S-au reluat lucrările la un proiect de trei milioane de euro, din centrul Clujului

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã  

Final de săptămână, început de lucrări. Ieri s-au reluat lucrările la noua clădire a Bibliotecii Centrale Universitare (BCU).

Pe terenul dintre BCU și Clinica ORL, care are 1.200 de metri pătrați, va fi construit un depozit de carte cu acces liber la raft. Pentru proiectarea edificiului, a fost organizat un concurs internațional de arhitectură, în colaborare cu Ordinul Arhitecţilor din România.

Construcţia nouă a BCU, în valoare de trei milioane de euro, asigură spaţii pentru extinderea depozitelor de carte în varianta bibliotecilor deschise, soluţie utilizată aproape exclusiv la conformarea bibliotecilor contemporane. Noua clădire va include şi o sală de conferinţe şi ateliere de multiplicare, legătorie şi digitizare, dar şi un parking.

Lucrările au început acum mai bine de doi ani, dar au fost sistate. Guvernul nu a mai alocat bani pentru continuarea proiectului până în 2020. 

“Pentru anul acesta am avut alocata suma de 6 milioane de lei, după amendamentul depus de senatorul USR Mihai Gotiu și după drumuri repetate pe care eu le-am făcut la minister. Constructorul a mai fost angrenat în câteva proiecte foarte importante, cu termene presante datorită alegerilor. Finalizând acele proiecte, se va concentra pe lucrările de la corpul nou. Condițiile de lucru sunt destul de grele, din cauza intensității traficului pe strada Clinicilor. Sper că vom găsi înțelegere la autoritățile locale și la instituțiile vecine și vom putea lucra și noaptea, scurtând astfel perioada de execuție și implicit de disconfort”, a declarat Valentin Orga, directorul Bibliotecii Centrale Universitare.

Constructorul este TCI Contractor General, iar lucrările presante pe care le-a avut de executat sunt cele trei parkinguri ale Clujului din Mănăștur. Ultimul, aflat pe Primăverii nr. 8, a fost predat săptămâna aceasta.

About