Cronica unui eșec anunțat

Autor  Mihai E. Serban   în  ,      6 luni în urmã     7197 Vizualizări.  

Omenirea se pregătește fără tragere de inimă pentru un eveniment major – COP, numărul nu contează, fiindcă oricum va fi o simplă defilare de personalități, cu etalare de avioane personale și costume scumpe. Cea mai masivă personalitate prezentă în Dubai va fi Papa Francisc, care s-a decis să coboare din turnul său de prelat pentru a transmite un mesaj sincer și militant: „ Este în joc viitorul nostru, viitorul copiilor și nepoților noștri. Este nevoie de puțină responsabilitate”. Poate infinită responsabilitate, aș preciza eu…

Între timp, dezbaterile de tot felul se intensifică și mai că dau în clocot. De o parte se află climato-scepticii. Adică, cei care au sensibilitate minimă a senzorilor personali, și care afirmă cu candoare în incintele lor climatizate: „Care încălzire globală? Eu  nu simt nimic…” Fără îndoială, ei nu simt nimic pe protejata lor piele, și caută prin arhive tot felul de teorii (ciclul Milankovitch, de pildă) care să arate că ceea ce experimentăm în acest moment este un fenomen strict natural, cosmic, și inevitabil – deci, nu avem cum să ne ferim, și nu avem nici o cale sensibilă de acțiune.

De cealaltă parte se află climato-îngrijorații. Adică, cei care se tem că în decursul acestui secol se vor întâmpla grozăvii climatice atât de masive, încât peste câteva zeci de ani însăși existența umanității va fi pusă sub semnul întrebării. Fără a mai aduce în discuție suferința majoră de a ști că lăsăm generațiilor care urmează (și care nici măcar nu știu a aprinde un foc…) o planetă defectă, cu o ecosferă încărcată de rezultatele poluării noastre, și cu condiții de locuire care amintesc de iadul creștin.

Sunt posibile oricare dintre cele două abordări. Sau, este chiar posibil ca fenomenele atât de controversate să coexiste, făcând evenimentele și mai greu de înțeles. Așa că, în astfel de vremuri confuze și contradictorii, aș dori să rămânem, și să ne raportăm strict, la faptele științifice limpezi și clare. Prin însăși natura lor, datele oferite de știință ar trebui să fie irefutabile și acceptate de către toată lumea. Un astfel de fapt este corelația existentă, și probată cu măsurători credibile, între dezvoltarea explozivă a activităților productive umane și creșterea concentrației de CO2 în atmosferă. (Pentru mai multe detalii, recitiți acest articol).

Epoca industrială a umanității a început cu arderea bezmetică și necontrolată de cărbune în toate felurile și în toate locurile (dacă ați vizitat Europa Occidentală, puteți observa în centrele medievale clădiri încă înnegrite de fumul gros și lipicios de cărbune). Acum, Europa dorește să-și „însănătoșească” continentul, închipuindu-și că va putea cumva ține schimbarea climatică la frontiere. Ceea ce, ne învață anul 2023, este absolut imposibil, și pe deplin iluzoriu. La extrema cealaltă avem Subcontinentul Indian, China și Asia de Sud-Est, unde locuieștet cam jumătate din populația planetei, și unde existența cotidiană, producția și dezvoltarea sunt întemeiate pe arderea unor cantități tot mai mari de combustibili fosili. În consecință, acestor oameni și acestor state, nu le pasă de situația reală a planetei. Sunt „ecologiste” doar de conveniență, din vârful buzelor, în timp ce trenurile nesfârșite cu cărbune și petrolierele burdușite nu prididesc să care combustibili fosili care vor fi arși cu mare veselie, în numele dezvoltării și a unui trai „mai bun”.

Într-un astfel de context internațional se finalizează pregătirile pentru COP28. Toate întrunirile internaționale și planetare asupra climei sau protejării mediului natural s-au încheiat cu declarații frumoase și pompoase, scrise de funcționari măiestriți. Cea mai mare adunare de funcționari s-a petrecut în 1992 la Rio de Janeiro, pompos numită „Earth Summit”, și a fost aclamată de întreaga planetă drept o afirmare a conștiinței și responsabilității planetare a umanității. După care s-a constatat cu amărăciune că toate promisiunile și angajamentele au fost neserioase, dacă nu chiar mincinoase. Politicienii în goană după voturi au ignorat agenda ambițioasă de la Rio, fiindcă ei trebuie să asigure bunăstare popoarelor lor – altfel, nu vor fi realeși, și nu-și vor putea umple buzunarele largi. Iar respectivelor popoare le pasă doar de prosperitatea personală, nicidecum de starea planetei, care atomului uman i se pare nesfârșită, bogată, sănătoasă și generoasă.

Și nu este deloc așa. Calculele efectuate de Grupul Interguvernamental asupra Schimbării Climatice (organism ONU) arată că pentru atingerea obiectivului de limitare a creșterii temperaturii medii globale la 1,5°C față de epoca pre-industrială, emisia de gaze cu efect de seră trebuie să scadă în 2030 cu 43% sub nivelul înregistrat în 2019. Având în vedere situația efectivă „de pe teren”, constatăm că emisia de gaze cu efect de seră crește continuu, an după an, la fel ca temperaturile globale (întoarceți-vă la sursa citată mai sus, și veți înțelege că temperatura medie a uscatului a crescut deja cu 2,5°C față de nivelurile pre-industriale). Drept să spun, dacă eu aș fi unul dintre acești savanți care ne oferă date atât de limpezi și de grăitoare, dar care sunt cu cerbicie ignorate de politicieni și de marea masă a luptătorilor pentru prosperitate, mi-ar veni să dau cu căciula în câini de supărare…

Mai ales că nimeni, nici cei bogați, nici cei săraci, nu sunt scutiți de suferință în fața dezastrelor climatice. New Delhi, uriașa capitală indiană cu peste 30 de milioane de locuitori, a inaugurat de nevoie „Camera Războiului Verde”, în care mijloace ultra moderne de monitorizare urmăresc clipă de clipă concentrația atmosferică a particulelor PM2,5, cauzatoare de cancer, și a căror concentrație în atmosfera uriașei capitale depășește de 30 de ori nivelul admis de către Organizația Mondială a Sănătății.Socotelile de sănătate publică afirmă că doar aceste blestemate de particule (fără gunoaie, ape poluate, zgomot infernal, căldură criminală, incendii uriașe care ard gunoaie și rămășițe agricole ș.a.m.d.) aduc scurtarea vieții rezidenților cu 12 ani.

În consecință mă tem că, în ciuda unor eforturi punctuale, ne îndreptăm cu mult zgomot, dar și cu multă ipocrizie, spre un nou eșec. Eșecul conferinței din Dubai, afirmă Papa Francisc, „va fi o mare dezamăgire și va pune în pericol orice bine a fost obținut până acum”. Acel „bine” a fost foarte puțin și obținut cu foarte mare dificultate, smuls cu forcepsul din meandrele destinului umanității. Răul se desfășoară foarte lejer, ascuns sub perdeaua de fum a „interesului național” și principialității. După ce avioanele luxoase vor fi părăsit Dubaiul, lumea se va întoarce la „business as usual”: cei puternici vor continua să tragă sforile geopolitice și să poarte războaie murdare prin nenumărați interpuși, cei bogați vor continua să exploateze planeta prin mecanismele bine unse ale colonialismului comercial, iar cei săraci (adică 80% din populație) își vor căuta dezvoltarea și bunăstarea cu o deplină și candidă ignorare a problematicii climatice.

Totul e perfect. Perfectă va fi și suferința.

Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.

About