Mall-urile și blocurile Carbochim și Sanex. Ce a stat la baza eliberării avizelor de oportunitate, între Crăciun șl Revelion

Autor  Ionel Lespuc   în       1 year în urmã     2141 Vizualizări.  

A apărut ușor stranie semnarea de către primarul Emil Boc, tocmai între Crăciun și Revelion, a avizelor de oportunitate pentru două proiecte imobiliare gigantice, ca investiție, din nordul municipiului. Iulius Carbochim și Sanex Prime Kapital. S-au semnat în 29 decembrie, primul, în 30 decembrie, al doilea, cu condiția elaborării unor planuri urbanistice zonale pe toată zona industrială din arealele respective.

În ambele cazuri vorbim despre așa numite brownfields care se restructurează. Multă lume se întreabă de ce se demolează fostele fabrici. Păi pentru că nu mai produc ca odinioară, majoritatea au cel mult 10% din personalul de acum 30 de ani și s-au relocat la periferia Clujului.

Nu semnarea, ci momentul a părut straniu, întrucât știm că s-a mai vorbit de-a lungul anilor de luarea unor decizii, la nivel local și național, în perioada când lumea e mai atentă la sarmale. Așa că Media9 a solicitat o motivare din partea Primăriei.

„Avizele de oportunitate s-au emis în baza studiilor de oportunitate elaborate conform prevederilor legale, studii ce au cuprins concept urbanistic și studii de fundamentare analitice. La nivelul municipiului există încă o suprafață extinsă de platforme industriale construite în perioada comunistă sau chiar la începutul secolului trecut, care sunt complet abandonate sau au părți abandonate/subutilizate (de ex. Remarul, Armătura, Unirea, Clujana, CUG etc.). Acestea au potențialul de a fi reconvertite funcțional ca zone mixte, mai ales în contextul în care sunt amplasate în zone bine deservite de infrastructura de transport public, cea tehnico-edilitară etc. Astfel, în ultimii ani, s-a aprobat inițierea elaborării de planuri urbanistice zonale pentru restructurarea fostelor platforme industriale (Libertatea, TDS, Mucart, Fimaro, Tehnofrig, Remarul etc), construirea în zone industriale deja utilizate (brownfields) și încurajarea concentrării activităților industriale în parcuri tehnologice din exteriorul localităților, fiind una dintre liniile directoare de planificare instituite prin Strategia pentru Dezvoltare Teritorială a României”, a venit răspunsul.

Pe de altă parte, am solicitat explicații și pentru faptul că avizele de oportunitate nu sunt publice. Vestea bună este că, din 2023, vor fi. Cel puțin așa se arată în răspunsul primit de  Media9.

„Pe site-ul primăriei se publică intenția elaborării unei documentații de urbanism la secțiunea Locuire/Strategii urbane/ Informarea si consultarea publicului, iar avizele de oportunitate sunt publicate, împreună cu proiectul de hotărâre, la secțiunea Comunitate/Cetățeni/Dezbateri publice. De asemenea, la secțiunea Informarea și consultarea publicului, începând cu anul curent, se va publica lunar lista cu avizele de oportunitate emise”.

Iulius Carbochim va fi cel mai mare mall din România

Dezvoltatorul ieșean Iulius, deținut de Iulian Dascălu, va dezvolta un proiect de regenerare urbană pe platforma Carbochim. Noul proiect va include cea mai mare suprafață de retail din țară, de 115.000 de metri pătrați, un centru cultural dedicat artelor performative, conservarea și readucerea în circuitul public a două clădiri de patrimoniu industrial, un model de abordare integrată a spațiilor verzi, prin conectarea grădinii urbane de peste 4 hectare cu parcurile adiacente și prin reconfigurarea completă a infrastructurii rutiere și pietonale, un nou pod peste Someș și o pasarelă pietonală, plus un eco-cartier integrat într-un proiect mixt, infrastructură velo-pietonală pe malurile Someșului, consolidarea unui nou pol de business și cea mai mare parcare subterană din țară, cu peste 6.000 de locuri.

14

hectare deține Iulius între Piața 1 Mai și Someș.

Dacă acest proiect de va realiza, întreaga zonă de nord a Clujului va reveni la viață, la mai bine de 30 de ani ce când oamenii au părăsit marile platforme industriale din această zonă.

1.460 de apartamente pe locul fabricii Sanex

Sudafricanii de la Mas Real Estate și partenerii lor, Prime Kapital, au în plan să dezvolte pe platforma industrială Sanex un mare proiect cu utilizare mixtă, care încorporează retail, birouri și funcții rezidențiale. Componenta rezidențială va avea aproximativ 1.460 de apartamente. Compania sud africană a planificat pe acel teren și dezvoltarea unui mall super-regional cu o suprafață de aproximativ 73.300 de metri pătrați și circa 49.200 de metri pătrați de birouri, cu flexibilitate de realocare a suprafețelor construite între componentele proiectului, în funcție de cerere.

17,1

hectare este suprafața cuprinsă între străzile Beiușului – Plevnei – Câmpul Pâinii – Viorelelor unde ar urma să se dezvolte proiectul imobiliar.

Mall-ul este mare, însă nu se compară cu cel propus la Carbochim. Există însă foarte multe apartamente conținute de acest plan.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.