O lume bolnavă

De la începutul epocii moderne, lumea „civilizată” a fost bântuită de un spectru care era menit să aducă vânt în pânzele prosperității și propășirii: o mulțime de boli erau cauzate de sărăcie. Prin cea mai logică concluzie, trebuia eliminată sărăcia pentru ca oamenii să ducă o viață senină, binecuvântată cu toate binefacerile sănătății.

Și, ce să vezi… sărăcia a fost eliminată! Pe ansamblul ei, omenirea traversează cea mai prosperă și mai frenetică perioadă din (totuși…) scurta sa istorie. Rezultatele se văd imediat: dacă, în urmă cu 10.000 de ani, durata medie de viață a unui individ uman pare să fi fost nu mai mare de 27-28 de ani, în 2018, același indicator se ridica la 81 de ani în țările OECD, unde este previzionat să atingă 85 de ani în preajma anului 2050. Oamenii nu sunt numai mai mulți, dar și din ce în ce mai bătrâni, lucru care pune deja în pericol supraviețuirea Europei pe care ni se pare că o știm.

Oamenii nu numai că sunt mai mulți, dar și consumă mai mult. Media planetară a numărului de kilocalorii ingurgitate zilnic de un individ a crescut în 50 de ani (1965-2015) cu aproape 25%. Creșterile cele mai mari s-au înregistrat în zonele „sărace”, unde sporurile au fost mult mai semnificative (Asia de sud, de pildă, cu 35%, sau Asia de est, cu 57%!). Dacă excludem întâmplări extreme (secetă în Sahel, război în Yemen..) care generează imagini „cu impact emoțional”, trebuie să admitem că omenirea consumă, ca medie zilnică, mult peste cele 2000 de kilocalorii recomandate de către Organizația Mondială a Sănătății – media mondială tocmai ce a trecut de pragul  a 3000 de kilocalorii și crește în continuare cu mare veselie și multă poftă de mâncare.

Crăpelnița mondială rămâne preocuparea de căpătâi a omenirii. O preocupare atât de intensă, încât americanca Bethany Gaskin, specializată în „meokbang” (înfulecarea de cantități indecente de mâncare în fața camerei de luat vederi) are vizualizări de ordinul milioanelor pe YouTube, care îi plătește peste un milion de dolari anuali pentru publicul-mielușel pe care ea îl atrage în capcana publicității fără rost și fără suflet. Și a înfulecatului prostesc, fără îndoială (tare mă tem că în locuința milionarei de pripas încăperea cea mai luxoasă este vomitorium-ul, în care ea și membrii familiei dau la boboci hrana îndopată cu voia în omenescul lor stomac).

Rezultatele sar în ochi, dovedind că creșterea globală de 25% a consumului de kilocalorii este o creștere prostească, inutilă, care se măsoară nu în prosperitate, nu în sațietate, ci în centimetri de talie în plus. Or, triplarea incidenței obezității în ultimii (doar!) 40 de ani arată în ce măsură este adevărată cugetarea lui Seneca: „Omul își sapă mormântul cu dinții”.

Fiindcă, azi, starea generală de sănătate a umanității s-a îmbunătățit simțitor. Ceea ce mai sus am numit „boli ale sărăciei” se transformă, încet dar sigur, în „boli geografice”, adică boli a căror endemicitate și transmitere este intens favorizată de climatul cald și umed (parazitozele fiind în aceste zone la mare cinste). În lumea „civilizată” au fost aproape stârpite bolile sărăciei, dar cresc stihinic „bolile prosperității” (maladii cardiovasculare, cancer, diabet, demențe, afecțiuni psihice, alergii), care sunt induse de stilul de viață sedentar, supra-dopat cu calorii, supra-solicitat cu draci și nervi și pus în evidență de creșterea artificială a duratei de viață a indivizilor umani.

Prea puțini dintre noi știu că organizațiile de monitorizare a stării de sănătate folosesc un indicator care se numește „speranța de viață sănătoasă”. Aceasta este cu aproximativ 20% mai mică decât durata medie de viață; cu cât viața unui individ este mai lungă, cu atât mai lungă va fi și durata vieții lipsite de sănătate. Degeaba adăugăm ani vieții, daca acei ani nu pot fi trăiți fără apăsarea unor boli cronice. Iar statisticile medicale, reci și fără viziune, nu pot surprinde realitatea unei lumi, aparent prospere și strălucitoare, dar în care tentaculele maladiilor cronice se întind tot mai jos în piramida vârstelor.

O cercetare foarte întinsă efectuată în Danemarca, în baza fișelor din spitale și din cabinetele medicilor de familie, a arătat că peste 65% din populația de peste 16 ani suferă de cel puțin o boală cronică, la „mare cinste” fiind diabetul și insuficiența cardiacă. Iar numărul crește de la un la altul, ceea ce îi îngrijorează pe responsabilii regatului. Care, în orbirea lor tehnicistă, nu pot decât să deplângă nevoia tot mai mare de medicamente, menite să combată maladii pe care sărăcia nu le-a cunoscut.

Poate că acum ar trebui omenirea să recurgă nu la medicamente, nu la proceduri medicale, ci la cea mai preț comoară a sa: înțelepciunea. Într-o convorbire cu un  discipol, care îl întreba cum trebuie conduși oamenii, Confucius a răspuns: „Când sunt puțini, hrănește-i. Când sunt mulți, îmbogățește-i. Când sunt foarte mulți, educă-i”. 

O omenire educată nu va ar mai fi pradă ușoară pentru consumismul deșănțat care se regăsește în înnoirea anuală a garderobei din cauza creșterii numărului de kilograme. Nu va fi pradă tentației de a trăi nesănătos, periculos chiar, pentru ca pe urmă să înfulece medicamente la fel de multe precum hrana. Va căuta căi sănătoase (nu alcool, tutun, droguri) pentru a ușura povara unei vieți din ce în ce mai complicate, mai greu de înțeles pentru individul de rând. Și poate va înțelege că destinul său ca specie este strâns legat de modul în care păzește planeta, unica noastră resursă, de urmările dezastruoase ale propriei lăcomii.

În concluzie, nu avem niciun drept să ne bucurăm de numărul de ani trăiți. Avem dreptul să ne bucurăm doar de numărul de ani trăiți fără boli în trup sau în suflet.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.