Viața ca un moft

Fiecare dintre noi a fost, măcar o dată în viață, mofturos. Când ceva ce am primit nu ne-a plăcut. Sau când ceva ce ne-am dorit cu tot dinadinsul nu am căpătat nici în ruptul capului. Dar ne întrebăm cu mirare: cum se face că taman în lumea noastră, cea civilizată, educată și bogată, moftul a devenit o adevărată normă de viață?

Putem avansa o primă explicație în aceea că ștafeta generațiilor a fost foarte grav scurtcircuitată. Înainte, pe toate planurile, noua generație refăcea traseul evolutiv al generației precedente, atât din punct de vedere cultural, cât și din punctul de vedere al valorilor individuale. Acum, generații care au apucat păscutul vacilor și spălatul la lighean trebuie să ridice generații născute în puf. Dând față unei grave crize de legitimitate și de capacitate morală și intelectuală.

Rezultatul? Noua generație își face de cap și-și stabilește singură valorile. Iar aceste valori, stabilite de cei care nu au apucat să crească până la înălțimea propriei frunți, sunt, desigur, niște mofturi: îmbrăcăminte „de firmă”, telefoane „de firmă”, bijuterii sofisticate, parfumuri scumpe, zmacuri colorate pentru obraji, piercing-uri, tatuaje, silicoane, stilism capilar… Întrucât ele au intrat în regimul obligatoriu de viață al tuturor tinerilor, vârstnicii nu pot decât să ridice din umeri și să ofteze: „Lasă-i, maică, să se bucure de viață, că destul am trudit noi la coada vacii și la lighean…”

Nu numai adolescenții sunt prizonierii mofturilor. Din regimul obligatoriu de viață fac parte multe alte mofturi, cum ar fi vacanțele exotice. Visul oricărui om care a apucat să devoreze poze pe internet se numește Maldive, Bali sau Bora-Bora. Ei visează în fața acelor poze cum visa generația părinților lor în fața pozelor cu Sofia Loren, Gina Lollobrigida sau Claudia Cardinale. Cu singura diferență că acele  destinații exotice sunt, totuși, accesibile pentru toți încoțopeniții care-și pot permite astfel de mofturi.

Mofturile curg val. Nu-ți permiți Bora-Bora? Nici un city break în Europa nu este de lepădat. Spuneți că nu sunt mofturi? Atunci pentru ce postează ei poze în care în prim plan apare mereu mutra lor surescitată, iar referirile la călătorie sunt strict cantitative: Sagrada Familia are X metri înălțime, în Milano am spart X euro la shopping, în Praga am ras X halbe de bere?

Desigur, toate aceste bucurii de neșters sunt făcute posibile cu cel mai răspândit moft al zilelor noastre: telefonul mobil. Nu-i contest utilitatea în comunicare… dar faptul că avem o generație tânără abulică la adevărata cunoaștere și la strădania intelectuală este și rodul exacerbării moftului telefonului „inteligent”, care îi  împinge pe copii și tineri la „scrolare” obsedantă a acelorași absurdități, la cumpărături compulsive și la jocuri care sfidează bunul simț.

Ne trăim viața pentru și prin mofturi. Un sinistru moft este imensa mașinoacă (iertați-mi regionalismul barbar, nu m-am putut abține…) sport-utilitară sau de teren, cu care moftangiii se hâțână prin orașele și așa sufocate, simțindu-se măreți și unici. Într-o Europă unde până și drumurile forestiere vor ajunge să fie asfaltate astfel de vehicule sunt adevărate insulte, ca să nu mai vorbim în ce fel este insultată această planetă, care este jefuită de resurse pentru cruda îngâmfare umană.

Un moft aparent legitim este consumul halucinant de apă îmbuteliată. În lumea civilizată apa de robinet are o calitate de invidiat, iar bolile transmise prin rețeaua de apă practic au dispărut. Iar moftul multora este să cumpere apă îmbuteliată, în cantități de necrezut, fără să se gândească o clipă măcar că este, probabil, exact aceeași apă pe care ei o utilizează doar pentru igienă. Poate chiar de calitate mai slabă, dacă ne bizuim pe cercetările microbiologice efectuate în laborator.

Mall-urile sunt adevărate lăcașuri ale pierzaniei, unde mofturile se strâng câte o mie pe metru pătrat. Aproape tot ce găsim acolo este rodul unui moft numit „viață mai bună”; adică, în limbaj profan, sesiuni nebunești de cumpărături, care vor umple dulapurile doar pentru a fi aruncate la schimbarea modei (adică, foarte curând, și aproape noi). Tot acolo se petrec și mofturile culinare: în miez de zi, mii de oameni cu (oarecare) dare de mână se strâng în „curțile de hrană” din mall-uri, pentru a se hrăni cu mâncare la cazan sau crudă, la un preț care insultă orice bun simț (de ridicat, desigur!).

Până la urmă, chiar și libertatea asta a noastră, la care ținem de ne crapă ochii în cap,  pentru care suntem gata să facem cele mai nebunești fapte, este tot un moft. Ne închipuim că suntem liberi atunci când sistemul ne lasă din gheare pentru două săptămâni pe an, în care ne dăruim practicării mofturilor alternative, cele care ne aduc și oarece plăcere. Și care ne fac să uităm pentru o clipă că goana noastră frenetică după tot felul de mofturi „esențiale” ne-a făcut sclavi ai unui sistem care ne dorește doar atât timp cât suntem interesați de noi și noi mofturi, musai mai mari, musai mai „valoroase” (adică, mai scumpe…).

Un moft, numit libertate, pe care nu-l permitem miliardelor de viețuitoare pe care le înmulțim fără voia lor, pentru a le crește în condiții de adevărat coșmar, de infern pământesc, pentru a le ucide fără remușcări la sfârșit, pentru a le lua carnea sau blana. Carne din care aruncăm jumătate, blănuri pe care le umplu moliile prin dulapurile bogătanilor. Căruciorul burdușit din hipermarket este un alt moft, fiindcă aproape jumătate din produse au fost cumpărate dintr-un … moft, și vor fi aruncate fiindcă au depășit durata de păstrare (ceea ce este unul dintre cele mai îngrozitoare mofturi!).

Și uite-așa a venit pandemia și ne-a arătat că multe dintre cele ce le-am pus la temelia neînsemnatei noastre vieți nu sunt decât niște mofturi. Cum ne dăm seama? Simplu: am putut trăi și fără ele! Fără îndoială, a fost greu, dar numai fiindcă am ajuns să depindem psihic de ele precum drogatul de praful alb care-i aduce „fericire”. Acum, ne dorim cu disperare un singur lucru: să treacă odată calvarul, și să ne putem dărui mofturilor noastre preaiubite.

Nu avem cum să ne opunem. Mai trist, nu avem cum să schimbăm acest lucru. Dar, vă rog, nu uitați: viața trăită pentru mofturi nu este decât un moft.