A fost semnat ordinul de începere pentru al doilea bloc de locuințe sociale din comuna Jucu
Primarul comunei Jucu, Valentin Dorel Pojar, a anunțat că a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru construirea celui de-al doilea bloc de locuințe sociale din localitate. Proiectul face parte din strategia administrației locale de sprijin pentru persoanele sau familiile aflate în situații dificile. „Construim, viabilizăm zone, prin introducerea utilităților, astfel încât să deschidem noi orizonturi de dezvoltare a proiectelor administrației noastre, dar și proiectelor investitorilor privați. Doamne ajută!”, a transmis primarul Pojar. Proiectul prevede construirea unei clădiri moderne, cu regim de înălțime P+2+M (parter + două etaje + mansardă). Imobilul va include 30 de apartamente. Suprafața totală construită…
Detalii