Regenerarea urbană de la Cluj. „Vechile case vor fi înlocuite, mai devreme sau mai târziu, cu construcții noi”
Discuția despre blocuri între case se poartă cu rost, uneori, fără rost, de alte ori. Orașul se dezvoltă și există zone vechi, fără valoare istorică, unde e nevoie de primenire. Aici a intervenit planul urbanistic general și a stabilit un alt set de reguli. Regimul de înălțime a fost modificat semnificativ. Însă schimbarea în interiorul unui cvartal durează, casele se înlocuiesc cu blocuri de-a lungul a 10-20 ani, poate chiar mai mult. Asta nu înseamnă că trebuie edificate blocuri peste tot unde sunt case; ba dimpotrivă.
Străzi ca Traian, ca Decebal, ca Anton Pann, ca Brâncuși, ca Someșului, Constanța, Ploiești, Piața Abator, din zona perientrală a Clujului, sunt considerate zone de regenerare urbană. Mai întâi, oamenii s-au plâns că apar blocuri între case; apoi mulți dintre ei au înțeles fenomenul.
Am discutat despre regenerare urbană cu unul dintre dezvoltatorii care s-au implicat în acest fenomen, Călin Vișan, de la Solaris Development Real Estate.
“Înlocuirea caselor vechi, perimate, fără valoare arhitecturală, care parazitează orașul din punct de vedere estetic, cu construcții noi, care oferă o locuire de calitate, este prevăzută în regulamentul local de urbanism al municipiului Cluj-Napoca. Această înnoire a fondului locativ, denumită și regenerare urbană, are loc în anumite zone ale orașului, considerate învechite urbanistic, în special de-a lungul unor artere principale de circulație și permite regimuri de înălțime de până la șase etaje, impunând în același timp, în majoritatea cazurilor, retragerea construcțiilor din aliniamentul străzii, pentru o lărgire ulterioară a carosabilului”, a spus Vișan.
Compania sa are la activ mai multe construcții în zonele de regenerare urbană pevăzute prin PUG. Solaris Central, de pe strada Paris nr. 31-35, pe locul fostului restaurant Steaua, imobil care era într-o stare avansată de degradare, Solaris Park, pe strada Someșului nr. 46-48, unde s-au demolat două case vechi, Solaris City, pe strada Traian nr. 28, unde de asemenea era clădiri perimate. În toate cazurile, s-au cedat către domeniul public al municipiului sute de metri pătrați pentru lărgirea arterelor.
“Încă mai exista voci care, din reavoință sau din neștiință, crează confuzie în jurul fenomenului de regenerare urbană, folosind sintagma „blocuri între case”, deși această expresie nu mai este de actualitate în Cluj-Napoca. Regulamentul local interzice în mod categoric construirea de imobile colective în zonele destinate caselor. Lăsând la o parte aceste voci ancorate în trecut, reconstrucția orașului este privită cu ochi buni de majoritatea cetățenilor, pentru că, desi generează temporar un anumit disconfort, efectul pe termen lung este unul pozitiv. Tot mai mulți clujeni înteleg că progresul cere sacrificii, iar vechile case, care nu își mai au locul în centrul orașului Cluj-Napoca în anul 2021, vor fi înlocuite, mai devreme sau mai târziu, cu construcții noi, adaptate cerințelor actuale de locuire, așa cum se face în toate orașele civilizate din lume”, a mai subliniat Vișan.