Umanitatea este în cod roșu. Ne pasă de viitorul copiilor noștri?

Cu sufletul îndoit, omenirea se pregătește pentru COP26. Îndoiala este generală, fiindcă nimănui nu-i place ideea de a strânge cureaua pentru a lupta împotriva unui inamic invizibil. Chiar dacă documentul publicat de grupul interguvernamental ONU pentru evaluarea riscurilor asupra încălzirii globale (IPCC) poartă dramaticul nume de „Cod roșu pentru umanitate”, faptul că nu sună sirene și nu pâlpâie becuri roșii este foarte confortabil. Iar afacerile merg ca de obicei. Ne pasă de viitorul copiilor noștri, de felul în care vor putea să trăiască pe acest pământ? Mai degrabă nu.

COP26 (Conferința Părților – Conference of the Parties) se va deschide curând la Glasgow. Ca și câteva COP înainte, și acesta este numit „conferința ultimei șanse”.  Ca și celelalte dinainte, acest COP se va încheia cu același gen de declarații sforăitoare. Fiindcă sunt nu indivizi, ci guverne, care din capul locului acționează pentru „îmblânzirea” tonului raportului prezentat de către IPCC.

Rapoartele IPCC sunt construcții laborioase în care savanți de renume mondial colaborează cu observatori și delegații ale țărilor membre O.N.U. pentru a genera un raport care, din capul locului, poate fi interesant pentru toată lumea și acceptabil pentru un număr cât mai mare de state. Totul ar fi frumos, și nobil, și pilduitor, dacă respectivele state nu ar încerca influențarea raportului înainte de a fi prezentat public. Cu interese dintre cele mai oneroase, desigur.

Experții de la Greenpeace UK și jurnaliști de la BBC News au avut acces la 32.000 de documente transmise IPCC de către diverse guverne și organisme oficiale. Majoritatea dovedesc interes, preocupare și angajament în asumarea măsurile excepționale cerute de imperativele limitării schimbărilor climatice. Sunt, însă, destule cele care exprimă o opinie diferită, specifică, puternic influențată cu precădere de interesele economice și geo-politice ale respectivelor state.

Ia să vedem: Arabia Saudită se opune ca în textul comunicatului să se facă referire la „necesitatea unor acțiuni urgente și accelerate” în domeniul resurselor energetice – lucru lesne de înțeles pentru cel mai mare exportator de țiței. Australia se opune recomandării de închidere a centralelor electrice pe cărbune – fiindcă cu 51 de miliarde de USD, cărbunele este a doua resursă de export a țării-continent. Din partea Indiei vin precizări că țara sub-continent va conta în continuare pe cărbune pentru rezolvarea foamei de energie. Argentina și Brazilia se opun ferm recomandării de reducere a consumului de carne de vită (știți foarte bine pentru ce…).

Acestea sunt opinii exprimate pe față. Alte state, cum ar fi Japonia, vin cu o strategie de „înecare a peștelui”: decât să ne străduim să reducem emisiile de carbon, mai bine să ne concentrăm pe tehnologii (încă incerte și extrem de costisitoare, deocamdată) de fixare a carbonului atmosferic. Într-un cuvânt: hai să poluăm ca de obicei și să ne străduim să înlăturăm rezultatele catastrofale ale acțiunilor noastre!

Dacă la această brambureală adăugăm poziția țărilor europene, în special a țărilor central și est-europene, de includere între „energiile verzi” a gazelor naturale și a energiei nucleare, avem tabloul complet al colcăielii șerpești, a pregătirilor febrile pentru încă un COP care nu va servi la nimic. Se întrevede că Xi Jinping și Vladimir Putin nu-și vor arăta fața la importantul summit; într-un cuvânt, principalul poluator mondial și cel mai mare deținător de combustibili fosili nu vor fi la Glasgow – ceea ce glăsuiește destul de limpede despre adevăratele lor intenții.

Este limpede de înțeles pentru ce guvernele și organismele controlate de guverne apără aceste interese, care merg în sensul așteptărilor marilor mase planetare de alegători/consumatori: energie ieftină, hrană ieftină, distracție ieftină. Politicienii nu doresc nicidecum să rezolve problemele de ansamblu ale umanității și cu atât mai puțin să accepte măsuri „dureroase” de redresare. Singurul lor scop este să fie realeși în funcțiile lor bine plătite și bine garnisite cu avantaje (legale sau nu) de tot felul; singurul orizont de timp este următoarele alegeri, la care năzuiesc să-și eternizeze stăpânirea.

Iar scopul nostru, al alegătorilor tâmpi și docili, este să le ascultăm minciunile repetate cu încăpățânare, să ne prefacem voioși că le credem și să lăsăm întreaga răspundere în mâinile lor nevolnice, pentru ca noi să ne putem dedica trup și suflet ocupației noastre de căpătâi: consumul prostesc, irațional și deșănțat. Încercați să explicați unui astfel de consumator înrăit care sunt prioritățile umanității; el va spune senin: „am ales politicieni care să rezolve problemele astea”.

În vremurile glorioase de creștere economică și de nepăsare față de mediu, mergea să arunci toată răspunderea pe umerii alunecoși ai politicienilor. Dar acum, atât politicienii, cât și alegătorii trebuie să se schimbe radical, fiindcă situația s-a schimbat radical, iar noi știm, iar neștiința nu mai este o scuză. Adică, o astfel de scuză nu ne mai salvează atunci când depășim viteza legală, dar avem așteptarea să ne salveze din fața dezastrului pe care l-am provocat chiar noi?

România se află în cele mai negre momente ale epidemiei naționale. Dar toată omenirea este un fel de Românie, la fel de tembelă, de răzvrătită, de incultă și de nepăsătoare față de adevăratele priorități. Starea de alertă a pandemiei ar trebui să dureze pe termen nelimitat, pe întreaga suprafață a planetei. Fiindcă noi suntem Covid-ul acestei planete și ar trebui să fim puși în carantină strictă până când vom fi capabili să rezolvăm problemele pe care chiar noi le-am cauzat.

Mentalitatea de pandemie ar trebui să dureze până ne trezim din delirul consumului.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.