Marea mizerie geopolitică

Multă vreme, destinele omenirii au fost hotărâte prin cancelariile din Europa de Vest, unde domni importanți, gomoși și scorțoși, coborau pompoși din calești cu blazon sau din automobile luxoase. După ce-și sorbeau coniacurile, cu un trabuc aromat între degete, întindeau hărți imense pe mese căptușite cu fetru și trăgeau linii care închipuiau granițe, mutilând populații și națiuni.

Acei oameni nu auziseră de geopolitică, invenție academică contemporană care vizează studierea modului în care geografia planetei (fizică și umană) influențează politica sau relațiile internaționale. Exemple simple: cu cât o țară are mai mulți locuitori, cu atât poziția sa este mai puternică în relațiile internaționale (vezi China, care pe deasupra este și bogată, vezi India, care-și așteaptă răbdătoare rândul). Cu cât o țară deține resurse naturale mai importante, cu atât poziția sa este mai importantă (vezi Rusia și Canada sau Brazilia, care dețin adevărate tezaure naturale, și numai cea de-a treia își bate literalmente joc de al său…). 

Totuși, omenirea ne-a arătat că principala grijă a indivizilor, a popoarelor și a națiunilor este de a da peste cap ordinea naturală pe care ar putea s-o genereze numărul oamenilor sau bogățiile naturale. Instrumentul preferat, pe scară largă utilizat, a fost puterea militară. Imediat ce un popor sau o națiune a căpătat un avantaj militar, a avut un singur gând: să-l utilizeze până la epuizare.

Din acest punct de vedere, Europa a avut o situație aparte: fiind o fundătură geografică pentru marile migrații asiatice, cu o diversitate etnică fără egal și cu o puternică interconectare a locuirii umane, Europa a fost un continent aglomerat, tulburat și războinic, în care arta militară a ajuns pe culmi încă neîntâlnite. Imediat ce arta navigației a făcut posibilă cutreierarea oceanelor, din acest continent au plecat cuceritori sângeroși, care, cu Biblia într-o mână și sabia lucitoare în cealaltă, au luat în posesie, cu prețul unor crime de neimaginat, aproape întreaga suprafață a planetei.

Așa s-a ajuns ca la începutul secolului 20 să fie libere pe suprafața planetei doar neputincioasele state central și sud-americane, Statele Unite ale Americii (care-și clădeau imperiul colonial la ele acasă), populata Chină (poreclită în batjocură „bolnavul Asiei”, chiar dacă avea un sfert din populația planetei) și impenetrabila Japonie. Plus enigmaticul Siam, care nu a prea contat în balanță. Statele europene răsuflau greu, fiind înghesuite de masivele imperii habsburgic și țarist (și cel otoman, oleacă).  Restul planetei gemea sub povara jafului organizat practicat de omul alb în propriul său beneficiu și spre propria sa glorie.

În ziua de azi, dacă mai are un pic de glorie, Europa o are nu pe cale militară, ci pe cale politică și culturală. Și prin fotbal, desigur, care și el este o măreață invenție europeană. În timp de doar un secol, omul alb a trebuit să renunțe la geopolitica răsturnată, în care el ignora cu nonșalanță dimensiunea demografică a celor numeroși sau drepturile celor puțini, pentru a-și impune propriile interese, pentru a deschide ochii asupra geopoliticii directe, în care situațiile din teren și opțiunile sau deciziile celorlalți încep să conteze.

Dar abordarea geopoliticii rămâne la fel de rudimentară, de unilaterală, de insultătoare și de amenințătoare ca în vremurile bune ale canonierelor și a baionetelor aliniate. Ura față de adversari a rămas la fel de mare și de virulentă; atâta doar că situația geopolitică este mult mai complicată. Puterile de care Europa și S.U.A. se tem (Rusia și China) fac „geopolitică” mai ales în propria lor ogradă. Dar paradigma geopoliticii „albe” a rămas cea dintotdeauna: „chiar și în propria ta ogradă trebuie să faci doar ceea ce ne convine nouă”.

Situația geopolitică este colosal schimbată față de momentele când americanii destupau șampanii de bucurie că Uniunea Sovietică și-a rupt spinarea. Rusia a rămas în picioare și acționează economic și militar pentru a-și valorifica atuurile (resursele colosale ale Arcticii și Siberiei, calea maritimă de nord). Rusia are nevoie să-și afirme capabilitățile și să-și afirme onoarea, indiferent cum o imaginează ea – Crimeea, Siria, Libia trebuie interpretate în acest fel. 

În ultimii 30 de ani, condusă cu mână de fier în mănușă de catifea, China a trecut de la stadiul de „țară supusă și murdară” la cel de mare putere economică, științifică, tehnologică și militară. China nu mai este „marele bolnav al Asiei” și nu mai tolerează amestecurile grosolane în  treburile sale interne (vedeți inclusiv reacția milioanelor de tineri care și-au ars încălțările Nike după anunțul de boicotare a bumbacului din Xinjiang). Trebuie înțeles un lucru: China are nevoie de teritorii și nu va renunța niciodată la Xinjiang și la Tibet (de unde pleacă fluviile care țin în viață tot sudul și sud-estul asiatic).

Totul în geopolitică este, din păcate, jucat după regulile murdare ale complicității și duplicității. Turcia este unul dintre cele mai tiranice regimuri ale planetei. Dar Turciei nu i poate spune nimic, fiindcă se supără. Și nu că ne-ar păsa cu adevărat, dar avem nevoie de ea pe post de sulă în coasta Rusiei. Dacă nu putem înțelege și nu putem accepta anumite realități, jocul nostru de atacare a adversarilor sub orice pretext (Hong Kong, Tibet, Xinjiang, Marea Chinei de Sud, Taiwan, Navalnîi, Crimeea, North Stream) nu face decât să transforme geopolitica concretă într-un cuib de șerpi veninoși.

Tot ce face civilizația occidentală este să ignore declinul puterii și prezenței sale planetare. Conform previziunilor demografice orizont 2100, ea va reprezenta doar 7,5% din populația planetei, pitindu-se între India, Nigeria, Indonezia, chiar Republica Democratică Congo, Tanzania sau Uganda. În acea civilizație planetară viitoare va conta din nou, într-un mod complet schimbat, numărul oamenilor.

Iar Occidentul va înțelege, în sfârșit, pentru ce este bine să nu faci mizerii în geopolitică.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.