Tag Archive: Gilău

Adio, dar rămân cu tine. Primarul din Gilău și planul său

  4 years în urmã  

Vin alegerile și Media9 v-a informat acum două luni, în premieră, că Dumitru Sfârlea, primarul Gilăului cu cinci mandate la activ, dar și cu 70 de ani în buletin, se retrage. Doar că omul nu vrea, cu adevărat, să iasă din scenă. Dimpotrivă, dorește să rămână în Primărie și să decidă în continuare pentru cetățeni. Candidatul PSD la funcția de primar este Cristian Vele, medic veterinar, recent transferat de la PMP. Se știe deja că, în cazul în care Vele va câștiga alegerile, Dumitru Sfârlea va fi consilierul său personal.  Și se mai zvonește un plan: acela ca Dan Sfârlea,…

Detalii

Nou focar de covid, cu 37 de pozitivi

  4 years în urmã  

Clujul devine un punct tot mai fierbinte pe harta cazurilor naționale de infecții cu covid. Astăzi a mai apărut un focar.  După ce ieri s-au depistat 48 de cazuri la un centru pentru vârstnici, acum s-au raportat 37 de infecții noi, la un alt cămin, din Gilău. “Avem un nou focar activ la un centru de vârstnici din Gilău, deținut de același proprietar ca și cel din Dezmir. Sunt 45 de pozitivi, dintre care 37 rezidenți (cu vârste între 65-91 ani) și 8 angajați”, arată prefectul Mircea Abrudean. Pacienții vor fi transportați la spitalele covid pentru evaluarea medicală și stabilirea…

Detalii

Cu markerul pe fotografii. Vezi clar traseul și nodurile centurii metropolitane – FOTO

  4 years în urmã  

Proiectanții centurii metropolitane, EPMC Consulting, au realizat un memoriu, în intenția de a obține avizul de mediu pentru proiect. În acesta au fost incluse toate informațiile referitoare la această șosea de 41,8 kilometri cu regim de autostradă și la drumurile sale de legătură cu diversele puncte ale localităților Gilău, Florești, Baciu, Cluj-Napoca și Apahida. Astăzi nu vă propun multe vorbe, ci imagini. Veți vedea felul în care proiectanții au închipuit câteva elemente-cheie ale centurii: traseu, mai multe noduri și drumuri de legătură, realizate în Photoshop. Impresia pe care o dau este aceea a unor fotografii peste care s-a trasat culoarul…

Detalii

Comunele din jurul Clujului vor să crească mari :). Rezultatul sondajelor

  5 years în urmã  

Scriam, săptămâna trecută, că se lucrează la un Plan de amenajare a teritoriului județean (PATJ), pentru care Consiliul Județean Cluj a cerut asistență tehnică din partea Băncii Mondiale. Au fost organizate dezbateri cu cetățenii, iar concluziile au fost publicate pe site-ul dedicat, patjcluj.ro. Una dintre concluzii este că județul Cluj ar trebui să aibă mai multe orașe. “În județul Cluj, densitatea orașelor (incluzând și municipiile) este de doar 0,9 orașe / 1000 km2 , sub media națională de 1,25 orașe / 1000 km2 . Acest fapt ar trebui, la rândul său, să creeze premise pentru ca unele comune să devină…

Detalii

Centura metropolitană Gilău – Apahida. Va trece pe lângă cimitirul din Gilău și la 25 de metri de aquaparkul din Florești

  5 years în urmã  

Societatea care întocmește proiectul centurii metropolitane a Clujului, SC EPMC Consulting SRL, a predat raportul de mediu pentru planul urbanistic zonal (PUZ). A indicat în 134 de pagini felul în care centura va afecta viața, pe traseul său. Raportul poate fi consultat la Primăria Cluj-Napoca sau la Agenția de Mediu până în 15 octombrie, după care urmează să primească avizul de mediu pentru PUZ.  “Demersurile sunt în grafic, vom pune documentația pe masa Ministerului Transporturilor până în 31 decembrie. Este un proiect de 500 de milioane de euro”, a spus primarul Clujului, Emil Boc. Am scris într-un alt articol câte hectare…

Detalii

Vă doriți ca Gilăul să devină oraș? Banca Mondială crede că așa ar trebui; iată cum ar urma să se modernizeze – SONDAJ

  5 years în urmã  

Banca Mondială acordă asistență tehnică pentru realizarea, de către Consiliul Județean Cluj, a Planului de amenajare a teritoriului județean (PATJ). Concluziile au fost de curând publicate, iar acestea au mai multe referiri la comuna Gilău. Atât din punct de vedere al statutului pe care îl are, cât și al dezvoltării sale.  Publicarea raportului Băncii Mondiale nu are nicio legătură cu campania electorală. Chiar din contră. Înainte de a propune soluții, experții critică și viteza cu care se modernizează județul, localitate cu localitate, și modul dezlânat în care se realizează unele dintre proiecte. Propunerile de modernizare a județului s-au făcut în…

Detalii

Gilăul, fără (dar cu) Sfârlea. Doar cinci candidați la Primărie

  5 years în urmã  

Primar de 20 de ani, primarul Dumitru Sfârlea nu va mai intra în competiția pentru Primăria Gilău. A ajuns la 70 de ani, e timpul să se ocupe de Pensiunea Maria, a familiei sale. Vă amintiți, Media9 a anunțat în premieră că primarul iese din scenă (AICI). Sfârlea nu vrea să lase însă hățurile complet, motiv pentru care l-a împins pe fiul său, Dan, candidat pe lista de consilieri locali PSD. Este al doilea, loc eligibil, deci va decide pentru gilăuani. Dacă este un om suficient de valoros, o știu mai bine locuitorii comunei. Candidatul PSD la Primărie va fi medicul…

Detalii

Autobuzele CTP vor intra în Gilău de anul acesta (A)

  5 years în urmã  

… de fapt, au făcut-o deja, pe durata stării de urgență, atunci când au transportat dus-întors asistentele medicale și infirmierele din Gilău la spitale. De la 1 iulie, însă, autobuzele mov de la Compania de Transport Public (CTP) s-au retras. Urmează să efectueze curse regulate Cluj-Napoca - Gilău până la finalul anului, a susținut Gelu Topan, candidatul PNL la funcția de primar al Gilăului. “Este unul dintre proiectele mele de primar! Voi continua demersurile, astfel ca în cel mai scurt timp să avem autobuzele CTP la Gilău”, a anunțat Topan. Nu este o noutate faptul că PNL militează pentru intrarea…

Detalii

S-a „ales” primarul din Gilău. Cine preia moștenirea lui Dumitru Sfârlea

  5 years în urmã  

S-a închis votul în chestionarul pe care Media9 l-a propus pentru Gilău (AICI). Așa cum știți, demersuri similare au mai vizat alegerile pentru funcția de primar la Cluj-Napoca (AICI), Florești (AICI), Turda (AICI), Gherla (AICI) și Apahida (AICI).  Până luni dimineața, se exprimaseră 922 de opțiuni. Având în vedere că, acum patru ani, Dumitru Sfârlea a devenit primar cu mai puțin de 1.500 de voturi, implicarea nu dezamăgește. Pe de altă parte, însă, rezultatul alegerilor îl va da votul din 27 septembrie; nu uitați că acesta este doar un demers jurnalistic, în care s-au putut implica și oameni care nu…

Detalii

Șoc la Gilău. Primarul Sfârlea, pensionat forțat – SONDAJ

  5 years în urmã  

Este primar de 20 de ani, dar cariera politică i se duce pe sfârlă. Dumitru Sfârlea, edilul șef al Gilăului, nu mai are susținere din partea PSD. El anunțase că nu mai dorește să candideze, dar s-a răzgândit. Socoteala lui nu s-a potrivit cu cea a partidului, care a decis să îl pensioneze forțat. Are și vârsta, 70 de ani. În locul lui, PSD îl propune ca primar pe Cristian Vele, medicul veterinar din comună. Aterizarea lui printre social-democrați este o noutate, miercuri seara s-a bătut palma. Vele este un traseist cu experiență: a fost în PDL, apoi a candidat…

Detalii