Musafiri în Cluj. Cum a devenit statul român, din proprietar, chiriaș

Continuăm articolele despre retrocedări către entităţi de sorginte maghiară ale unor imobile din Ardeal, în special din Cluj-Napoca. Menţionam AICI că Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba-Iulia este unul dintre cei mai mari actori pe piaţa retrocedărilor din oraș. Astăzi vă propunem o scurtă lecție de istorie.

Pe lângă faptul că Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba-Iulia a obţinut acea decizie greu explicabilă, din anul 2001, prin care i-a fost recunoscut statutul de continuator al Statusului Romano-Catolic, aceeaşi Arhiepiscopie înfiinţează ulterior, în anul 2005, o fundaţie cu o denumire cel puţin interesantă: „Fundaţia Statusul Romano-Catolic din Transilvania”. Aceasta a fost înregistrată în registrul naţional al fundaţiilor cu nr. 3814/B/2005 și a obținut astfel personalitate juridică. Putem doar bănui că este o simplă coincidenţă între apariţia acestei noi fundaţii, înregistrarea de solicitări de retrocedare şi faptul că unele dintre cererile adresate comisiei speciale de retrocedare de către Arhiepiscopie au fost respinse deoarece „nu există identitate de nume între Arhiepiscopie, Fundaţie şi Fondul de Studii”.

Ce este cu acest Fond de Studii. Potrivit Arhiepiscopiei Romano-Catolice este necesar a fi invocat istoricul Statusului Romano-Catolic. În 1773, împărăteasa Maria Tereza a preluat în administrarea statului toate bunurile „Ordinului Iezuit”, desfiinţat de Papa Clement al XIV-lea. Bunurile mobile şi imobile nu au fost date în administrare nici Bisericii Catolice, nici Statusului Romano-Catolic, ci Comisiei Literare (1773-1848). Aceasta a fost creată ca organ de stat, iar la rândul ei a constituit cinci fonduri tereziene cu orientare social-culturală, din care trei mari fonduri publice (similare unor fundaţii de azi), în vederea susţinerii bisericilor, şcolilor şi studenţilor. Este vorba despre Fondul de Religie, Fondul de Studii şi Fondul de Burse. Apoi, după circa 100 de ani, în 1866, Statusul Romano-Catolic adelean a solicitat împăratului de la Viena să i se dea în administrare aceste fonduri (aşadar NU în proprietate). Împăratul aprobă cererea, transmițându-le din administrarea statului în cea a Statusului. După instaurarea dualismului austro-ungar (1867), uriaşele averi au fost deturnate, treptat, de Statusul Romano-Catolic, exclusiv spre religia romano-catolică. Statusul (denumit iniţial „Statul Catolic”) este o organizaţie laico-bisericească înființată în secolul al XVI-lea, tolerată de autorităţi, fie ele ungare, habsburgice sau româneşti. Membrii organizației erau deputaţi unguri din Dieta Transilvaniei, nobili sau negustori bogaţi din societatea maghiară. 

Multiple discuţii a iscat statutul acestei organizaţii în societatea românească de-a lungul timpului, însă unele opinii merită a fi reiterate. Magistratul Gabriela Cristina Frenţiu, din cadrul Tribunalului Bistriţa, a semnat un articol ştiinţific în Revista Dreptul nr. 8 din 2009, intitulat Dreptul Fundaţiei „Statusul Romano-Catolic din Transilvania” la retrocedarea bunurilor proprietate a diferitelor fonduri reprezentate de episcopul de Alba-Iulia. În text, judecătoarea concluziona că acesta nu ar fi îndreptăţit să revendice fostele proprietăţi ale bisericii catolice. Frenţiu precizează că diferitele fonduri ale Statusului Romano-Catolic erau o creaţie a statului ungar, înainte de 1918, cu caracter public, de interes general. Iar de aici rezultă că şi în prezent, ca urmare a Tratatului de la Trianon, din 1919, numai statul român poate dispune de dreptul de proprietate asupra bunurilor acestor fonduri. Potrivit judecătorului bistriţean, Parlamentul României nu a ratificat niciodată concordatul dintre Sfântul Scaun şi Guvernul României, încheiat în 1927, referitor la recunoaşterea Statusului Romano-Catolic ca administrator al bunurilor bisericii.