Sic transit…

„Sic transit gloria mundi”. În secolul 14, la întronarea unui papă, un călugăr ardea în fața lui trei bucăți de țesătură de cânepă, rostind de fiecare dată aceste cuvinte, pentru a-i aminti celui mai puternic om al lumii că toate sunt trecătoare, inclusiv demnitățile și puterea. De unde îndemnul de a se debarasa de tentația vanității, care ne poate face mult prea pătrunși de ideea propriei noastre importanțe.

Istoria ne-a arătat că papalitatea nu a prea înțeles acest mesaj. Atitudinile trufașe și comportamentul scandalos a numeroși „sfinți” părinți au punctat istoria seculară a acestei instituții. Pentru a-și consolida puterea, Vaticanul are și o bancă, activă în comerțul internațional cu armament (fiind și acționar al bine cunoscutei fabrici de armament Beretta), și subiect al numeroase scandaluri care implicau operațiuni dubioase și spălări de bani.

Din păcate, capitalismul nu este personificat, deci nu i se pot arde cârpe pe la nas, și nu i se poate arunca în față: „Așa piere gloria lumii”. În urmă cu doar un secol capitalismul european, și puiul său american, erau în postura unui papă îngâmfat și hrăpăreț, care se consideră stăpânul universului și nu trebuie să dea la nimeni socoteală (nici măcar divinității supreme, care era folosită mai mult ca momeală pentru „sălbatici”…). În cancelariile europene se făceau și se desfăceau destinele întregii planete, atât de intens, încât nimic nu se petrecea la antipozi fără a fi hotărât mai întâi pe vreo hartă întinsă pe mesele de consiliu.

La marele jaf planetar luau parte până și cei mai nevolnici dintre europeni. După ce regele Leopold II al Belgiei obține de la „colegii” europeni dreptul de a jefui imensa și bogata regiune Congo (Congresul de la Berlin, 1885), el a declanșat acolo o prigoană care va duce la moartea tragică a peste cinci milioane de băștinași, mai mult decât întreaga populație a metropolei. Sechelele exploatării coloniale mai apasă și acum destinele Republicii Democrate Congo, care își regăsește cu greu liniștea interioară și pacea cu vecinii.

Și nu se găsea nimeni care să ardă în ochii capitalismului o cârpă, spunându-i: „Sic transit gloria mundi”. Capitalismul și-a continuat marșul greoi și încăpățânat de-a lungul și de-a latul planetei, fluturând peste tot sloganul cu care el a siluit sufletele oamenilor: bogăție și prosperitate. Nu e nimic nenatural într-o astfel de năzuință; în definitiv, prosperitatea este cea care ne permite să ducem un trai îndestulat, în care nu ne mai temem nici de inamici, nici de ziua de mâine. În felul acesta, răspundem imperativului cel mai de temelie al vieții, și anume asigurarea securității propriei existențe.

Dar transformarea mijloacelor în scopuri în sine este una dintre cele mai dăunătoare apucături ale spiței umane. Astfel au devenit bogăția și prosperitatea scopuri în sine, atunci când ele ar fi trebuit să rămână doar instrumente ale împlinirii și desăvârșirii ființei umane. Inventând comerțul mondial, și mondializarea capitalurilor, a consumului și a tiparelor culturale, capitalismul s-a infiltrat ca un mucegai insistent în fibrele morale și culturale ale tuturor națiunilor planetei, îndepărtând umanitatea de orice aspirație de modestie, temperanță și mulțumire.

Mă aflam într-un sat din Mindanao (Filipine) cu ocazia sărbătorilor de iarnă. A trebuit să cumpărăm ceea ce în mod eufemistic se numește „băutură pentru femei”. S-a adeverit că cea mai apreciată băutură era un suc carbogazos de struguri, frumos ambalat în sticlă de șampanie, și purtând frumosul nume „May”. Când am privit eticheta, meningele meu a suferit un infinitezimal blocaj: acea băutură anodină era produsă și îmbuteliată în Belgia, la peste 12.000 km distanță!

Într-una din renumitele pilde rămase de la Confucius, el este întrebat de către un discipol: „Dacă omenii se înmulțesc, ce trebuie făcut cu ei?” Confucius răspunde: „Îmbogățește-i”. „Și după ce i-ai îmbogățit?” Confucius pune punctul pe i: „Educă-i”. În ziua de azi oamenii sunt din ce în ce mai mulți, și din ce în ce mai bogați. Dar parcă nimeni nu se preocupă să-i educe. Educație nu în sensul prostesc practicat acum, de înghesuire a cât mai multe informații pe un singur neuron, ci educația adevărată, cea menită să creeze caractere sănătoase, nu minți bolnave, corupte de himera îmbogățirii rapide.

Din păcate, spectrul îmbogățirii este „fantoma care cutreieră planeta”. Și, dacă această fantomă are Europa drept primul loc în care a bântuit, și de unde a plecat să cucerească și să îmbete planeta, tot în Europa sunt primele semne că idealurile capitaliste (ce paradox!- capitalismul nu are idealuri, doar pofte…) sunt epuizate, iar viitorul este la fel de neguros precum cețurile londoneze în care el și-a făcut apariția în lume.

Aici, în Europa, 30 de intelectuali de elită, dintre cei care fac mândria „lumii civilizate” (scriitori, istorici, laureați Nobel) susțin cu tristețe că Europa este o idee care „se destramă sub ochii noștri”, fiindcă va pieri „sub valurile populismului”. Iar dacă acestea vor avea câștig de cauză, atunci vor urma „disprețul față de inteligență și de cultură, explozia xenofobiei și a antisemitismului”. Concluzia- „un dezastru”. Providențialismul ideii europene, întemeiată pe principii înalte și pe cooperare neîngrădită, riscă să se alinieze în rândul utopiilor înfrânte, târând la lada de gunoi a istoriei cea mai elevată creație conceptuală, cea a unui continent unit în promovarea și apărarea unor principii de democrație liberală.

Dacă Europa va pieri, și nu o vom mai regăsi niciodată în forma ei de acum, va fi din cauza trufiei. Fiindcă în fața îngâmfării, și a autosuficienței devastatoare, de-abia acum ies o seamă de oameni de frunte, care șoptesc: „Sic transit…”.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.