Trenul metropolitan și metroul iau viteză. Ce a declarat primarul Emil Boc
Primarul Emil Boc a anunțat astăzi că proiectul trenului metropolitan a fost accelerat, iar surpriza este că municipiul dorește să acceseze fonduri europene pentru acest obiectiv încă din actualul exercițiu financiar al Comisiei Europene. Mai mult, Boc susține că trenul va fi integrat cu un alt proiect pe care l-a promovat foarte mult în ultimul an: cel al metroului.
„Dorim să demarăm studiul de prefezabilitate la pachet cu cel de fezabilitate, care sper să le putem realiza în anul 2019, astfel încât pentru acest proiect să putem accesa fonduri europene din actualul exercițiu financiar. E nevoie de un proiect integrat, pentru că nu putem separa mobilitatea din municipiu de cea din localități precum Florești, Gilău, Baciu sau Apahida”, a spus primarul, în debutul ședinței de Consiliu Local de miercuri.
Boc a susținut că rețeaua de tren de suprafață din zona metropolitană ar urma să se transforme într-o rețea subterană în interiorul municipiului.
Media9 a scris AICI că trenul metropolitan a “deraiat” recent spre Florești și Gilău. Așa cum știți, calea ferată Cluj – Oradea are un alt traseu. City-managerul Gheorghe Șurubaru discutase cu CFR Călători, iar pașii erau complet alții. Urma să se facă studii de fezabilitate; cel spre Oradea urma să fie inclus în studiu pe care CFR îl făcea pentru modernizarea tronsonului până la ieșirea din țară. Se stabiliseră și 11 stații, de la Nădășelu la Răscruci, iar un principiu păstrat și în actuala formulă era realizarea unor noduri intermodale la fiecare stație, așa încât călătorii să își poată continua drumul cu mijloace de transport rutiere. Șurubaru vorbea și despre operatorul de transport; în principiu, serviciul urma să fie externalizat; probabil că oricum așa se va întâmpla.
Interesant este că în discuție s-a amestecat și o firmă privată, Transylvania Evolution, care a și făcut o planșă cu felul în care ar urma să arate rețeaua de tren. Aceasta ar urma să treacă din Baciu în Florești printr-un tunel.
Societatea condusă de Ciprian Tudor Comșulea și Rareș Drăgan vede linia de tramvai prelungită până la Vivo! și Spitalul Regional de Urgență, care ar urma să fie construit în Florești.