Se pregătesc alegeri în USR Cluj. Doar o demisie până acum în partidul care a pierdut 83.000 de voturi la europarlametare, din 2019 până acum

Autor  Ionel Lespuc   în       2 saptãmâni în urmã     489 Vizualizări.  

Demisia lui Cătălin Drulă din funcția de președinte al USR a transmis o undă de șoc. Partidul este momentan dezarticulat, biroul național nu mai funcționează, deși până acum doar un component s-a retras formal din această structură. Pentru că nu mai este mult până la alegerile parlamentare și prezidențiale, USR încearcă rapid să se reagrege. Și urmează foarte curând alegeri, inclusiv la Cluj.

Nu s-a anunțat oficial, dar la sediul USR a avut loc joi seara o discuție aprinsă între membri, cu reproșuri adresate șefilor. A existat multă frustrare, pentru că, în ciuda comunicării triumfătoare, partidul a scos un scor bun doar la municipiul Cluj-Napoca (pentru Consiliul Local, nu la Primărie), și la Cojocna. La europarlamentare au pierdut cele mai multe voturi din țară față de 2019, minus 83.000 de voturi (!!!), iar candidatul la Primărie a venit pe gloriosul loc 4.

După toate aceste rezultate, doar Băltărețu și-a înaintat demisia, din poziția de președințe al organizației municipale. Strategul de campanie e pe scaunul lui, nu am văzut să-și fi asumat ceva nici președinta partidului, care și-a pus soțul primul pe listă la Consiliul Județean.

Priviți tabelul de mai jos:

Decizia este însă în mâna membrilor, care pot păstra această structură de conducere sau o pot invalida. Săptămâna viitoare se pregătește o adunare generală, care ar urma să stabilească delegații pentru conferința județeană. Acolo se vor stabili delegații trimiși să voteze pentru biroul național. Per ansamblu, nu ne așteptăm la miracole, acest partid a fost suspectat de multe ori – vezi grupurile civice de pe Facebook – că simulează alegerile democratice. Dar poate că acum va fi altfel, cine știe. Vin parlamentarele și se poate și mai rău.

About