METROU + TREN METROPOLITAN: S-a semnat contractul pentru studii. Boc: „Sunt proiecte de peste un miliard de euro”

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã     1128 Vizualizări.  

Primarul Emil Boc a semnat astăzi, live, pe Facebook, în numele Municipiului Cluj-Napoca, înțelegerea cu asocierea care a câștigat licitație pentru realizarea studiilor de prefezabilitate și fezabilitate a două mari proiecte: trenul metropolitan și metroul. „Aceste proiecte vor costa peste un miliard de euro. Vor fi fonduri europene, naționale, locale și private”, a spus Emil Boc.

ASOCIEREA SWS ENGINEERING SPA-SYSTRA-METRANS ENGINEERING SRL este câștigătoarea licitației. Valoarea totală a studiilor este de 35,9 milioane de lei, adică 7,4 milioane de euro. TVA-ul este inclus. Suma estimată fusese mult mai mare, 11 milioane de euro.

Boc a anunțat și termenele de livrare: 14 luni pentru planul urbanistic zonal și studiul de fezabilitate pentru proiectul trenului metropolitan, 26 de luni pentru studiul de prefezabilitate, planul urbanistic zonal și studiul de fezabilitate pentru proiectul metroului.

„După aceste termene putem să pornim licitațiile de proiectare și execuție”, a subliniat primarul Emil Boc.

About