Probleme majore la proiectul metroului din Cluj. Activist civic: Stația Sănătății ar putea întârzia din cauza unor piloni forați sub dealul Răzoarelor

Autor  Ionel Lespuc   în       1 lunã în urmã     3006 Vizualizări.  

Proiectul metroului din Cluj-Napoca se confruntă cu un obstacol neașteptat care ar putea duce la întârzieri și costuri suplimentare majore. Potrivit activistului civic Szakats Istvan, stația Sănătății, situată în zona Vivo, este planificată să fie construită exact în mijlocul unei coloane de piloni forați adânc în sol, un detaliu care ar putea afecta grav desfășurarea lucrărilor.

Conform activistului, care a vizitat zona cu un GPS și a comparat coordonatele pe hărțile proiectului, acești piloni, cu un diametru de un metru și o adâncime de 25 de metri, au fost forați cu scopul de a stabiliza dealul Răzoarelor. Aceștia au fost instalați în cadrul lucrărilor la Centura de Sud a Floreștiului, un proiect mai vechi abandonat, dar critic pentru prevenirea alunecărilor de teren în zonă.

„Extraordinar, dar ce ghinion să pună specialiștii de la SWS / Systra / Metrans stația exact între piloni! Cum a fost așa ceva posibil? Să nu fi aflat ei de existența acestora?”, întreabă retoric Szakats, subliniind că această situație este o mare surpriză, însă „surprizele” de acest gen nu ar trebui să fie posibile într-un proiect de o asemenea amploare.

Probleme de reproiectare și riscuri financiare

Această problemă creează o situație dificilă pentru proiectanți și pentru Primăria Cluj-Napoca, beneficiarul lucrării. În acest moment, opțiunile par limitate: fie se reproiectează traseul metroului, fie se încearcă eliminarea pilonilor din sol, ceea ce ar aduce riscuri și costuri enorme. Potrivit specialistului consultat de activist, eliminarea acestor piloni este extrem de complicată din punct de vedere tehnic, mai ales că aceștia nu sunt simpli cilindri, ci au forme neregulate din cauza betonului care s-a infiltrat în sol.

„Cum scoți din pământ 45 de piloni de 40 de tone și de 7 etaje lungime fiecare? Cu macaraua? Deși aparent la îndemână, soluția nu prea funcționează”, explică activistul, adăugând că dinamitele, deși spectaculoase, ar putea destabiliza și mai mult terenul deja șubred al dealului Răzoarelor.

Costuri și întârzieri suplimentare

Szakats Istvan ridică și problema costurilor suplimentare care vor apărea odată cu soluționarea acestei probleme. Oricare ar fi abordarea aleasă, va fi nevoie de noi exproprieri, modificări ale traseului sau chiar reproiectarea stației, ceea ce va genera costuri semnificative, plătite din bani publici. „În fiecare din cazuri, același deznodământ: alți bani. Publici. Mulți”, avertizează el.

Pe lângă costurile suplimentare, întârzierea finalizării lucrărilor este de asemenea o certitudine. În plus, există riscul ca această problemă să atragă atenția instituțiilor de control precum Curtea de Conturi sau DNA, din cauza modului în care a fost gestionată documentația inițială. „Cum faci să nu vină Curtea de Conturi, DNA, Corpul de Control al MT sau cel al Prim-Ministrului peste tine?”, întreabă retoric Szakats, subliniind gravitatea situației.

About