Scandalul cu casa pe 350 de metri pătrați. Cât deține de fapt proprietarul și de ce proiectul va fi votat favorabil (documente)

Autor  Ionel Lespuc   în       1 year în urmã     8720 Vizualizări.  

Absolut incredibil cum un subiect care, iată, devine extrem de simplu, a fost complicat și târât prin media. Nu ne pronunțăm a cui este vina. Putem pune, fără să dăm verdicte, pe seama unor orgolii personale și politice, pe seama unor stângăcii ale arhitecților, pe o slabă comunicare etc.

Subiectul este deja celebru, patru case propuse pe suprafețe de teren mai mici de 800 de metri pătrați, cât prevedere unitatea teritorială de referință din regulamentul de urbanism, ULid în acest caz, în Sopor.

Mai cu seamă s-a pus lupa pe o casă propusă pe un teren de 350 de metri pătrați; urbaniștii au fost de acord cu proiectul, Emil Boc s-a opus și i-a criticat pe arhitecți, spunând că transformă Clujul în Florești. La Cluj cică nu „ghetoizăm”. Media9 a scris mai multe articole (AICI).

Astăzi, aflăm că totul s-ar fi putut rezolva cu o precizare extrem de simplă. Am participat online la ședință, nu am auzit ca arhitectul beneficiarilor să fi intervenit. El a lăsat astfel loc unor discuții fără sens. Ar urma să se pornească inclusiv un proces. Tot așa, fără sens. Casa de 350 are mai mult teren! După îndelungi “săpături”, Media9 a ajuns la proprietarul parcelei. Andreea Nicoleta Turcu. Nu deține 350, ci chiar mai puțin, 326 de metri pătrați. Doamna Turcu posedă însă un document legal prin care dovedește a cumpărat, încă din 2021, terenul de 436 de metri pătrați din vecini. Deci totalul este de 762 de metri pătrați. Dacă Dragoș Dascălu, arhitectul celor care vor să construiască pe această parcelă, ar fi explicat asta, nu mai ieșea scandal; ba probabil că proiectul mergea deja spre autorizare. Dar stați. Discuția este chiar mai favorabilă beneficiarilor. Familia Turcu a cumpărat, în fapt, 899 de metri pătrați. Prima parcelă, cea de 326, avea inițial 463 de metri pătrați, însă Primăria a condiționat avizarea planului urbanistic general de obișnuitele donații. Proprietarii au donat o fâșie de doi metri pentru lărgirea străzii și au contribuit cu teren la realizarea unui scuar verde, cu acces public nelimitat. Atașăm și o hartă pe care se vede că, în jur, sunt case construite pe parcele de 200-300 de metri pătrați. Culmea urbanismului zonei este un ansamblu cu șase apartamente pe 500 de metri pătrați. E ok, cel mai probabil au fost construite în baza vechiului plan urbanistic general, dar cât de monstru să fii, ca oraș, să zici “da” la așa ceva și “nu” la o casă de 100 de metri pătrați desfășurați pe un teren de 762 de metri pătrați.    

Din informațiile noastre cele mai recente, proiectul urmează să fie dezbătut în Consiliul Local, probabil în aprilie. Și probabil s-au întrunit condițiile să primească un vot pozitiv. 4 parcele  

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.