Zero interes pentru centura Clujului. Emil Boc: “Nu am un răspuns, eu, personal”

Autor  Ionel Lespuc   în       1 year în urmã     1534 Vizualizări.  

Primarul Clujului, Emil Boc, a vorbit astăzi despre situația centurii metropolitane; așa cum v-am informat deja, nicio compania nu s-a arătat interesată de acest proiect.

0

oferte s-au depus pentru cele două tronsoane ale centurii, scoase la licitație de Primărie în luna februarie. 17+12 firme au fost interesate de licitații, dar nu au făcut pasul final.

“Este o mare surpriză și o situație unică pentru noi”, a spus Boc. Nu este chiar așa: la licitația pentru park&ride aeroport nu s-a prezentat nimeni, la vreo trei atribuiri de la Podul Garibaldi a fost vid. Chiar și căutarea unui supervizor pentru lucrările la metrou se află la a treia revenire.

“Nu am nicio explicație, eu, personal”, s-a mirat primarul. Acesta a dat dispoziție vineri, după expirarea timpului necesar depunerii ofertelor, ca proiectanții să facă o analiză și să îi explice de ce nu au participat companii la licitație. Marți, la ora 9, Emil Boc așteaptă să primească toate concluziile.

Pe de altă parte, edilul șef a încercat să liniștească publicul. “Suntem fără grijă că nu se va putea realiza”, a spus el. Banii ar urma să fie atrași din Programul Operațional Regional.

About