Parchet cu surprize, în BTarena
BTarena, sala polivalentă cu aproape 10.000 de locuri a Clujului, anunță pe propriul website că își schimbă parchetul în curând.
„BTarena va avea, începând din această lună, un parchet Connor Sport. Importatorii români ai acestei suprafețe de joc au câștigat licitația organizată de Primăria Cluj-Napoca, la început de 2019. Rămâne un singur lucru în suspans: felul în care va arăta acest nou parchet. Designul este surpriză și a fost creat special pentru BTarena. Iubitorii baschetului vor putea să îl admire din debutul sezonul de baschet, în care ținem pumnii strânși, cu toții, pentru U-BT Cluj-Napoca”, se arată pe BTarena.info.
200.000
de euro este valoarea contractului pentru parchet. În fapt, 952.083 lei, ceea ce înseamnă 199.950 de euro la cursul de astăzi. Estimarea din studiul de fezabilitate a fost de 957.193 de lei, 201.000 de euro.
Reprezentanții sălii clujene fac și o comparație cu Campionatul Mondial de baschet masculin, aflat în plină desfășurare în China. „În Beijing, Shanghai și în alte șase orașe s-au concentrat cei mai valoroși baschetbaliști ai lumii. În fiecare sală a fost instalat, special pentru Campionatul Mondial, parchetul Connor Sport. Nicio surpriză, pe acest tip de suprafață se joacă și multe dintre partidele din NBA”, mai scrie BTarena.info.
Parchetul Connor va fi adus la Cluj de firma Sport Arena SRL, din București. Firma este deținută de oamenii de afaceri Radu Petre, Radu Negroiu, Vlad Constatinescu, Andrei Pavel, Mihnea Samoilă.