S-a semnat contractul. În cel mult șase luni, Cluj-Napoca va avea operator unic de salubritate

Autor  admin   în       2 years în urmã     1229 Vizualizări.  

Președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj și vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj, Marius Mînzat, a semnat miercuri, 24 august 2022, contractul privind delegarea, pentru o perioadă de 10 ani, a serviciilor de colectare şi transport al deșeurilor municipale, respectiv de operare și administrare a stațiilor de transfer pentru Lotul 1 – municipiul Cluj-Napoca și orașul Huedin, precum și alte 43 de comune situate în proximitatea acestora.

După o perioada dificilă, cu multe probleme, am reușit să rezolvăm pe termen lung problema deșeurilor din întreg județul. Fiecare primărie de oraș sau comună va fi ajutată prin rezolvarea acestei probleme soluționate de Consiliul Județean, deși nu îi aparținea în urmă cu câțiva ani. Ne dorim ca implementarea acestui proiect să fie un model de bune practici pentru întreaga țară. Mulțumim pe această cale primarilor, care au fost partenerii noștri și care au susținut acest proiect ajuns, iată, la final. Ca etape următoare, după semnarea acestui contract, operatorul de salubrizare are la dispoziție o perioadă de mobilizare de șase luni, perioadă în care acesta își va aduce flota de mașini și utilaje, își va angaja personalul calificat necesar și va întocmi contractele de salubrizare”, a transmis  Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Noul operator vine cu reguli noi.

Se schimbă logica ridicării gunoiului. Cum vor plăti cetățenii care stau la bloc: „Pubela are un cip”

În urma derulării procedurii de evaluare a ofertelor depuse de cei patru ofertanți, propunerea declarată câștigătoare a contractului aferent Lotului 1, cu un punctaj de 96,53 de puncte și o ofertă financiară de 409.305.859,42 lei, a fost cea a operatorului Supercom SA.

About