Primăria Jucu lansează licitația pentru construirea unui bloc

Autor  Ionel Lespuc   în       7 luni în urmã  

Primăria comunei Jucu a publicat pe 24 decembrie 2024 un anunț privind organizarea unei licitații pentru realizarea unui proiect complex: „Construire de locuințe sociale, amenajări exterioare, racordare și branșamente la utilități”. Potrivit platformei Licitatia.ro, obiectivul include atât proiectarea, cât și execuția lucrărilor, având o valoare estimată de 14.805.258,1 lei fără TVA.

Jucu a mai inaugurat recent blocuri de locuințe sociale și ANL.

Detalii despre proiect

Proiectul propune construirea unei clădiri moderne, cu regim de înălțime P+2+M (parter + 2 etaje + mansardă), care va găzdui 30 de apartamente organizate în două module identice. Suprafața totală construită va fi de 927,99 mp, iar suprafața utilă va atinge 2.047,16 mp. Pe lângă construcția propriu-zisă, vor fi realizate spații verzi, curți interioare, zone pavate și o parcare, toate proiectate conform standardelor actuale de eficiență energetică și confort.

În prezent, pe amplasament se află clădiri vechi, care nu mai corespund normelor de locuire și urmează să fie demolate în cadrul unui alt proiect.

Etapele licitației

Procedura vizează atribuirea contractului pe baza celui mai bun raport calitate-preț, cu o pondere de 40% pentru componenta financiară și 60% pentru criteriile tehnice. Durata de execuție va fi un factor de diferențiere între ofertanți, fiind punctată suplimentar ofertele care propun termene mai scurte, cu un minimum de 27 de luni.

Primăria Jucu așteaptă clarificări din partea ofertanților cu cel puțin 10 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor, urmând să răspundă cu 6 zile înainte de termen.

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.