Povara de a fi om

Autor Mihai E. Serban în Opinii, Stiri 3 years în urmã 1713 Vizualizări.

Istoria umanității este presărată cu episoade de neașteptată, demăsurată și nestăpânită violență sângeroasă. Și nu vorbim despre acele bătălii de legendă în care oponenții s-au căsăpit cu înverșunare sau la acele episoade în care cei puțini s-au jertfit încercând să târască în moarte pe cât mai mulți dintre dușmani (rezistența eroică – doamne, mult ne mai plac eroii și, mai ales, moartea lor…!).

De când e lumea lume (și aici am în vedere doar ultimii 10.000 de ani din istoria speciei noastre) nu a trecut o zi fără ca, undeva pe planetă, să nu se petreacă o vărsare de sânge, un abuz, o violență oarecare, sau în război cât de mic. Când savanții primatologi (care studiază primatele) au anunțat lumii că cimpanzeii ucid (și) de plăcere, unii au răsuflat ușurați, iar alții s-au înecat de oroare și indignare: „Nu suntem singuri pe această planetă! Mai sunt și alții care ucid din pură plăcere!”

Dar ceea ce este o simplă constatare etologică în cazul cimpanzeilor nu constituie în nici un fel o justificare în cazul ființei umane. Regula în regnul animal este să nu faci rău celor care sunt de un fel cu tine. De fapt, regula privește toate ființele vii cu viața cărora interacționezi doar dacă sunt necesare ca surse de proteine. Iar în acea situație putem vorbi doar despre violența hrănirii, și nicidecum despre crimă sângeroasă.

Omul l-a depășit cu mult pe cimpanzeu, fiindcă el a creat o adevărată industrie a constrângerii, a terorii, a abuzului, a atacului sângeros și a nimicirii sistematice. În acele bătălii celebrate care stimulează în egală măsură oroarea și triumful nostru, pierderile de vieți omenești au fost de ordinul zecilor de mii (Cannae, 216 î.e.n. – 54.000, Somme, 1916 – 68.000), toți soldați adulți, înrolați mai mult sau mai puțin benevol, dar care toți știau la ce se pot aștepta. Erau soldați, nu neapărat căliți în lupte (lucru care nu se poate spune, totuși, despre trupele de elită ale lui Hannibal…), care plecau la luptă nu pentru a supraviețui, ci pentru a reveni pe scut.

În schimb, în această lume contemporană nouă, modernizată, educată și globalizată, numărul celor care părăsesc viața în fiecare an din cauze violente se ridică la niveluri care ar face să pălească de invidie orice cimpanzeu. În 2017, au pierit în lume, din cauze violente (accidente rutiere, omucideri, sinucideri, incendii), nu mai puțin de 2,55 milioane de indivizi umani! Oricât am despica firul în patru, speculând că nu toate acestea sunt „cauze violente”, nu mă va putea convinge nimeni, niciodată, că în fiecare din aceste sângeroase întâmplări nu există măcar un dram de violență sau măcar un strop de neglijență criminală tipic umană.

Ne place să purtăm arme care fac viermii din noi să se simtă importanți, ne place să ne grozăvim cu autovehicule pe care nu suntem capabili să le strunim, ne place să ne simțim superiori intimidându-i și hărțuindu-i pe cei cu psihicul fragil și ne place să fim neglijenți și nepăsători în situații în care semeni de-ai noștri își pot pierde viața. În mod ciudat și cinic, statisticile nu contabilizează decât victimele, niciodată vinovații și făptașii. În sângerosul incendiu de la „Colectiv” memoria celor 64 de morți și 146 de răniți așteaptă și acum să fie desemnat măcar un vinovat. Atât: un vinovat. Unul singur.

Și vinovații, în cazul „Colectiv” și în milioane de cazuri pe întreaga planetă, nu sunt găsiți nu fiindcă se ascund în gaură de șarpe, ci fiindcă există o conspirație mondială a maimuțelor sângeroase, care-i face scăpați pe cei de-un fel. Așa se face că doar vreo doi amărâți de sârbi nedumeriți și vreo doi africani zăpăciți sunt singurii condamnați pentru uciderea cu sânge rece a milioane de persoane, care au fost căsăpite de-a lungul și de-a latul planetei în sângeroase episoade de genocid organizat.

Un stat „civilizat” precum Canada se vede acum în fața unei dileme dintre cele mai sinistre. Genocidul îndreptat împotriva populațiilor autohtone, prezente acolo cu mii de ani înaintea invaziilor franceze și engleze, s-a desfășurat cu stăruință pe toată durata secolului 20, ducând la uciderea criminală a unui număr necunoscut încă de copii indigeni (doar în ultimele săptămâni au ieșit la iveală aproape 1000 de cadavre…). Genocidul s-a petrecut în stabilimente școlare catolice, fapt pentru care – într-un exercițiu de subtilă ipocrizie politică – prim-ministrul Canadei i-a solicitat Papei să se deplaseze în Canada pentru a-i cere iertare populației indigene. Încercând astfel să ascundă că vinovate sunt toate autoritățile canadiene din ultimul secol, care au organizat, patronat și ascuns un astfel de nemernic, cinic și sângeros genocid/infanticid.

Nu avem nevoie de studii precum cel organizat la Universitatea Stanford, în 1971, care să arate că în situații de putere asupra celorlalți indivizii umani se transformă în torționari, schingiuitori, posibil criminali cu sânge rece. Este suficient să ne uităm la statisticile care arată că din cauza violențelor dintre noi mor mai multe persoane decât în toate războaiele, și asta în vreme de „pace”. Și asta în ciuda unei educații religioase care funcționează degeaba de vreo două mii de ani și a existenței unor state cu legi stricte și „organe” menite să-i țină pe oameni departe de tentațiile violenței.

Ceva nu este în regulă. Specia care arată compasiune, milă, înțelegere, ajutorare, dăruire, abnegație, sacrificiu chiar, arată și nepăsare, dispreț, hărțuire, abuz, violență, crimă sângeroasă și genocid. Față în față cu sinceritatea și regretul stau la masă prefăcătoria, minciuna și manipularea ordinară. Toate acestea se împletesc în specia noastră și, de multe ori, în același individ, ceea ce naște o complicație fără limite și fără sfârșit în relația cu ceilalți membri ai speciei noastre.

Și, uite-așa, mă trezesc sfâșiat între minunea de a fi om și dezgustul de a fi om.