de deteriorarea climei ar accepta cu bună știință și cu bună credință o seamă de „sacrificii”, cum ar fi să limiteze încălzirea spațiilor interioare la 18⁰, să renunțe la instalațiile de aer condiționat, să spele vase doar cu mâna, să usuce rufe doar la aer, să renunțe la week-endurile de călătorie născute din plictiseală, să elimine deplasările cu autoturismul în oraș și multe, multe altele la fel?

Vreți un răspuns răspicat? Iată-l: niciunul! Tuturor ne pasă; normal, că doar nu suntem proști! Chiar dacă nu suntem convinși, am ajuns să plecăm urechea la acest subiect îngrijorător. Dar, așa cum este bunul obicei omenesc, lăsăm grija căutării soluțiilor și a luării măsurilor pe spinarea altora. Doar în Europa și avem milioane de slujbași, funcționari și trepăduși birocratici, ca să nu mai amintim de zecile de mii care se înghesuie la Bruxelles pentru a „conduce” cea mai evoluată și bogată bucățică a umanității.

Deci: să facă ei, că de-aia sunt plătiți! Noi avem treburi mai importante de făcut, cum ar fi să ne bucurăm în pace de bogăția noastră, și de prosperitatea noastră, și de îmbuibarea noastră. Așa că, la treabă, băieți, și dați-i bice fiindcă noi nu concepem să renunțăm la prosperitatea pe care am plătit-o cu atâta sudoare! Și ei lucrează deja de zor și fac planuri care ar face să crape de invidie pe cel mai bogat dintre faraoni.

Și planurile lor sunt limpezi: hai să cheltuim mai mult! Să inventăm sau să dezvoltăm noile tehnologii, „curate” și nedăunătoare. Au făcut și calcule: doar pentru eficientizarea rețelei de transport a electricității ar fi nevoie în următorii 30 de ani nici mai mult, nici mai puțin decât 13.000 de miliarde de dolari! Și asta, fără investițiile (pe care nimeni nu le poate calcula) pentru schimbarea completă a bazei de producție a energiei, precum și a modului în care ea este consumată.

Marea greșeală a trepădușilor politici este că ei sunt în continuare orbiți de egocentrismul uman și ignoră în mod criminal fundamentele relației noastre cu planeta tutelară. Din puțul gândirii lor mecaniciste ei scot perle de genul: „vom impozita centralele de apartament”, „vom taxa combustibilul de avion”, închipuindu-și că în felul acesta oamenii vor încălzi mai puțin sau vor călători mai puțin. Fals, fals, de trei ori fals! Întrucât ultimul lucru la care particula umană renunță este propriul confort, ei se vor face luntre și punte pentru a-și majora veniturile, inventând noi modalități de a face bani”.

În consecință, volumul activității economice umane va crește, pentru a acoperi noile cheltuieli. Iar omenirea (nici cetățenii de rând, nici birocrații din politică) nu înțeleg încă un principiu atât de simplu: TOTUL VINE DIN NATURĂ. Ceea ce înseamnă că undeva, poate departe, la capătul lanțului economic care ne-a pus un leu în buzunar, este o resursă smulsă naturii. Care este zi de zi mai slabă, și mai stoarsă, și mai abuzată de omul cel nesătul.

Se pare că nevoia de înnoire și de modernizare în scopul protejării naturii pică într-un moment nepotrivit: relele făcute sunt prea mari și multe dintre ele sunt ireversibile. Desigur, perspectivele sunt descurajante; politicienii sunt interesați mai ales de obținerea a cât mai multor voturi, cu orice preț (vezi promisiunile cu care trumpii și bolsonarii s-au încoțopenit în fruntea unor națiuni extrem de importante). Și, în ciuda unor rapoarte alarmiste, dezbaterile pe tema încălzirii globale continuă între alarmiști și contestatari (vezi, doamne, este un proces natural care va trece așa cum a venit…).

Această atitudine ne duce cu gândul la o echipă tare de tot de pompieri, care nu acționează fiindcă nu se pot pune de acord: focul este natural sau provocat de om? Până ne certăm ca chiorii pe marginea problemei, există pericolul ca sute de milioane de oameni (între care și europenii din sud, credeați că suntem scutiți?) să constate că tărâmurile lor strămoșești nu mai sunt locuibile –temperaturi prea ridicate, evenimente meteo extreme, secetă catastrofală, ridicarea nivelului mărilor, inundații, valuri imense de dăunători.

Însăși omenirea, în ansamblul ei, este în pericol. Fiecare zecime de grad de creștere a temperaturii globale poate provoca consecințe fără egal și fără cale de întoarcere. Vorbim de zeci de ani despre fenomenul încălzirii globale, dar am ignorat avertizările savanților și i-am batjocorit pe cei care trăgeau semnale de alarmă. Azi planeta ne arată că ne aflăm într-un mare impas, care pune sub semnul întrebării însăși civilizația umană, așa cum o știam și o credeam nepieritoare.

Poate acum va crede toată lumea că avem o problemă.