Rușine

Am înțeles foarte devreme cât de apăsătoare este pentru umanitate problematica impactului pe care activitățile umane îl au asupra mediului natural. În 1995, făceam vorbire despre faptul că ceea ce numeam atunci „criza ecologică mondială” este cauza unei profunde crize morale pentru umanitate. De atunci încoace, în tratate științifice, în articole și în apariții publice, am încercat să ofer semenilor mei un motiv rezonabil de trezire din delirul consumist..

Și totul a fost degeaba. Degeaba m-am auto-intitulat eu „vorbitor pentru Pământ” – mai nimeni nu mi-a auzit glasul și chiar mai puțini sunt cei care i-au dat ascultare. Acest mărunt, profitor și cinic prădător global care este ființa umană și-a continuat fără preget marșul frenetic spre prosperitate. Doar în cei 25 de ani scurși de la prima mea atenționare morală, poate prea savantă și prea blândă,  situația ecologică mondială s-a deteriorat în moduri tragice și neașteptate.

Iar viitorul devine, cu fiecare an care trece, tot mai sumbru. Și nu din cauza planetei, ci din cauza noastră, a viermuirii umane care s-a întins ca o pecingine până în cele mai ferite colțișoare ale ei. Aici este însuși miezul crizei morale despre care aminteam mai sus: individul uman X sau Y poate să fie înzestrat cu o frumoasă conștiință ecologică și să facă un minim de fapte bune pentru protejarea mediului natural (economisește apa, nu consumă curent electric în exces, nu face căldură de cuptor în casă, nu cumpără mai multe alimente decât știe că va consuma ș.a.m.d.); în schimb, individul Z, care alcătuiește cel puțin 95% din populația planetei, nu dă nici o ceapă degerată pe mediul natural, habar nu are că există o criză ecologică mondială și rămâne în profundă meditație metafizică dacă-l întrebi despre o astfel de bazaconie.

Ceea ce este trist și profund îngrijorător este că astfel de indivizi ajung să conducă destinele umanității. Marii poluatori și marii distrugători ai mediului natural au în fruntea lor personaje care de care mai diverse: Statele Unite, care direct sau indirect sunt poluatorul mondial numărul 1, se pune la greu să exploateze resurse periculoase (hidrocarburi obținute prin fracturare hidraulică) și să aducă în circuitul economic ținuturi menite sălbăticiei (păduri primordiale, Alaska, Arctica) au în fruntea lor pe cinicul Donald Trump, care nu crede în pericolul modificărilor climatice nici picat cu ceară. În zona eternei călduri, președinte al Braziliei este Jair Bolsonaro; dacă Trump vrea să facă America „mare din nou”, Bolsonaro vrea să facă Brazilia „mare măcar acum”, în al 12-lea ceas al marelui jaf planetar menit să aducă mulțumire cât mai multora (votanți) și bogăție revărsată – câtorva (potentați).

Conducătorii Chinei și ai Indiei, care găzduiesc peste o treime din populația planetei (de reținut, 71% dintre indieni și 45% dintre chinezi consideră că omul este responsabil pentru schimbările climatice!), aleg cu „discernământ politic” să facă ureche șută la problematica ecologică. Ei știu foarte bine că succesul mandatului lor se măsoară numai și numai prin dulcea și devastatoarea iluzie numită „creștere economică”, materializată în mese încărcate, televizoare uriașe și automobile strălucitoare. Conducerile Indoneziei și Malaieziei asistă impasibile la cumplitul ecocid care bântuie insula Borneo, unde orangutanii se luptă neputincioși direct cu marele malaxor al poftelor de consum ale umanității.

Desigur, au fost și momente mai consistente, cum ar fi COP21 Paris 2015, care a și stabilit un obiectiv concret (limitarea creșterii temperaturii globale la maxim 2⁰C, obiectiv care acum pare mai îndepărtat ca niciodată…). Dar aceste eșecuri în serie nu se întâmplă din cauza savanților sau a activiștilor, ci mai degrabă din cauza celor care trec nepăsători pe lângă această gravă problemă, ocupați fiind să distribuie poze cu pisicuțe și cățeluși, alături de propriile realizări pe calea consumismului triumfător (vacanțe exotice, restaurante de lux, cămine de vis, autoturisme bengoase etc., etc.). Și, mai ales, din cauza conducătorilor cinici și profitori, care știu că vor primi voturi numai dacă reușesc să întrețină mirajul unei astfel de vieți pentru alegătorii lor. Și care, chiar dacă sunt informați de savanții care-i sfătuiesc, preferă să ascundă gunoiul sub covor, și nu se îngrijesc de creșterea unei tinere generații informată, responsabilă și implicată.

În aceste triste zile se desfășoară la Madrid COP 25, menit cu precădere să evalueze dimensiunea dezastrului previzibil după patru ani de refuzuri, tergiversări și evitări furișate. Aproape 27.000 de persoane, reprezentând 197 de state, 1232 organizații diverse și 1011 organisme media se pregătesc să bată apa în piuă, în lipsa prezenței decidenților de rang superior. Lupta de idei va fi din nou lăsată în seama unor dulci visători (Greta Thunberg și ciracii săi), care vor fi pe urmă batjocoriți în toate felurile de același tip de indivizi nepăsători și cinici. După care tot fumul va rămâne marca de prestigiu a civilizației noastre: fumul termocentralelor, fumul vehiculelor, fumul pădurilor arse.

Rușine! Rușine îmi este mie de rușinea care ar trebui să fie a lor! Îmi vine să umblu în urma celor care coboară singuri în mocirla contestației fără argumente și  respingerii fără temei, sunând dintr-o talangă necruțătoare și strigând „Rușine!” În timp ce ei se gândesc unde își vor petrece frumoasele și îmbelșugatele sărbători de Crăciun, fluviul Zambezi a secat, iar Australia este sufocată de incendii devastatoare.

Iar eu pot să vorbesc pentru Pământ, pot chiar să sun din talangă… niciun folos. Rușinea nu va fi a lor, va fi a noastră, a tuturor. A lor, că nu le-a păsat; a mea, că nu am făcut destul.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.