Numa’ o țâră n-o fost bine…

Erau vremuri de (relativă) restriște. Unele se împuținaseră, altele lipseau cu desăvârșire, altele circulau pe trasee alambicate care implicau o sursă din străinătate. Atunci când aveai norocul să „se bage” ceva (să nu vă sară mintea la frivolități!) și nu erai cel mai tare dintre piloși, musai trebuia să-ți faci stagiul de stat la coadă, înfrigurat nevoie mare – atât de răcoarea nopții, cât și de emoția gândului „oare ajunge și la mine?”.

Întrucât nu eram nici pilos, nici boem, mă lipeam la toate cozile care-mi ieșeau în cale. Mai era câte unul cu o carte, un ziar… dar singura ocupație în timpul chinuitoarei „codeli” era conversația. Pe ton normal – dacă erau subiectele uzuale, mai puțin cele legate de politică și de nemulțumiri, sau pe ton misterios-șoptit, pentru toate subiectele excluse mai sus. La un moment dat, înconjurat doar de șușoteli emise din colțul gurii, un bătrânel de la țară se trezește vorbind singur, în gura mare, dar foarte în ton cu conversațiile noastre: „Tulai, că numa’ o țâră n-o fost bine și iară-i rău!”

Și așa se face că au trecut 30 de ani de înfierbântat post-comunism și mai că ne vine să exclamăm și noi, cu năduf, ceea ce, acum 40 de ani, părea a fi doar o vorbă de duh. Fiindcă nu ne fusese bine în vremurile în care trăiam o lună cu jumătate de pachet de unt și zece litri de benzină, „bucurându-ne” în fiecare seară de două ore de discursuri gângave și cântece stupid-patriotice. Pe urmă am avut măcar iluzia că avem dreptul la fericire, consumând mai mult decât putusem noi neam de neamul nostru și pornind în lume pe unde ne mânau poftele sau interesele. Nici atunci nu am putut cu adevărat revendica binele, fiindcă au fost ani grei, de evoluție, de adaptare la un nou context geo-politic și cultural, de derută și de bâjbâieli.

Și acum putem spune că e iară rău! În 2007, când răsuflam ușurați că am fost și noi invitați, undeva pe un colț ponosit, la marele ospăț al națiunilor europene, credeam că de aici înainte vor curge în albiile patriei râuri de lapte și miere și că va ploua cu gogoși. Este adevărat; am avut parte de gogoși, și încă din plin. Guvernanții noștri s-au comportat precum FNI-ul din poveste, îndemnându-ne să dormim, căci ei lucrează pentru noi… Și, uite-așa, trecură 12 ani de apartenență fericită la UE, timp în care românii ar fi trebui să-și pună la punct legile, sistemul juridic și mentalitățile. Vezi să nu! I-am păcălit o vreme, făcând ca legile noastre să semene cu ale lor, făcând că sistemul de împărțire a dreptății să pară drept și lăsând lupta anticorupție să dea oareșce rezultate (LCK a fost mazilită tocmai fiindcă și-a luat prea în serios misiunea, nevoind să participe la marea mascaradă…).

Singurul domeniu în care nu s-au produs nici un fel de evoluție este cel al mentalităților. Hoția este în continuare ridicată în slăvi, iar hoții admirați și priviți drept salvatori ai nației. Hoții mărunți s-au exportat cu voioșie și terorizează în continuare națiunile cărora hoția le-a ieșit din gene. Hoții cei mari au rămas pe meleaguri carpato-danubiano-pontice, căci nu există nimic mai patriotic decât să furi de la ai tăi… nu există nimic mai de laudă decât să furi tu de la ai tăi, ca să nu mai aibă hoții străini nimic de furat. Metodă patentată de pe vremea lui Mircea cel Bătrân, constând în arderea temeinică a grânarelor și otrăvirea deplină a fântânilor, pentru a ține departe pe hulpavii năvălitori otomani.

Am spus de nenumărate ori că România este tărâmul celor trei „Ne”: nepăsare, neputință, neștiință. Acum mai trebuie să adăugăm un „Ne”: nesimțire. Fiindcă este o inimaginabilă nesimțire să te prefaci că joci în marea horă europeană, în timp ce tu ești cu gândul doar la împlinirea micilor și meschinelor tale „obiective de viață” (nu vă mirați, ghilimelele sunt pe deplin justificate). Recent s-a desfășurat la Varșovia o reuniune a șefilor de stat din Europa Centrală și de Est. Adică, a oilor negre din UE. A celor care fluieră în biserică, dar cărora gura nu le miroase niciodată a usturoi…

La această reuniune, prim-ministrul României s-a împăunat cu rezultatele obținute de România în primele patru luni de mandat la președinția UE (nu e deloc greu să-ți asumi drept merit finalizarea unor acțiuni începute cu mult înainte de picarea ta din cer). După o minciună, a urmat exercițiul de ipocrizie: vezi-doamne, UE are o putere transformatoare, iar România crede cu tărie în efectele benefice ale extinderii UE. În sânul marii familii europene, afirmă prim-ministrul român, trebuie practicat un „tratament egal, nediscriminatoriu după criterii de mărimea teritoriului și amplasare geografică”. Fiindcă, vezi doamne, România crede în „proiectul european fondat pe convergență, coeziune și solidaritate între statele membre”.

Toate astea, din gura unui reprezentant de frunte al guvernului românesc și chiar al clasei politice românești (de fapt, fiind doar o slugă a singurului individ aflat în fruntea găștii aflate la putere). O clasă politică care se izbește mult în piept cu cărămida patriotismului, chiar a naționalismului, oricât de falsă este acea cărămidă. O clasă care ar dori să beneficieze de toate avantajele apartenenței la UE – de unde obsesia aderării la Spațiul Schengen, premierul român cerând ca o decizie politică să fie luată cu privire la această temă.

Acești politicieni continuă să bată monedă pe un subiect în care suntem blocați de mulți ani. Și ei nu înțeleg că UE ne blochează nu fiindcă nu le plac strungărețele noastre sau coafurile noastre umflate cu pompa, ci fiindcă nu-i place nesfârșita noastră gudurare mincinoasă în fața idealurilor europene, în timp ce noi insistăm pe teoriile conspirației, în care austriecii vor să ne fure pădurile, iar olandezii vor să ne fure portul Constanța. UE ne blochează fiindcă nu-i place disperarea guvernanților de a spăla păcatele celor mai de seamă hoți din rândurile lor, cu orice preț și cu orice ticăloșie, fiindcă nu-i place amatorismul împletit cu nepotism pe care îl afișează autoritățile române…

Așa că, vorba moșneguțului pe care demult l-au ronțăit viermii… „iară-i rău!”

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.