Metroul din Cluj va avea “cel mai înalt grad de automatizare, gradul 4 (GoA4), pentru prima dată în România”

Contractul pentru metroul Clujului a fost semnat, iar acum e un mic meci de ping-pong. Asocierea câștigătoare are termen 15 zile lucrătoare să constituie garanția de bune execuții, iar acest termen expiră în 20 iunie, apoi mingea vine la Primărie, care are misiunea de a da ordinul de începere a lucrărilor. Replica privaților este să pornească proiectarea, deși informațiile sunt că acest lucru se întâmplă de vreo două luni deja.
12
luni este durata contractuală pentru realizarea proiectului. Abia apoi se deschide șantierul, care ar urma să dureze șapte ani.
Așadar, 2031 este anul în care ar trebui să circule metroul la Cluj; partea de săpături are însă ca termen anul 2026, la închiderea Planului Național de Redresare și Reziliență.
La evenimentul Smart Mobility Cluj a luat parte și compania Alstom, care este parte din asocierea care a câștigat licitația. Liderul de asociere este Gulermak Agir Sanayi Insaat Ve Taahhut a.s., din Turcia. Un alt partener este Arcada Company s.a., din Galați.
Reprezentanții Alstom au explicat care este rolul lor exact în acest proiect. Nu e grabă, compania franceză vine cu partea sa după ce tunelul și stațiile vor fi săpate.
Alstom va avea următoarele responsabilități în proiect: integrarea sistemului, soluțiile de semnalizări, telecomunicații și electroalimentare, construirea căii de rulare, instalarea panourilor de siguranță de pe peroane, centrul de control și siguranță a traficului, precum și implementarea în întregul sistem a unei soluții de securitate cibernetică de eficiență dovedită. Compania franceză va implementa o soluție de control al trenurilor bazat pe comunicații (CBTC) care să susțină cel mai înalt grad de automatizare, gradul 4 (GoA4), pentru prima dată în România. Pentru aceasta, compania va folosi soluția de semnalizare CBTC de mare capacitate Urbalis, care se regăsește în multe alte proiecte de metrou.
Ce înseamnă GoA4 mai exact. Pornirea, oprirea și funcționarea ușilor sunt complet automatizate, fără personal în tren. De aceea, specialiștii recomandă ca stațiile să aibă instalate uși cu ecran de peron. În acest sistem, trenurile sunt capabile să funcționeze automat în orice moment, inclusiv detectarea obstacolelor și situațiile de urgență. Există comenzi manuale, dar acestea sunt utilizate numai pentru a conduce trenul în cazul unei defecțiuni a computerului. Astfel de metrouri circulă pe liniile 4 și 5 din Milano, linia C din Roma, la Torino și Brescia, linia 14 Paris, linia 9 Barcelona, la Sydney și Copenhaga.
După finalizare, metroul din Cluj-Napoca va fi prima linie de metrou complet automatizată din România.
8,6
miliarde de lei, fără TVA, este valoarea estimată a lucrărilor de execuție.
Trenurile metroului din Cluj-Napoca vor circula la un interval de 90 de secunde, iar capacitatea va fi cuprinsă între 15.000 şi 20.000 pasageri. Trenurile vor fi complet automate (driverless).
Iată câteva dintre proiectele turcilor de la Gulermak:
- Linia de metrou İstanbul Mecidiyeköy – Mahmutbey
- Linia de metrou İstanbul Otogar-İkitelli
- Linia de metrou İstanbul Kadıkoy-Kartal
- Linia de metrou II din Varșovia
- Linia de metrou Ankara Tandoğan – Keçiören
- Linia de tren de mare viteză Konya – Karaman
- Linia de tren ușor İstanbul Airport – Yenibosna
În prezent, constructorul turc mai lucrează la linia de metrou Sabiha Gökçen Kaynarca, linia de metrou din Pune și cea din Kanpur, India, și linia de tramvai de mare viteză din Cracovia
Și câteva proiecte ale francezilor de la Alstom:
- Linia de metrou Montreal REM
- Linia de metrou din Riad (Arabia Saudită)
- Linia 4 de la Atena (Grecia)
- Grand Paris Linia 18
- Linia C din Toulouse (Franța)
- Linia de metrou Panama L2
- Linia 3 din Guadalajara (Mexic)
- linia Dubai Route 2020 (Emiratele Arabe Unite).
FOTO: Tren de pe linia Grand Paris