„Nicio săpătură în 2025, niciun tunel în 2026”. Szakats Istvan contrazice declarațiile primarului Boc: „Metroul Clujului e în întârziere, nu în grafic”

Actvistul civic Szakats Istvan lansează o critică detaliată și argumentată la adresa afirmației recente a primarului Emil Boc, care susținea că lucrările la metroul din Cluj-Napoca sunt „în grafic”. Într-o postare publică, Szakats prezintă propriile observații de pe șantierul de la Florești, precum și o analiză tehnică ce contrazice ferm optimismul afișat de edil.
- Lucrări întârziate la stația Teilor
Vizita de pe șantier a relevat că ritmul lucrărilor este extrem de lent: în două luni s-au forat doar jumătate din cei 96 de piloți necesari pentru consolidarea dealului care domină viitoarea stație Teilor. Szakats subliniază că primarul promisese finalizarea acestei etape în martie, dar în cel mai optimist scenariu ea ar putea fi gata abia în iunie. - Cârtițele, amânate pentru 2026
Promisiunea ca „TBM-urile” (cârtițele) să înceapă săpăturile în aprilie 2025 este, în opinia activistului, nerealistă. Conform etapelor tehnice necesare (săpături, turnări de beton, montajul echipamentului), lansarea mașinilor de forat ar putea avea loc cel mai devreme în ianuarie 2026, dar cel mai probabil în iunie 2026. - Dacă lucrarea era în PNRR…
Dacă metroul era în Planul Național de Redresare și Reziliență, termenul oficial pentru încheierea lucrărilor ar fi fost 31 iulie 2026. Până atunci ar fi trebuit finalizate 9 stații și 7,5 km de tunel. Însă, potrivit studiului de fezabilitate, o singură stație necesită șase luni pentru execuție. Pentru a atinge obiectivul, ar fi nevoie de 3-4 șantiere active în paralel, în condițiile în care nici proiectarea stațiilor nu este încheiată. - Tunelurile – imposibil de realizat în termenul asumat
Săparea celor 7,5 km de tunel în doar șapte luni ar presupune o viteză de 35,7 metri pe zi pentru fiecare TBM – de peste trei ori mai mare decât standardele internaționale. Cu un ritm considerat „onorabil” de 10 metri pe zi, finalizarea tunelului ar avea loc cel mai devreme în ianuarie 2028. - Concluzie: „Nicio săpătură în 2025, niciun tunel în 2026”
Szakats concluzionează că, indiferent de promisiunile oficiale, metroul nu va putea respecta termenele asumate. În cel mai optimist caz, lucrările vor continua până cel puțin în 2028. Și ne referim doar la săparea unor stații, nu la întregul proiect de metrou la Cluj.